Jurnalul unei mame disperate

Silvia Spoială este mama unui copil de 6,6 ani, diagnosticat cu mucoviscidoză. Copilul este invalid de gradul I şi a suportat multiple intervenţii chirurgicale. Ea a expediat la redacţie un “jurnal” pe care l-a completat pe un pat de spital, alături de copilul său suferind.

Miercuri, 23 mai 2012
Ne-am adresat la medic în cadrul Centrului Mamei şi Copilului (CMC) fiind copilul în stare gravă şi am fost internaţi în centrul de mucoviscidoză al CMC din cadrul secţiei Pneumologie. Deşi centrul dispune de 3 paturi pentru pacienţi, şefa secţiei, dna Păpădie, a început să strige de ce nu a anunţat-o nimeni că va fi internat un copil cu mucoviscidoză. Am fost nevoiţi să aşteptăm circa 2 ore până dna Păpădie a eliberat un pat pentru pacientul cu mucoviscidoză din cadrul acestui centru.

Joi, 24 mai 2012
Analizele sângelui din deget nu ni s-au luat, sub pretextul că erau prea mulţi pacienţi şi noi nu “încăpem”. Când am dorit să mergem la alte investigaţii, dna Păpădie a luat istoria noastră, a încuiat-o în cabinet şi a plecat. S-a întors abia pe la 9.30, iar când am cerut istoria, mi s-a închis uşa în faţă şi până nu s-a dus sora medicala să o ia, nu mi-au dat-o. Am ţinut copilul flămând, până aproape de ora 12.00, deoarece, din motivele de mai sus, am întârziat la toate investigaţiile.

Sâmbătă, 26 mai 2012
La amiază s-a defectat cateterul pentru perfuzie, aplicat pe mâna copilului. M-au trimis în secţia de reanimare să-i aplice copilului alt cateter, dar m-au preîntâmpinat să iau şi bani cu mine, ca să “mulţumesc”.

Duminică, 27 mai 2012
S-a stricat robinetul din baie şi până în prezent nu este reparat. Cu alte cuvinte, deja de 4 zile suntem nevoiţi să ducem copiii în WC-ul comun, ceea ce este un risc extrem de mare pentru copiii cu mucoviscidoză de a se infecta cu germeni parazitari, care provoacă înrăutăţirea sănătăţii.

Luni, 28 mai 2012
La 11.00, a venit un grup de 10 studenţi, fără vreo mască de protecţie, ca să-mi vadă copilul. Eu am refuzat să-i primesc. Atunci ei au început cu tonuri ridicate să-mi facă reproşuri – “ce drept am eu să nu-i primesc?”. Cine este conducătorul acestor grupuri? Oare medicul conducător nu înţelege riscurile aferente vizitării bolnavilor de mucoviscidoză în condiţiile în care nu sunt luate măsuri de precauţie şi de igienizare?

Marţi, 29 mai 2012
Am fost, din nou, trimisă din secţia pneumologie, să ni se facă cateter, în secţia de reanimare, şi toate perfuziile, din această cauză, au fost făcute cu câteva ore întârziere. Oare medicii nu cunosc că antibioticul se administrează strict după orarul stabilit şi devierile de la orar sunt nedorite? Plus la toate, în secţie lipseşte tifonul. Lipsesc şi unele medicamente ce trebuie administrate şi uneori sunt nevoită să le procur din banii mei.

Silvia Spoială, 30 mai 2012

Adiţional la scrisoarea Silviei Spoială, alte două mame, internate în acelaşi spital cu copiii bolnavi de mucoviscidoză au expediat plângeri similare. Deşi acestea fuseseră internate, conform programărilor prealabile, ele susţin că au primit tratamente similare cu cel descris de Silvia Spoială.

Reacţie

Contactată telefonic, Elena Păpădie, şefa secţiei pulmonologie de la Centrul Mamei şi Copilului, nu s-a arătat suprinsă de plângerile la adresa sa şi a secţiei pe care o conduce şi a refuzat să discute despre aceastea. “Da’ de unde aveţi telefonul meu? Nu dau niciun comentariu. Numai la administraţie şi cu acordul administraţiei. La revedere”, a spus doctora.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Alina

    Cu regret, prin calvarul povestiti mai sus trec foarte multi parinti cu copii suferinzi de diferite maladii cronice. Probelemele din sistemul de sanatate sunt sistemitice si developarea situatiei intr-o sectie (am avut si eu o experienta neplacuta cu aceasta sectie) nu rezolva problema, insa poate sa creeze presiunea sociala necesara pentru promovarea reformelor. Bravo ZdG ca abordati asemenea subiecte! Sper sa o faceti in continuare si sa preia exemplul vostru si acea mass media care comenteza fiecare pas al politicienilor si alearga dupa subiecte de scandal.

  2. vera

    ADEVARUL, adevar ramine!

    La Centrul mamei si copilului, de la Codita, prin a.1993 era o bataie de joc, fata de copii si mame, dar ci acum , credca treburile nu stralucesc.

    HEATENTIA medicilor de acolo:

    1. Acolo am nascut copilul.L-au incurcat cu nou-nascutii inainte de vreme.Se vede, ca nici in carticica de nastere a copilului, nu se prea uita!! L-au pus in boxa.In curs de vre-o 2 zile nu-mi spuneau nimic,unde-i copilul.Cand m-am revoltat la actiunile lor, au chemat grupa de la “Salvare’.Trebuiau sa-mi aplice niste ingectii,in doze mari “ca la cai”, cum s-a exprimat sora medicala ,de atunci, pentru ca le-am “deschis ochii” la gresala lor. Numai datorita sunetului de telefon, de la un ziar de atuni:”Nezavisimaia Moldova” am scapat de acest loc,unde sanatatea copilului uneori se afla in primejdie.Nici adjunctul sefului de atunci n-a luat masuri, dimpotriva, eu am ramas vinovata, ca le vad pe toate, fiind si avertizata de el,din alte puncte de vedere..!

    IJIENA femeilor:

    2. Mamele,dupa ce nasc, nu stiu ce contine apa cu care i-si spala organele genitale! In vasul care se fierbea apa pentru ijiena corpului, ce fierbeau halatele lucratorilor medicali, cu “PERSOL”, in urma carui fapt, un strat cu acest praf se aseza pe marginea vasului si la spalarea partilor genitale,femeile se aleg cu erozie vaginala,cu care m-am ales si eu, folosind diferite ierburi medicinale de tratament, astfel trebuie sa scoata din buzunar multi bani ca sa se trateze,din vina lucratorilor de la Centrul mamei si copilului, la alti medici!

    Nu m-am plins nimanui, fiindca, cu copilul mic, i-mi era greu sa umblu, sa ma lupt cu “morile de vint” de atunci. In aceast stat n-ai cui te plinge:Se apara unul pe altul ca sa-si pastreze reputatia, locul de munca,sa traiasca bine. Din acest motiv mamele si copiii sufera azi si intotdeauna nu vor avea mare dreptate!
    Dimpotriva: vor fi purtate pe drumuri si stresate la orice institutie de drept, unde nu s-or plinge; DREPTATEA-i in “fundul Marii” si in ziua de azi..!

  3. Tania Mitu

    Eu personal am stat cu copul la sectia pneumologie cu copil de 6 ani , si d-na E.Papadiu , sefa cetiei a vrut sa ne externeze din spital , cand baiatul meu avea febra 38. Cand am spus , ca vei adresa la alt medic d-na E.Papadie s-a napustit cu ura la mine.
    La cererea dosarului copilului meu , ea a aruncat cu ura dosarul cu strigate…
    Ea urla la surorile medicale si la medici..
    Ea este absolut incompetenta si neadecvata.
    S-a batut cu o mamica a unui copil bolnav! Asa menic nu au voe sa trateze copii..

  4. tatiana

    Nu de mult timp si noi ne-am adresat la Ministerul Sanatatii referitor la d-na Papadie E. sefa sectiei pulmonologie, care nu a vrut sa ne primieasca in sectie , pana cand copilului (6 ani)nu s-a facut foarte rau la usa medicului d-nei E.Papadie!
    Sunt si alte cazuri neplacute legate de d.Papadie E. . despre care am scris la Minister.
    Din pacate raspunsul a fost , ca cazurile nu au fost depistate!!!

  5. Tania

    Am citit comentariile precedente despre fapte neplacute legate de medici din Centrul mamei si a colilului Chisinau!
    Am ramas socata! Oare Ministerul sanatatii nu foloseste internet si nu vede opiniile pacientilor si parintilor copiilor bolnavi?
    Mai ales despre d-na Papadie! Sefa sectiei , care nu are “7 ani de casa” , striga la pacienti , la subalternii … Credca toti nu au ce face . si scriu povesti la internet. R U S I N E E U R O P E N I !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *