Itinerar cu „Luminiţe”

Una dintre ultimele speranţe de culturalizare a satelor din R. Moldova a fost comercializată acum 13-14 ani. Este vorba despre fosta reţea de librării, întrunite în cadrul Societăţii pe Acţiuni „Luminiţa”. Vă mai amintiţi? Erau construite în fiecare sat în care funcţiona o primărie. Potrivit datelor oficiale, erau în jur de 1250 de clădiri, construite în baza unor proiecte similare, doar că de mărimi diferite, în funcţie de numărul de locuitori din respectiva aşezare.

După proclamarea Independenţei R. Moldova, odată cu trecerea proprietăţii de stat în proprietare privată, prin anii 1997-1998, aceste edificii au fost privatizate, potrivit Olgăi Bârlaz, responsabilă din cadrul Ministerului Culturii. Legislaţia în vigoare spune că, timp de doi ani de la  privatizare, noul proprietar este obligat să continue activitatea acestor instituţii. În scurt timp de la privatizare, însă, „Luminiţele” au fost transformate în diverse structuri comerciale, care de obicei propun de vânzare orice, dar nu şi volume de carte.

Baruri, magazine, farmacii sau ruine

Decizia de înstrăinare a acestor clădiri a fost luată de Ministerul Economiei şi Reformelor în parteneriat cu Ministerul Culturii, deoarece librăriile nu erau rentabile, iar întreţinerea lor presupunea cheltuieli foarte mari. De regulă, clădirile „Luminiţelor” au fost comercializate la licitaţii. Potrivit mai multor locuitori ai satelor Sărăteni, Ţânţăreni şi Chiţcani, din raionul Teleneşti, aceste clădiri au fost vândute contra unor sume de 10-15 mii de lei, în funcţie de dimensiunile clădirii şi de amplasarea ei.

Amintim că, pe când funcţionau, librăriile în cauză facilitau accesul populaţiei la literatură artistică şi de specialitate. Tot aici era comercializată birotică şi rechizite şcolare. Astăzi, în fostele clădiri ale librăriilor „Luminiţa” doar pereţii, acolo unde s-au păstrat, mai ţin minte cărţile comercializate. În ultimii ani, aceste localuri au căpătat cu totul altă menire: în unele poţi auzi neîncetat înjurăturile iubitorilor de pahar, în altele asculţi durerile bătrânilor, lipsiţi de bani pentru procurarea medicamentelor… Sunt, însă, zeci de clădiri din care, de la o zi la alta, mai cade câte o piatră din pereţii fără geamuri şi uşi.

După privatizare au fost închise un timp, mai apoi fiind transformate în alimentare, în satele Sărăteni şi Ţânţăreni din raionul Teleneşti, în „Magazin mixt” – în satele Cioara, raionul Hânceşti, şi Coropceni, raionul Teleneşti, în „Bar” – în satul Manta, raionul Cahul, şi în satul Temeleuţi, raionul Călăraşi, în „Farmacie” – în Gura Galbenei, raionul Cimişlia, şi în Măcăreşti, raionul Ungheni. În numeroase localităţi, precum satele Ţibirica şi Bravicea, raionul Călăraşi, şi satul Chiţcani, raionul Teleneşti, librăriile de altădată s-au transformat în ruine.

Afacere (doar) interesantă

Prin sate, despre librării se vorbeşte că ar putea fi „o afacere interesantă, dar nu prea rentabilă”. De această părere este unul dintre responsabilii din cadrul ÎI „Ecaterina Petrache” din satul Ratuş, raionul Teleneşti. Acesta face şi un calcul sumar. Bunăoară, un simplu dicţionar costă în jur de 150 de lei, adică o zi de trai, cu pâine, lapte şi ceva legume. „Cine se poate lipsi astăzi de aceste produse în schimbul unui dicţionar?” – se întreabă interlocutorul nostru. Potrivit profesorilor de limba română, fiecare intelectual ar trebui să aibă mereu la îndemână „Dicţionarul Ortografic, Ortoepic, Morfologic al Limbii Române”, care, deşi costă în jur de 300 de lei, este nespus de necesar pentru dezvoltarea vocabularului şi vorbirii corecte. Noii proprietari ai librăriilor de altădată spun, însă, că ei nu oferă cărţi, dar ceea ce caută în mod special consumatorii – băuturi şi produse alimentare.

Părinţii copiilor de vârstă şcolară şi preşcolară Violeta Nastas şi Iulia Burlacu sunt dispuşi să dea orice sumă pentru cărţile necesare copiilor lor, astfel încât aceştia să poată studia în conformitate cu cerinţele moderne. Pentru ei, o librărie în sat ar fi tocmai potrivită.

Şi profesoara de limba română, Maria Pavlov, spune că, deşi posedă suficiente cunoştinţe, ar dori să cunoască mai multe. „Programa şcolară e destul de încărcată, dar elevii ar trebui oricum să-şi completeze mereu cunoştinţele”, opinează profesoara. Iulian, elev în clasa a IX-a, spune că nu îl prea interesează manualele închiriate şi că ar dori să-şi achiziţioneze cărţi noi, dacă ar avea de unde.

Gherete în şcoli, una dintre soluţii

Daniela David, pasionată de poezie, spune că pentru o carte bună e dispusă să dea o sumă importantă de bani. Ea ar fi încântată ca şi fratele său mai mic să aibă posibilitatea de a merge la librăria din sat să-şi procure cărţi.

Din discuţiile cu mai mulţi studenţi de la Universitatea de Stat, veniţi din mai multe sate ale republicii, constatăm că tinerii ar susţine activitatea librăriilor în localităţile rurale, dar că nu ar avea posibilitatea să plătească mai mult de 100 de lei pentru un volum de carte.

În actualele condiţii, este cam dificil să satisfaci şi clienţii, şi pe cei care încearcă să facă o afacere din librăriile de cândva. Cărţile nu se alterează, dar se uzează. Cărţile nu sunt grele, dar ocupă loc. Profesori, părinţi şi elevi, din mai multe sate ale republicii, afirmă că ar exista soluţii care ar putea împăca mai multă lume. Bunăoară, deschiderea unor gherete în interiorul şcolilor ar fi una dintre aceste soluţii. Alta ar fi gheretele mobile, care, săptămânal sau bilunar, ar ajunge prin mai multe localităţi, oferind noutăţi editoriale sau volume solicitate de clienţi.

Pot fi utilizate şi reţelele on-line pentru prezentarea stocului de cărţi şi pentru livrarea comenzilor la domiciliu, mai ales că Internetul nu mai e o noutate în localităţile rurale.

Maria Magdalena PETRACHI