Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Două meniuri la închisoare

Două meniuri la închisoare

Un grup de deţinute de la penitenciarul nr.7 din s. Rusca s-au adresat cu o scrisoare la Ziarul de Gardă, relatând despre situaţia reală în care trăiesc la penitenciar.

În hotărârea nr. 609 a Guvernului (29.05.2006), privind normele minime de alimentare zilnică şi obiecte de toaletă şi menaj ale deţinuţilor, se arată că norma minimă generală constituie 2787,2 Kcal.

Pâinea – 550 gr

Potrivit deţinutelor, pâinea se dă conform normei, dar este limitată de către administraţia penitenciarului prin condiţia strictă de a merge de trei ori pe zi la cantină. „Dacă nu mergi, nu primeşti pâinea. E interzis”.

Zahăr- 20 gr

Lingura de măsurat zahăr este mai mică. Respectiv, în loc de 20 gr de zahăr se oferă 15 gr. Dacă întârzii dimineaţa la dejun, eşti lipsit de norma de zahăr pentru toată ziua.

Crupe – 110 gr

Se prepară doar 600 gr de terci. Se distribuie câte un polonic la fiecare. Asta înseamnă câte 200 gr de terci.

Paste făinoase – 10 gr

Timp de trei săptămâni au lipsit pastele făinoase din meniu.

Carnea – 85 gr

Zilnic, în cazan ar trebui puse la fiert 20 kg 500 gr, dar se pun doar 12 kg 400 gr. „Carnea se pune într-o plasă, se fierbe într-un cazan, se scoate de pe oase, se face aşchii micuţe, ca să ajungă în fiecare strachină câte o aşchie-două, şi chiar dacă nu ajunge pentru toate, nu este mare nevoie – femeile deţinute sunt răbdătoare, ascultătoare şi tăcute, iar cele care nu pot tăcea vor simţi răzbunarea atunci când va veni timpul să treacă comisia penitenciarului privind eliberarea înainte de termen”, se arată în scrisoare.

Peşte – 85 gr

Se dă, de fapt, câte 25-30 gr. Iar de la 24.01.09 până în prezent, peştele a lipsit din meniu.

Ulei vegetal – 25 gr

Cartofi şi legume – 250 gr

Zilnic, pentru 250 de deţinute, ar fi nevoie de 62, 500 kg de cartofi şi de tot atâtea legume. Nici aceste normele nu se respectă.

Ouă de găină – 0,25 gr

De la 17.01.09 până la 10.02.09 s-a dat doar câte o jumătate de ou.

Slănină – 5 gr zilnic

„De când există această hotărâre, nu am profitat de nicio bucăţică de slănină”.

Lapte – 100 ml

Într-o săptămână s-ar acumula 175 l de lapte. În realitate, laptele nu se repartizează şi nici nu a fost repartizat.

Conform Hotărârii Guvernului, consumul de produse constituie 2787,2 Kcal pe zi. Potrivit scrisorii deţinutelor din penitenciarul nr. 7, valoarea calorică a produselor de care beneficiază acestea constituie 1500 Kcal.

Lilian Severin, director al Asociaţiei obşteşti CARLUX:

„Problema care ţine de alimentare nu depinde direct de bugetul pe care îl are Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) şi nici de lucrătorii sistemului penitenciar. Ca orice instituţie de stat, DIP are probleme de finanţare. De aceea, administraţia, în mod normal, reduce din normele pe care deţinuţii ar trebui să le aibă în penitenciare. Aceasta se întâmplă nu din cauză că lucrătorii instituţiilor penitenciare nu vor să le ofere condiţii normale, ci pur şi simplu pentru că nu sunt posibilităţi. Faptul că există nişte normative adoptate de stat, unde este stipulat foarte clar că un deţinut trebuie să primească atâtea Kcal pe zi şi raţia zilnică trebuie să includă următorul fel de alimente, e o chestie foarte bună, dar nu este realizabilă la moment. Totul depinde de finanţarea de stat. Oricum, statul, puţin câte puţin, creşte finanţarea pentru alimentaţia deţinuţilor. Nici organizaţia noastră, nici alte organizaţii nu ar putea rezolva problemele DIP, cu atât mai mult cu cât nici statul nu poate rezolva aceste probleme. Aceasta vine din sărăcia noastră, din neputinţa de a acoperi necesităţile acestor oameni care îşi ispăşesc pedeapsa. Acum situaţia financiară în penitenciare e foarte grea. Ele sunt nevoite să apeleze la bugetul de stat. Ei nu dispun de bani suficienţi, pe care ar putea să-i gestioneze pentru procurări de medicamente, utilaj medical, alimente”.

DIP încă scrie răspunsul

Am solicitat un răspuns de la Departamentul Instituţii Penitenciare (DIP), dar a trecut deja o lună şi patru zile şi nu am primit niciun răspuns. Responsabili de la serviciul de presă de fiecare dată au invocat că ba persoana care se ocupa de răspunsuri s-a îmbolnăvit, ba că se lucrează la dosar, ba că sunt în aşteptarea răspunsurilor de la alte direcţii. De fiecare dată discuţia se încheia că «DIP totdeauna răspunde în termenele prevăzute de legislaţie şi răspunsul la solicitarea dvs. o să-l primiţi neapărat».

Veronica RUSSU