Sergiu Dărănuță, de la Ministerul Fericirii: „Pentru mine, America este țara posibilităților, dar vreau acasă”

Sergiu Dărănuță, participant al Convenției Moldo-Americane (MAC) de la San Francisco, care va avea loc în zilele de 28-30 septembrie 2018, mă uimește din start. „Sunt un romantic și îmi iubesc țara atât de tare, încât mi se pare că ar trebui să aibă un Minister al Fericirii, ca un fel de Minister al Turismului, deoarece noi merităm să fim fericiți. Trebuie să acumulăm câte ceva din toată lumea și să aducem acasă, ca să trăim bine. Aș putea conduce Ministerul ăsta, ca să vă molipsesc de dragoste de țară”, spune el. Deci, să analizăm în detalii ce înseamnă Ministerul Fericirii în viziunea lui Sergiu Dărănuță, originar din satul Tocuz, Căușeni, politolog de profesie, cu licență de jurist, fiu, frate, soț și tată.

–Ce te-a adus în America?

–Sunt curios de fire. Îmi place să văd locuri noi, oameni noi, idei noi. Fratele meu, în 2013, era deja în America de câțiva ani. M-am gândit să-l vizitez, să fac și o școală la New York. Am venit, am văzut, mi-a plăcut și am decis să rămân. De la început, am deschis o afacere mică în construcții, pe care am dezvoltat-o de la 2 până la 19 persoane, de la 100 de mii USD, până la jumătate de milion pe an, într-o perioadă de 3 ani. M-am simțit în locul potrivit. Mă mândresc cu tot ce am făcut. În prezent, nu am o ocupație, sunt pe cale de a reveni acasă. Pentru mine, America este țara posibilităților, dar vreau acasă. Mereu am spus că sunt omul Moldovei. Trebuie să mă duc acasă și să schimb lucrurile. Acolo mă simt împlinit cu adevărat. Da, e urât, e gri, e praf și noroi, dar, oricum, la noi parcă-i mai dulce poama.

–Dar de ce acasă e mai dulce poama?

–Când învățam la liceu, pentru mine era o povară plecarea acasă, în sat. Căutam orice motiv ca să rămân în oraș, la Căușeni. Peste ani, și mai ales acum, am o mare satisfacție să revin acasă. Când spun „acasă”, am în vedere R. Moldova în general, iar satul, în special. Într-adevăr, la noi sunt și oameni răi, și posomorâți, supărăcioși pe lucruri mărunte. Totuși, când merg prin sat… Spre exemplu, bunelul meu e la un kilometru de mine. Când merg la el, lumea mă oprește pe drum: „Bună ziua! Ești de-al lui Gheorghe? Hai, vină pe la mine”. Simt că, la noi, în oameni mai există și bunătate, iar pe mine asta mă atrage. Da, e o problemă că trăim sărac. Și asta pentru că nu avem o disciplină a muncii, ori avem lipsă de viziune. Dar avem și ceva frumos în noi. Cum ar fi frumusețea satului. Personal, visez să trag la teasc cu tatăl meu, ori să simt miros de plăcinte scoase din cuptor de maică-mea. Astea-s lucruri pe care nu le găsești în alte părți. Veșnicia este la sat și acolo trebuie căutată. În sat regăsești și liniștea. Când vorbesc cu maică-mea la telefon și aud cocoșii cântând, simt că sunt fericit.

–Cum ai participat la MAC4, la Miami? Cu ce vii la MAC5?

–La MAC4, am venit întâmplător, în calitate de spectator. Mă gândeam că, Doamne, vin toți creierii din SUA. Eu nu mă poziționam ca mare businessman sau ca o persoană care poate aduce ceva nou. M-am dus, pur și simplu, să ascult, să văd lume nouă, să văd idei noi, să văd persoane interesante, pentru că atunci au venit din Moldova Veaceslav Ioniță, Sergiu Tofilat, Valeriu Pașa, Nata Albot. Eram curios. MAC4 a fost bine, nu pot să spun că a fost extraordinar, nu am cu ce compara, dar localul din Florida a fost bun. Ca să dau o notă la vreun eveniment, trebuie să am cu ce compara, altfel aș fi subiectiv. Acum am venit de acasă doar pentru MAC5. Vreau să văd dacă s-a schimbat ceva într-un un an în SUA, în capul nostru, în vizuinile noastre, or, în Moldova, s-au schimbat destul de multe de la MAC4 la MAC5. Vreau să descopăr idei și soluții noi. De asta merg la MAC5. La fel, vreau să văd rezultatele pentru aplicația Diaspora, lansată de Corina Dobândă.

–Ce mesaj ai pentru cei care se vor să ajungă la MAC5?

–Mesajul meu ar fi următorul: Fraților, suntem peste 50 de mii de moldoveni în SUA. Taxa de participare e minimală – doar 35 USD. Foarte multă lume va fi în zona Californiei, în Sacramento, San Francisco și eu îi chem să vină, să fie prezenți și să nu se complexeze. Să nu gândească: „Da’ ce să mă duc acolo? Nu am idei, ori soluții și nimeni nu mă știe”. Băieți, eu sunt unul dintre voi! Luați microfonul și adresați o întrebare. De ce nu? Noi avem nevoie de fiecare. Avem oameni foarte buni, pe care lumea nu-i cunoaște. Uite, cum este în SUA. Persoanelor talentate li se deschid drumurile, orizonturile, investițiile și creditorii. La noi, celor talentați li se taie aripile. Dați-i voie omului să se deschidă! Oamenii buni trebuie promovați. Asta e și menirea mea, a ta, a tuturor. Dacă știi că omul ăsta talentat face oale, arată-l, cheamă-l, invită-l. Ori, dacă cineva face dulceață, cheamă-l să vadă toată lumea cum o face, să guste și să spună: „Dulceața asta-i cea mai bună!”

–Îți mulțumesc.

Irina VanPatten, SUA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *