Medaliată cu argint la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu-Dhabi
Elena Răducan este cetățeana R. Moldova care a reprezentat Italia la Special Olympics World Games Abu-Dhabi din 8-22 martie 2019, competiție dedicată persoanelor cu dizabilități intelectuale. A fost premiată cu medalia de argint la Bowling, echipa sa italiană fiind formată din 115 atleți. Aceștia au fost premiați cu 21 medalii de aur, 41 medalii de argint și 45 de bronz. Echipa de Bowling era formată din 6 atleți.
Am vorbit cu Elena într-o seară de mai, la două luni de la concurs, ca să aflu mai multe despre ea și despre Special Olympics. Era duminică, abia terminase ora de gimnastică și, împreună cu mama ei, Maia, se pregăteau să meargă la o expoziție de flori, după care urma un concert de muzică clasică. Era binedispusă și, vorbind într-o română frumoasă, mi-a spus, cam răcită, din cauza timpului schimbător, că adoră florile, muzica și copiii, că a impresionat-o Dubaiul cu clădirile sale înalte și că-i fericită că a văzut atâtea locuri frumoase. Mama ei, o luptătoare ca și Elena, mi-a povestit cu drag despre tot.
„Am mers și eu cu ea în Emiratele Arabe Unite. Nu mi s-a cerut, dar așa am simțit eu, pentru că astfel de momente sunt unice. Am vrut să-i fiu alături, s-o susțin. A fost o încoronare a unor sacrificii enorme. Reușita ei e o bucurie, e un scop pe care l-am atins, am demonstrat ce putem face, e un rezultat al muncii noastre comune”, susține mama Elenei.
Drumul Elenei până la succes a fost unul lung și anevoios însă, în ultimii ani, a devenit frumos, bine organizat. În Italia a ajuns pe când avea 16 ani, mama ei aflându-se deja de 9 ani acolo. Decizia de a o lua pe Elena în Italia a venit și din cauza greutăților pe care le întâlneau acasă. Ea rămăsese în grija bunicilor, la Chișinău, după ce mama luase drumul străinătății, pentru a-i garanta fiicei îngrijirile necesare.
Nu a fost ușor nici pentru bunici. Știind-o fără tată, aceștia au fost nevoiți să se pensioneze mai devreme, pentru a avea grijă de nepoțica lor. Din cauza problemelor ce apăreau după epilepsie, Elena nu a reușit să frecventeze școala permanent, astfel încât a pierdut mult din cele studiate. Chiar dacă veneau profesori la domiciliu, multe lucruri deja nu se făcuseră la timpul lor.
Odată ajunsă în Italia, datorită frecvenței și a oratoriului de pe lângă biserica catolica locală, Elena a studiat italiana, și-a făcut prieteni și, cel mai important, a început să comunice, lucru care-i lipsise anterior. Mai apoi, a învățat și a obținut atestatul de studii medii generale, după care, la 18 ani, a fost admisă într-o instituție destinată tinerilor cu dizabilități intelectuale.
„N-a fost ușor, a fost un noroc și au fost ani de așteptare. Norocul meu a fost poate că, pe vremea ceea, făceam parte din Consiliul Cetățenilor Migranți de pe lângă comuna din orașul Rho, care era sub egida Consiliului „Cultura, Sport – Pari Opportunita”. Nu am fost recomandate, dar am fost informate. Datorită îndrumărilor unui consilier, am reușit să ajungem în aceasta instituție. Sunt puține locuri, iar parcursul care se face aici e de durata a 5 ani, cu un plan individual, bine structurat în baza gravității dizabilităților persoanelor. O dată la jumătate de an, toți părinții eram invitați la un colocviu la care eram anunțați despre situația copiilor, despre obiectivele atinse și care erau cele de viitor, despre metodele cu care se lucra.
Cinci ani a frecventat „Serviciul de formare a autonomiei personale”, care presupune însușirea activităților în cadrul unor proiecte individuale, având ca scop integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. A avut un parcurs foarte bun, eficient, la care au contribuit educatori, psihologi, psihiatri și datorită căruia a învățat multe lucruri utile pentru viață. De exemplu – cum să folosească transportul public, cum să folosească banii și cum să facă singură cumpărături. Ceea ce o învățam eu acasă venea din instinct, fără o pregătire anume și, prin urmare, rezultatele nu arătau mari succese.
Din păcate, la acest aspect, în Moldova sunt multe probleme. Din fericire, am ajuns la rezultate frumoase. Cu toate greutățile prin care am trecut, ne descurcăm. Important e să nu ne pierdem speranța și să nu lăsăm așa lucrurile, pentru că, într-un final, la un rezultat se ajunge”, menționează mama Elenei.
După cursul de 5 ani, a avut și o bursă de lucru pentru doi ani, monitorizată de Regiunea Lombardia, având scopul susținerii și facilitării angajării în câmpul muncii a persoanelor din categoriile sociale protejate.
„Despre bowling a aflat într-o seară, fiind invitată de amicii ei cu care frecventa cooperativa socială. A mers o dată, de două ori, după care, la cererea ei, am înscris-o în această asociație, care oferea posibilitatea de a face sport persoanelor cu dizabilități intelectuale. Totul a fost gratis, n-am plătit decât o cotă asociativă simbolică. Deși e stângace, joacă foarte bine. Din sporturile propuse acolo, ea ales să facă asta”, spune Maia.
Pentru a fi aleasă, Elena a trebuit să dea dovadă de performanțe. Astfel, a participat la selecționările locale, apoi regionale, după care, și la cele naționale. Anul trecut, a fost aleasă ca atlet de rezervă la Jocurile din Los Angeles, la care n-a mers, pentru că plecase atletul care fusese ales, după care a fost anunțată că anul acesta va participa ca atlet la Jocurile din Abu-Dhabi.
Deschiderea oficială a competiției a avut loc la Dubai, unde Elena s-a afalt trei zile, competițiile desfășurându-se la Abu-Dhabi. Au participat 7000 de atleți din toată lumea, la din categoria Elenei au fost 240 de concurenți. De câțiva ani, Elena și mama ei nu mai merg acasă, în Moldova, pentru că vin buneii la ele. Nu pentru că nu vor sau nu le place, dar pentru că mama Elenei, în vacanța sa de vară, face voluntariat. Ea însoțește persoanele cu handicap intelectual și fizic la mare. Pentru că a primit mult bine de la lume, simte că trebuie să restituie și ea, la rându-i, celor care au nevoie de bine.
Ana Covrig, Italia
