Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Educaţia tehnică germană

Educaţia tehnică germană

Potenţialul educaţional, medical şi tehnic al unei ţări reprezintă cu certitudine pilonii de bază ai bunăstării unei societăți. În cadrul învățământului superior, pregătirea medicilor şi inginerilor prezintă probabil cele mai multe încercări şi dificultăţi, nu atât din motivul complexităţii specialităţilor, ci al resurselor materiale și al costurilor asociate acestora.

Atât ingineria, cât şi medicina, sunt în continuă cerere de echipament performant și materiale scumpe, care sunt indispensabile în laboratoare, dar şi esenţiale pentru formarea profesională. Mai mult de atât, un program didactic modern și un curriculum ce este în pas cu timpul sunt la fel de cruciale. Fiind inginer şi absolvent al UTM, am avut norocul să merg după finalizarea studiilor în Germania, nu pentru a-mi câştiga existenţa, dar pentru a-mi continua formarea profesională. Este bine știut faptul că în domeniul ştiinţifico-ingineresc Germania a fost mereu printre pionierii revoluţiilor tehnologice, lucru care s-a datorat substanțial unui sistem educaţional tehnic de excepţie. Deşi studenţia mea la UTM a fost un timp deloc relaxant sau lipsit de griji, în care cerinţele faţă de studenţi erau mereu foarte înalte, mă aşteptam că studiile în cadrul sistemului educaţional german vor avea surprizele şi dificultăţile lor.

Prima diferenţă majoră observată a fost relaţia profesor-student. Pe lângă faptul că decalajul de statut dintre cei doi este unul minim, studenţii germani sunt trataţi cu maximă seriozitate și mai degrabă ca egali, decât subalterni. Acest lucru eficientizează enorm comunicarea şi respectiv interacţiunea dintre corpul profesoral-didactic şi studenţi. Pe de altă parte, trebuie accentuată și independenţa studentului. În Moldova aceștia sunt supravegheaţi într-un mod mult mai rigid de către profesor. Nu este o noutate pentru noi apelul efectuat la începutul orelor şi dependenţa notei finale de frecvenţă. Prin contrast, profesorii germani au o atitudine mult mai lejeră în acest sens, în contextul în care studentul este lăsat pe propria răspundere și responsabilitate de a face faţă cerinţelor cursului, indiferent dacă îl frecventează sau nu. Realizând importanța înțelegerii materiei, care de cele mai dese ori este suficient de complexă, precum și seriozitatea examenelor, ce necesită o pregătire foarte intensă și la care e imposibil de trișat, studentul devine foarte responsabil și cointeresat să frecventeze orele. Mai mult ca atât, sistemul educațional german este extrem de dur: se permite repetarea aceluiași examen de maxim trei ori, după care, în caz de nereușită, studentul este exmatriculat fără dreptul de a se restabili la aceeași specialitate (care conține disciplina picată) în oricare instituție de învățământ superior de pe teritoriul țării. În acest sens, cea mai mare diferenţă pe care am observat-o la studenţii germani faţă de cei moldoveni (totuşi nu generalizez aici) este seriozitatea de abordare a studiilor. Deşi nu toţi, totuşi într-o pondere foarte înaltă, nemţii realizează efortul pe care trebuie să-l depună pentru a ajunge cu succes la final. Mai mult de atât, sistemul educaţional este mai flexibil decât la noi, astfel încât studiile pot fi absolvite şi într-o perioadă mai îndelungată de timp decât cel „normal”, și de regulă, acest lucru nu este o problemă pentru nimeni, atât timp cât rezultatele sunt bune.

Să revenim la tema de la începutul acestui articol. Universitățile germane funcționează într-o colaborare strânsă cu mediul industrial și de afaceri. Aici, pe lângă campusurile universitare își deschid sedii (adesea de cercetare și dezvoltare (R&D)) numeroase companii tehnologice, care lucrează într-o simbioză strânsă cu mediul academic. Deseori, profesorii universitari sunt și șefi de departamente în cadrul diverselor companii, și viceversa – inginerii și cercetătorii cu experiență din cadrul companiilor predau la facultăți. Anume această simbioză contribuie la pregătirea specialiștilor de cea mai înaltă calificare. Cât despre dotarea laboratoarelor, universitățile sunt finanțate atât de stat, cât și obțin contracte solide de cercetare cu companiile menționate, lucru ce le oferă posibilități de a-și permite orice sculă sau materiale necesare pentru cercetare.

Mihail Balanici, Germania