Cu studii superioare, credinţă în Dumnezeu şi două capre în casă

Ion Cremenciuc, din satul Cenuşa, raionul Floreşti are povestea sa, care, se pare, seamănă cu poveştile a mii de persoane din R. Moldova, ajunse la vârsta pensionării.

Bătrânul a ajuns întâmplător pe la Ziarul de Gardă. A venit, de fapt, să ia nişte reviste în care ştia că va găsi ghidul tuturor mănăstirior din Moldova, căci e om cu frică de Dumnezeu. Dacă tot a intrat pe la noi, ne-a povestit viaţa sa. Istoria lui Ion Cremenciuc nu este una singulară. În R. Moldova mai sunt mulţi moşi Ioni care dorm vara sub cerul liber, iar pe timp de iarnă se încălzesc cu ce dă Domnul.

Nu a venit să se plângă de primar sau de consilieri. Nici de vecini nu se plânge, căci nu-i are. Casa părinţilor, între timp, s-a ruinat şi moş Ion a fost nevoit să treacă într-un bordei de la marginea satului. Din cei şase fraţi, câţi au fost în familie, el e singurul rămas în viaţă.

Cerşetor fără voie

Povestea lui moş Ion începea acum 67 de ani, într-un sat din nordul Moldovei. Încă din primele zile de viaţă i-a fost pus verdictul. Ion Cremenciuc s-a născut fără un picior. Cu toate acestea, spune azi bărbatul, într-o română impecabilă, a lucrat pe câmp alături de fraţii săi încă de mic copil. „La şcoală, profesorii îmi spuneau să învăţ bine, că numai aşa voi realiza ceva în viaţă, având în vedere handicapul meu”, povesteşte moşul. Nu i-a rămas altceva de făcut decât să urmeze sfatul profesorilor.

După zece clase la şcoala din sat, a urmat un colegiu tehnic la Cucuruzeni. Apoi a urmat Insitutul Agricol din Chişinău, după care 45 de ani i-a dedicat muncii în agronomie, mai exact la Biroul de Experţi a mărfurilor.

Dacă mare parte a vieţii a citit cărţi de specialitate, acum cartea de căpătâi este Bibia. A citit-o şi recitit-o de nenumărate ori, dar de fiecare dată descoperă lucruri noi şi înţelege altfel. „Numai Dumnezeu m-a ajutat, căci aproapele îţi este cel care te ajută, dar nu cel care ţi-i neam”, îmi spune moş Ion în timp ce şterge sticla aburită a ochelarior vechi, legaţi cu o bucată de sârmă. Îmi arată o fotografie cu pământul moştenit de la părinţi şi pe care acuma nu are cu ce îl prelucra. „L-am dat şi în arendă că eu deja sunt bătrân, dar n-am primit banii de pe el şi m-am adresat autorităţilor să mă ajute să prelucrez pământul că e păcat de el”, povesteşte Cremenciuc în timp ce îşi netezeşte barba pe care n-a mai bărbierito de nouă ani. La început spune că a ţinut doliu, apoi, din obişnuinţă şi din lipsă de bani.

„O felie de pâine şi o cană de lapte e tot meniul meu”

Chiar dacă poartă haine ponosite şi arată ca un cerşetor, Ion Cremenciuc nu se simte aşa. „Nu pot sta cu pălăria întinsă la gară, deşi poate ar fi cazul”, spune acesta. Preferă să doarmă pe salteaua de paie din camera pe care o împarte, pe timp de iarnă, cu cele două capre ale sale. Au fost şase de toate, dar au murit între timp, se plânge moşul. „Caprele sunt scăparea mea, căci o felie de pâine şi laptele de la ele e tot meniul meu”, adaogă moşul.

De la primărie Ion Cremenciuc a primit anul trecut o mie de lei, o tonă de cărbune şi un cub de lemne. În această iarnă, însă, nu ştie cu ce se va încălzi. Din pensia de 500 de lei abia dacă îi ajunge să-şi cumpere haine de la punctele Second Hand. Nu era nevoie să ne convingă de acest lucru. Pantofii diferiţi în care era încălţat şi prinşi pe alocuri cu bucăţi de cârpă demonstrau sărăcia în care îşi duce zilele în casa de pe malul Răutului.

Din cauza ploilor abundente drumul din apropierea casei sale este spălat şi deteriorat, iar terenul agricol este mereu înnămolit. „M-am adresat şi la preşedinţie, şi la domnul Tarlev, şi la Primăria de la noi, dar fără niciun rezultat”, spune acesta în timp ce ne arată copii ale scrisorilor adresate autorităţilor. Totodată, în scrisorile de răspuns de la Consiliul raional Floreşti este menţionat faptul că, „prin intervenţia Primăriei, drumul din apropierea casei petiţionarului s-a reparat. A fost turnată cantitatea necesară de pietriş. De asemenea, petiţionarul a fost prezent la faţa locului în timpul lucrărilor de reparaţie şi nu are obiecţii”, se precizează în document. Moş Ion spune că lucrurile stau altfel, că drumul aşa şi nu a mai fost reparat.

Chiar dacă are aproape 70 de ani, moş Ion nu stă acasă în aşteptarea bătrâneţilor. Colindă mănăstirile pentru liniştea sufletească şi bate pe la uşile autorităţilor ca să-i facă cineva dreptate. Deja a devenit o incomoditate pentru autorităţi, iar când premierul Zinaida Greceanâi a venit într-o vizită de lucru la Foreşti, Cremenciuc a fost reţinut de forţele de ordine „ştobî ne zadavati glupîie vaprosî” (n.r. ca să nu adreseze întrebări prosteşti), se plânge moşul.

„La cel sărac nici boii nu trag”

De asta s-a convins Ion Cremenciuc când a găsit lacătul de la uşă spart. Hoţii i-au furat tigaia şi ceaunul în care-şi pregăteşte mămăliga. Ca un bun credincios, a mers la preot, dar acela i-a cerut 200 de lei pentru o slujbă. „L-am întrebat dacă cei 200 de lei vor determina hoţul să-mi aducă lucrurile furate. Am înţeles că nu şi de cei 200 de lei mi-am cumpărat altă veselă”, spune vesel moşul.

Cel mai tare se teme că va muri şi nu va avea cine să-l îngroape. Pentru că nu are pe nimeni pe lume în afară de cele două capre, moş Ion se alină cu cele sfinte din Biblie şi cu emisiunile religioase pe care le ascultă în fiecare seară la aparatul de radio – singura tehnologie dintre cei patru pereţi în care-şi duce bătrâneţile.

Moş Ion se întreabă ce fac alţii ca dânsul, care nu se mai pot deplasa şi sunt ţintuiţi la pat. Şi se mai întreabă de ce, după ani de muncă în folosul statului, bătrânii sunt uitaţi şi lipsiţi de ajutor.

Diana LUNGU