Copiii Gulagului, rămaşi nedreptăţiţi

După 71 de ani de la primul val al deportărilor, victimele de atunci şi urmaşii acestora au rămas  nedreptăţiţi. Întorşi la baştină, oamenii n-au putut să-şi recapete averea, iar copiii au aflat doar din auzite ce înseamnă copilărie, pe care ei n-au avut-o. Autorităţile organizează diverse activităţi pentru deportaţi. Aceştia însă susţin că ar avea nevoie nu de cuvinte frumoase, ci de un ajutor concret.

Ziua de 13 iunie a început cu depunerea de flori la piatra comemorativă instalată în scuarul Gării din capitală, după care a avut loc inaugurarea expoziţiei Muzeului Victimelor Deportărilor şi Represiunilor Politice. Partidele politice însă nu s-au putut uni nici în această zi «de doliu», venind pe rând pentru a depune flori. Oamenii totuşi n-au pierdut posibilitatea de a-şi plânge amarul fiecăruia în parte, amintindu-şi atât de trecutul întunecat, cât şi de prezentul petrecut în sărăcie.

Fugi, Panaghiţa, că noi mergem… la moarte

Teodosia Cosmin, 73 de ani, îşi aminteşte cu lacrimi în ochi despre perioada deportărilor: «Gulagul sovietic mi-a distrus familia şi viitorul». Primul deportat a fost tatăl său. Arestat în 1945, el a fost dus în Krasnoiarsk la vârsta de 42 de ani.

De atunci, familia n-a ştiut nimic despre el. Nici măcar peste patru ani, atunci când bărbatul a decedat, familia n-a fost înştiinţată. Abia când au revenit din deportare, după ce au scris mai multe scrisori către autorităţi, încercând să-i cunoască soarta, au aflat despre decesul său. Însă în ce împrejurări a murit a rămas o taină până-n ziua de azi.

În 1949 mătuşa Teodosia, care avea pe atunci doar zece ani, a fost deportată împreună cu mama şi sora mai mare în Siberia. Doar sora cea mijlocie a reuşit să se salveze de teroarea deportărilor. Ea era căsătorită şi nu locuia împreună cu părinţii. În teribila noapte, maşina «deportaţilor» s-a oprit mai întâi la casa părinţilor Teodosiei şi a luat mama cu două fete, apoi s-a oprit la o casă vecină. Între timp, cealaltă soră le-a alergat în întâmpinare, dar mama i-a strigat să nu se apropie: «Fugi, Panaghiţa, salvează-te, că noi nu ştim unde mergem, poate chiar la moarte». Cineva din sat a ascuns-o în casă, pentru ca apoi ea, timp de opt ani, să viseze ziua când îşi va revedea familia.

În Siberia, femeia, dar şi copiii, erau puşi la munci grele. Fiica cea mică săpa pământul îngheţat alături de mamă, iar cea mare lucra la construcţie. Când au revenit acasă, în 1957, nu ştiau unde să se ducă, deoarece nu mai aveau nimic, nici măcar casă. Totul a fost confiscat. Le-a deschis uşile sora cea mijlocie, care n-a încetat să se gândească la ele în tot acest timp. Teodosia Cosmin mărturiseşte că, după toate chinurile prin care a trecut, o doare faptul că «autorităţile sunt surde la problemele noastre. Au murit aproape toţi. Am rămas foarte puţini, dar tot nu putem să obţinem nimic, doar promisiuni deşarte. Noi scriem, vorbim, rugăm, dar nu suntem auziţi».

Au făcut râs din noi

Ion Luca, 72 de ani, îşi aminteşte cum în vara anului 1949, pe timp de noapte, «au venit cotropitorii». Acasă era mama cu şase copii speriaţi, care plângeau întruna. Familia a fost urcată în «nişte vagoane pentru vite. Cu acestea a doua zi ne-au dus în Siberia». Pe drum li se dădea peşte împuţit şi o bucăţică de pâine, astfel încât o mare parte din copii s-au îmbolnăvit şi au murit pe drum. Frigul din Siberia, circa 50º C, a fost iarăşi un obstacol pentru supravieţuirea persoanelor care nu erau obişnuite cu gerul siberian. Părinţii au fost puşi să taie copaci în pădure, iar copiii aranjau lemnele tăiate.

Moş Ion îşi aminteşte că la şcoală viaţa nu era mai dulce. Erau obligaţi să-şi lege la gât «cravate pioniereşti, să ne dăm în comsomol, ne forţau să cântăm «Широка страна моя родная» («Mare este ţara mea natală»). Deşi eram mic, înţelegeam că ne-au jignit mult, au făcut râs din noi». După moartea lui Stalin, copiilor le-au permis să revină acasă, dar părinţii «au robit în Siberia încă doi ani». Însă nici la baştină nu şi-au găsit liniştea, pentru că erau discriminaţi, fiind numiţi «copiii Gulagului». Cel mai mult pe Ion Luca îl doare faptul că şi azi victimele deportărilor sunt nedreptăţite: «Bandiţii care ne-au deportat primesc pensii onorifice, iar noi, victimele, nişte pensii mizerabile şi nici măcar nu ne-au întors averea».

Foştii deportaţi au vizitat şi expoziţia de la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Expoziţia reuneşte peste 600 de piese muzeale, fotografii, documente, scrisori din Siberia, liste ale averii confiscate, memorii semnate de martori şi supravieţuitori ai Gulagului, dar şi materiale şi documente din arhiva fostului KGB cu referinţă la persoanele condamnate din convingeri politice şi religioase. Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din R. Moldova, a spus că deportaţii au comemorat această zi «cu lacrimi în ochi şi în tăcere. N-am făcut nicio manifestare. Ne-am adunat pentru a ne aminti copilăria noastră petrecută în pustiurile Kazahstanului şi în Siberia de gheaţă».

Olga BULAT

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Ruxandra

    Domnule Filat si celalat Lup de drumul mare,
    de ce nu le acordati acestor deportati
    ajutoare financiare din partea statului,

    dar mergeti pe brânci la Kremlin sa le pupati mâinile criminalilor ocupanti Kiril si Putin ?
    Nu va este rusine ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *