Bolnavii terminali, părăsiţi să moară

297-cancer_hospice“Fiecare zi poate fi ultima. Nici nu ştii ce-i mai bine, să trăieşti sau să mori, pentru că durerea este insuportabilă. Statul îi abandonează. Le face o cruce mare şi îi trimite acasă – duceţi-vă şi muriţi, “păcat”, atât li se spune. Este o exprimare vulgară, dar aceasta este atitudinea faţă de pacienţii cu cancer în fază terminală. Sunt bolnavi părăsiţi, rămaşi singuri cu rudele şi nenorocirea lor”, spune printre lacrimi fiica unei bolnave, pentru care sistemul medical nu mai poate face nimic, decât să-i dea morfină.

Constatarea cancerului este asemeni unei sentinţe, echivalentă cu moartea. Boala poate fi tratată, dacă este descoperită la timp, susţin medicii. Pentru cei care însă nu au acest noroc şi află prea târziu, sistemul medical din R. Moldova nu are un răspuns şi nici servicii necesare.

“Pentru dvs. nu se mai poate face nimic”, e o atitudine neadevărată, sunt convinşi adepţii şi promotorii conceptului de îngrijire paliativă, pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii o defineşte ca fiind “îngrijirea activă şi totală a pacienţilor diagnosticaţi cu boli care nu mai răspund la tratament curativ”. Controlul durerii şi al simptomelor, asistenţa psihologică, socială şi spirituală sunt esenţiale.

În Moldova, serviciile de îngrijire paliativă, existente în ultimii zece ani, sunt acordate doar de instituţii nestatale, spre deosebire de ţările cu tradiţii în acest domeniu. Pentru că sunt dependenţi de donaţii, ajutoare şi proiecte externe, organizaţiile de acest profil acordă asistenţă unui număr limitat de bolnavi, care nu ajunge nici la 10% din totalul celor care au nevoie. Astfel, majoritatea dintre cei care au aflat că medicina nu mai poate face nimic pentru ei sfârşesc în disconfort, durere, agonie.

“Să trăieşti sau să mori”

Galina are puţin peste 50 de ani. Toată viaţa a locuit într-un sat din Ştefan-Vodă. Nu a suferit vreodată de vreo boală şi nu a ştiut ce înseamnă injecţii. A stat la spital doar de două ori: când a născut cei doi copii ai săi. La începutul anului, a sesizat nişte dureri ciudate şi a simţit nişte schimbări în organism. A tot umblat pe la medici şi a făcut numeroase investigaţii. După aproape jumătate de an, în mai, a aflat răspunsul – cancer la intestin. “Când au venit rezultatele, eram lângă ea. Din reacţia medicilor am înţeles ce are. I-am rugat să nu-i spună, nu ştiam cum să procedez, nu eram pregătită. I-am spus în aceeaşi zi, mai târziu, dar ea îşi dăduse seama deja. A fost un diagnostic tardiv, când boala era avansată şi nimic nu se mai putea face”, spune cu regret fiica acesteia, Svetlana.

Fiica, care acum o îngrijeşte, spune că aceasta este o boală foarte crâncenă. Durerile sunt insuportabile, chiar dacă i se administrează morfină. Recent, când a avut o criză, Galina, printre ţipetele de durere, şi-a rugat fiica s-o ajute să moară. “Nici nu ştii ce-i mai bine, să trăieşti sau să mori. Cine depistează boala în fază incipientă este un  norocos. Noi am pierdut vreo două luni cu diagnosticul. Cred că nu-i nimic mai greu şi mai rău pentru sufletul omului decât să ştii că mai ai câteva zile de trăit şi mori. Parcă ce-a avut de făcut a făcut, dar oricum…”, se gândeşte fiica, care nici nu îndrăzneşte să-şi întrebe mama ce să facă când va veni clipa. Ambele evită această discuţie.

“Le face o cruce mare şi-i trimite acasă”

De cinci luni această familie trăieşte un şoc continuu. Una dintre experienţele tragice pe care le-a avut a fost când au constatat că, dacă urmează să mori, nimeni nu mai are nevoie de tine.

“Statul îi abandonează. Le face o cruce mare şi-i trimite acasă. Duceţi-vă şi muriţi, “păcat”, atât li se spune. Este o exprimare vulgară, dar asta-i atitudinea faţă de suferinzii de cancer în fază terminală. Aceştia-s bolnavi părăsiţi, rămaşi singuri cu rudele şi nenorocirea lor”, spune Svetlana, care nici nu a îndrăznit să-şi lase mama să plece acasă, în sat. Acolo, fără nicio îngrijire, ea, poate, n-ar mai fi fost în viaţă.

“Până acum două săptămâni, speram că se va face bine, dar a făcut o criză groaznică. Am chemat  urgenţa. Când au aflat ce are, s-au uitat, au spus că nu pot face nimic şi au plecat. Vă imaginaţi? Îi rugam să facă ceva, iar ei – nimic”, îşi aminteşte Svetlana.

“Dacă voi avea nevoie, are cine mă ajuta”

Fiica Galinei nici nu-şi poate imagina cum ar fi trecut prin acest coşmar dacă nu ar fi întâlnit oameni cu inimă mare. La Hospice “Angelus” au găsit linişte sufletească, spune femeia. “În orice moment poţi să le ceri o consultaţie, iar când ai nevoie, vin acasă. Niciodată nu au refuzat. E un lucru complicat, dar ştiu că, dacă voi avea nevoie, are cine mă ajuta”, e convinsă ea.

După operaţie, fiind în secţia de chirurgie, au aflat de la o pacientă despre această organizaţie. Ştiau că ei oferă gratuit pungi pentru stome, un dispozitiv destinat pacienţilor cărora, după operaţie, li se extrage intestinul în exterior. E un fel de colector. Pungile sunt destul de scumpe, iar majoritatea pacienţilor nu şi le pot procura, fiind puşi în situaţia să umble cu sacoşe de unică folosinţă, descurcându-se care şi cum poate.

“Nici nu ştiam că oferă şi altfel de servicii. Am venit la ei după pungi. Acestea, practic, nu le găseşti în farmacii. Sunt şi foarte scumpe, iar ea trebuie schimbată de câteva ori pe zi”, explică Svetlana, care a descoperit la această instituţie oameni sinceri, cu inimi calde, un fel de familie.

9 lucrători medicali şi 1200 de pacienţi

Fundaţia Filantropică Medico-Socială “Angelus Moldova” este o organizaţie non-guvernamentală, a fost înfiinţată acum zece ani, propunându-şi crearea unui nou sistem de asistenţă medico-socială, destinat bolnavilor incurabili de cancer în stadii avansate şi terminale, precum şi familiilor acestora.

Cei cinci medici, patru asistente medicale şi un asistent social, care lucrează în cadrul fundaţiei, anual, acordă asistenţă la domiciliu unui număr de 1200 de pacienţi, cei mai mulţi din municipiul Chişinău. Pe cei din raioane, care le solicită sprijin, îi consultă la telefon. Una dintre realizările organizaţiei este deschiderea la Taraclia, Ocniţa şi Cimişlia a cabinetelor de îngrijire paliativă la domiciliu, proiect realizat cu suportul financiar “Soros Moldova”.

“Îngrijirea paliativă înseamnă o abordare nouă a pacientului, mai holistică. Dacă în spital pacientul este privit doar sub aspect medical, i se rezolvă problema şi a plecat, noi îl susţinem şi medical, şi psihologic, şi spiritual, membrilor familiei acordându-le suportul necesar”, explică medicul Andrei Bradu.

“Le dăm speranţă că nu sunt singuri”

Pentru Andrei, un medic rezident care pare mai tânăr de 30 de ani, lucrul cu persoanele care deja nu mai au nicio speranţă de viaţă e o experienţă frumoasă, pentru că este util, consideră el, ca în timpul liber pe care îl are să facă un bine acestor oameni. “De cele mai multe ori, acestor bolnavi li s-a spus să meargă acasă, că nu mai au şanse. Noi venim la ei să le dăm speranţă că nu sunt singuri, că are cine le alina durerea, că sunt persoane care-i pot ajuta să depăşească criza”, susţine tânărul doctor, care în fiecare zi face cel puţin două vizite la domiciliul pacienţilor.

Cea mai grea etapă în munca sa survine după decesul pacientului, în special când e vorba despre copii decedaţi, atunci când rudele solicită suport psihologic. După contactul cu atâtea zeci de familii nenorocite de boală, Andrei este convins că anume statul ar trebui să le asigure un sfârşit decent pacienţilor care sunt în ultimul an de viaţă. Deocamdată, acest lucru nu se prea întâmplă.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Gheorghe Lupuşoru

    Pălăvrăgeală înduioşătoare fără rost. De ce nu aţi pune punctul pe i şi nu aţi discuta despre oficializarea eutanasiei? Adică pacienţii să aibă dreptul de a alege. Cine vrea să se chinuie până în ultima clipă, s-o facă, cine nu – să aibă dreptul de a apela la procedura eutanasiei. Asta ar însemna respect şi umanism vizavi de chinurile atroce ale bolnavilor.

  2. Marina

    Problema nu consta in legalizarea eutanasiei la moment, ci din contra in cazul celor care vor sa traiasca, nimeni nu le asigura o viata demna de ultimele clipe. Au parte doar de durere si tratament neadecvat situatiei in care se afla. Pentru asta exista Hospice-ul si bravo lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *