Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Agricultura, în stare critică

Agricultura, în stare critică

Căldurile sufocante care persistă de mai mult timp pe întreg teritoriul R. Moldova au provocat o secetă despre care specialiştii spun că ar fi de-a dreptul catastrofală. Lipsa precipitaţiilor şi pericolul deşertificării îi pun pe jar pe cei responsabili de identificarea unor soluţii cât mai rapide de depăşire a crizei în care se află agricultorii.

Potrivit datelor oficiale, o treime din recolta acestui an a fost compromisă de secetă. Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a anunţat că, în acest an, rapiţa a fost distrusă în totalitate din cauza lipsei precipitaţiilor. Totodată, premierul Vlad Filat a solicitat, în cadrul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, prezentarea unor rapoarte zilnice, dimineaţa şi seara, care ar conţine informaţii exacte despre situaţia din R. Moldova.

Premierul cere, fermierii sunt îngrijoraţi

Una dintre problemele stringente este asigurarea populaţiei cu apă potabilă. „Suntem gata să venim în ajutorul cetăţenilor. Pentru asigurarea cu apă potabilă avem la dispoziţie maşinile de la „Apele Moldovei”. În momentul de faţă, aprovizionăm cu apă localităţile Palanca, Tudora, Mingir. Suntem dispuşi să oferim ajutor celor care ni-l solicită”, susţine Gheorghe Şalaru, ministrul Mediului.

„Situaţia dificilă este cauzată de mai mulţi factori climaterici. În 2012, avem trei luni consecutive fără precipitaţii. Am fost nevoiţi să deplasăm plantările cu o lună şi jumătate. Anul acesta vom recolta cu 25- 30% mai puţin decât în 2011”,  a declarat Bumacov.

Totodată, ministrul Agriculturii susţine că, în situaţia creată, autorităţile ar trebui să solicite asistenţa unor specialişti din exterior.

Calitatea şi cantitatea produselor agricole recoltate în anul 2012 sunt sub un mare semn de întrebare. Prelungirea secetei va provoca diminuarea producţiei vegetale şi va pune astfel în pericol creşterea economică prognozată pentru anul viitor.

„Seceta influenţează negativ asupra culturilor, dacă în 5-10 zile nu vor cădea precipitaţii, agricultura e compromisă. Mă refer la floarea-soarelui, la porumb, la grâne”, a menţionat Ion Stâncă, preşedintele unei organizaţii regionale a fermierilor din Edineţ.

Producătorii sunt alarmaţi, munca depusă şi investiţiile băneşti în culturile agricole pot fi zadarnice. Ţăranii spun că ceea ce văd pe câmpuri îi sperie şi se roagă să cadă cel puţin  câţiva stropi de ploaie.

„Nu ştim ce va fi, se usucă totul şi suntem în mare pierdere. Nu avem ce face, pământul e crăpat”, zice Ioana, o ţărancă de la Ialoveni. „Sărăcie, sărăcie, asta ne aşteaptă, dacă nu va ploua. Iar toată munca noastră se va pierde”, spune şi Olga Bulişteag, din Dubăsari.

Cimişlia, în luptă cu seceta

În urma temperaturilor ridicate din ultima vreme, cel mai mult au avut de suferit localităţile de sud ale R. Moldova. În Cimişlia, raion cu o suprafaţă mare de terenuri agricole, starea culturilor este critică.

„În ultimii 15 ani clima s-a schimbat radical, s-a schimbat regimul hidrologic, majoritatea lacurilor din Cimişlia sunt uscate. Anul acesta a plouat numai de două ori, iar ţăranii au abandonat 50% din terenuri, pentru că în această situaţie munca pământului este absolut nerentabilă. Am auzit de la locuitori că anul acesta nu vor strânge roada deloc. Pentru a atrage ploaia, în Cimişlia s-au sădit 470 ha de pădure”, susţine Gheorghe Răileanu, primarul or. Cimişlia.

Edilul oraşului a mai spus că, în colaborare cu Institutul de Geologie din R. Moldova, autorităţile locale doresc să facă un lac de acumulare pentru a iriga terenurile în timp de secetă.

Vom exporta mai puţin decât în 2011

Ministrul Vasile Bumacov a anunţat că, potrivit prognozelor, anul acesta vom avea 550.000 tone de grâu, 150.000 tone de orz, 10.000 tone de mazăre şi 10.000 tone de rapiţă. „Nu vom mai exporta atât de mult ca anul trecut, dar nu există premise pentru ca pâinea să se scumpească”, consideră acesta.

„Nu putem califica situaţia creată drept un dezastru, este o situaţie complicată, căreia trebuie sa-i facem faţă calm şi profesionist”, susţine Vlad Filat. „Iar dacă va fi necesar, vor fi consultaţi şi partenerii externi, inclusiv experţii FMI”, a punctat acesta.

La Teleneşti oamenii au ajuns chiar să-şi sacrifice vitele în lipsa păşunilor, iar autorităţile spun că nu pot schimba starea de lucruri, întrucât, chiar dacă ar avea sisteme de irigare, nu ar putea folosi apa din râurile din preajmă deoarece este sărată, anunţă TRM.

Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale (SPCSE) atenţionează cetăţenii asupra riscului sporit de izbucnire a incendiilor de vegetaţie. Potrivit SPCSE, pe parcursul lunii iunie, pe teritoriul republicii au fost înregistrate 600 de intervenţii la focarele de ardere a vegetaţiei uscate şi resturilor menajere.

Cristina FILIMON