Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   5300 de copaci în pădurea…

5300 de copaci în pădurea cititorilor ZdG. Până în luna martie pădurea poate crește

Campania de abonare pentru anul 2016 a luat sfârșit. Ceea ce ne-a făcut să ne bucurăm în primul rând a fost implicarea socială de care ați dat dovadă, deoarece vă anunțasem că, la fiecare abonament, ZdG va sădi un copac. Dincolo de faptul că ne măgulește încrederea cu care ați învestit echipa noastră, ne bucurăm enorm că această campanie nu ne-a deazmăgit. Pentru anul 2016 avem peste 5300 persoane care au abonat ZdG, deci urmează să plantăm o pădure de 5300 de copaci. Aceasta ar însemna vreo 5 hectare de teren împădurit.

Ne-a impresionat enorm faptul că, în ciuda situației economice dezastruoase, ZdG a înregistrat cea mai înaltă rată de abonare din istoria sa, cu peste 1000 de abonări mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Vă spuneam mai sus că în primul rând ne-a bucurat implicarea socială de care ați dat dovadă. Căci, atunci când de peste tot ți se spune că suntem un popor dezbinat, care nu știe să lupte pentru binele său, care nu se poate implica atunci când i se oferă ocazia – ajungi s-o crezi și să-ți pierzi elanul. Totuși, numărul abonaților ne vorbește de contrariul acestor afirmații.

”Reîmpădurim Moldova Împreună” a fost nu doar un mesaj al campaniei de abonare, ci și un scop. Acest mesaj a fost acceptat și partajat de multă lume. Pe internet, mesajul și clipul campaniei a fost vizionat de peste 81.000 de utilizatori ai rețelelor de socializare și a fost distribuit de peste 110 persoane. Și acesta a fost un semn de fidelitate și de apreciere pentru noi.

Pentru luna ianuarie avem peste 5300 de persoane abonate. Dar copacii vor fi sădiți în luna martie. Până atunci, puteți dărui abonamente celor dragi, puteți informa oameni neabonați despre beneficiile acestei campanii: un ziar bun care vine săptămânal în case, 24 de pagini de investigații, reportaje și alte informații despre viața noastră în R.Moldova, dar nu numai atât. Abonând ZdG, vă abonați la împădurire, ozonare și înverzirea R.Moldova. Un copac nu face niciun rău: dă umbră, oxigen, îngrășăminte, lemn, hârtie. Pentru cititorii ZdG. De azi puteți face abonamente pentru 11 luni. Prețurile au rămas aceleași. La orice oficiu poștal sau on-line: www.zdg.md/pay