Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   UE investighează Gazprom-ul

UE investighează Gazprom-ul

Gigantul rus planifică să îşi crească în acest an veniturile din livrarea gazelor în Europa cu 4 miliarde usd, ajungând la cifra de 61 miliarde usd venituri doar din această zonă. La 4 septembrie Comisia Europeană a anunţat că a lansat o investigaţie asupra Concernului rus Gazprom din cauza presupunerilor că compania de la Moscova ar fi încălcat regulamentele antimonopol, blocând posibilităţile de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze în Europa Centrală şi de Est.

„Comisia este îngrijorată de faptul că Gazprom ar putea abuza de poziţia sa dominantă pe piaţa livrării de gaze în statele membre din Europa Centrală şi de Est”, se spune în comunicatul de presă lansat marţi de Bruxelles, în care se specifică faptul că sunt investigate “trei practici suspecte de încălcare a liberei competiţii în Europa de Sud-Est”. Serviciul de presă al Comisiei specifică faptul că asemenea practici “pot duce la ridicarea preţurilor şi reducerea securităţii energetice. În final, un asemenea comportament poate dăuna consumatorilor UE”.

Decizia din 4 septembrie a CE a fost precedată de mai multe discuţii, dar şi de inspecţii la companiile de distribuţie a gazelor, efectuate de către oficiali UE pe parcursul anilor 2011—2012 în statele Europei Centrale şi de Est.  Aceste inspecţii au fost lansate exact cu un an în urmă, în septembrie 2011.

Deşi presa din întreaga lume a publicat mai multe articole în care face referinţă la această investigaţie, gigantul Gazprom nu a dat încă nicio explicaţie pe marginea anchetei lansate de UE.

Consultantul britanic Patrick Heren a declarat pentru revista Businessweek că “Gazprom este ultimul furnizor major de gaze care se ţine feroce de condiţiile de livrare elaborate în anii ’60—’70 ai secolului trecut”, practici specifice doar pentru “pieţe necompetitive”.

Presa străină enumeră numeroasele plângerile guvernelor statelor membre ale UE cu privire la politicile necompetitive de livrare a gazelor de către companiile deţinute de Gazprom în comunitatea europeană. Guvernul Lituaniei a apelat anul trecut la UE, solicitând să investigheze  refuzul Gazprom de a diminua preţurile. Şi compania bulgară de gaze, deţinută parţial de Guvernul de la Sofia, dar şi de Gazprom, a adresat plângeri la UE.

Gazprom estimează să îşi crească în acest an veniturile din livrarea de gaze către statele europene până la 61 de miliarde de dolari, suma veniturilor din această zonă fiind anul trecut de 57 miliarde usd, susţine Alexandr Medvedev, reprezentant al Gazprom, citat de Businessweek.

Gazprom este cea mai mare societate pe acţiuni din Rusia, iar Guvernul de la Moscova deţine peste 50 la sută dintre acţiunile acestei companii.

Menţionăm că Gazprom deţine majoritatea acţiunilor în compania Moldovagaz de la Chişinău, dar şi în companiile şi reţelele de gaze regionale din R. Moldova. De asemenea, administraţia companiei Moldovagaz este condusă în mare parte de reprezentanţi ai companiei ruseşti Gazprom. Astfel, 4 din cei 6 membri ai Consiliului de observatori al Moldovagaz sunt angajaţi ai Gazprom, ceilalţi doi fiind membri a 2 instituţii guvernamentale de la Chişinău. Şi cel puţin 4 din cei 9 membri ai Consiliului de administrare al Moldovagaz sunt angajaţi ai Gazprom.

Alina RADU