Troica Specială a condamnat la moarte peste 700 mii de persoane (II)
Reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din RASSM – victime inocente ale Marii Epurări din anii 1937—1938
Cazuri de condamnare la moarte a etnicilor ruşi de către Troica Specială de la Tiraspol au fost multiple în perioada anilor 1937—1938. Unele sunt fixate şi în documentele de arhivă, până mai ieri, arhisecretizate.Vladimir Butkevici, etnic rus, originar din or. Odesa, inspector la Banca de Stat, arestat la 2 iulie 1938, a fost condamnat la moarte prin împuşcare, în cadrul şedinţei Troicii din 9 octombrie 1938, fiind învinuit că, din 1936, era participant al unei organizaţii, în care l-a antrenat un oarecare Kortinski, care i-ar fi dat însărcinare să acumuleze şi să transmită informaţii de spionaj privind capitalul rotativ al Băncii de Stat, achiziţiile de stat şi sumele creditului de stat. După arestarea lui Kortinski, Butkevici, aşa cum se afirmă în verdictul Troicii, continua să furnizeze informaţii de spionaj unui alt conducător al „POV” [ПОВ],-Hodovski (Ibidem, f.4)
În malaxorul Troicii au nimerit şi reprezentanţi ai poporului maghiar. Astfel, Umatum Matvei, ungur, originar din Ungaria, a fost arestat la 29 aprilie 1938, iar la 9 octombrie, acelaşi an, era trimis în faţa plutonului de execuţie, incriminându-i-se că ar fi fost membru al unei organizaţii contrarevoluţionare şi agent al spionajului polonez, fiind racolat, încă în 1935, de un oarecare Cerneavski. Bineînţeles, şi în cazul său, ca şi în celelalte mii şi mii de cazuri, capetele de acuzare au fost rodul imaginaţiei bolnave a angajaţilor organelor sovietice de represiune, care aveau cota stabilită de responsabilii de la centru a persoanelor ce urmau a fi condamnate în cadrul Marii Epurări. Lui M. Umatum i se mai incrimina că ar fi desfăşurat „activităţi contrarevoluţionare contra măsurilor întreprinse de puterea sovietică”, că ar fi cules informaţii cu privire la stările de spirit ale populaţiei pentru organele de spionaj poloneze, pe care le transmitea prin intermediul aceluiaşi Cerneavski. I se mai imputa că ar fi întreţinut legături cu consulul Cehoslovaciei din Kiev, căruia i-ar fi furnizat „informaţii cu caracter politico-economic”.
Imaginaţia celor care formulau capetele de acuzare, pentru a trimite la moarte oameni nevinovaţi, era una cu adevărat debordantă! În cazul lui Matvei Umatum chiar s-au întrecut rău de tot cu măsura, suspectându-l pe acesta, un simplu lăcătuş de la o fabrică de zahăr, că ar fi fost racolat de consulatul Cehoslovaciei, acreditat în capitala Ucrainei, pentru a-i furniza acestuia informaţii secrete „cu caracter politico-economic” (Ibidem, f.4.) Satrapii lui Stalin sufereau de un primitivism înfiorător şi de un cinism şi o cruzime fără margini. Şi cel mai şocant lucru, inculpatul şi-a recunoscut vina, dar, din păcate, acest fapt nu l-a ajutat să-şi salveze viaţa.
Mai mulţi etnici germani originari din RASSM au căzut victime acuzaţiilor absurde, formulate de anchetatorii NKVD-işti, că ar fi fost agenţi ai „spionajului hitlerist”. Este adevărat că sub acuzarea de spionaj în favoarea Germaniei au nimerit şi reprezentanţi ai altor naţionalităţi, nu numai etnici germani.
Se pare că, în unele cazuri, când inculpatul rezista torturilor din timpul interogatoriilor şi nu-şi recunoştea nici o vină inventată de torţionari, aceasta îi oferea o şansă în plus să evite trimiterea sa în faţa plutoanelor de execuţie.
Cazul Ianinei Poliusko-Soboleva, de origine poloneză, din localitatea Camenca, RASSM, este unul concludent în acest sens. Din rechizitoriul elaborat de NKVD, s-ar părea, la prima vedere, că dânsa nu avea nici o şansă de scăpare, întrucât tatăl ei fusese deja supus represiunilor, fiind inclus în „prima categorie” a condamnaţilor, adică fusese executat pentru „activitate contrarevoluţionară de spionaj în favoarea Poloniei, fratele său a fost, de asemenea, supus represiunilor, nimerind în aceeaşi „prima categorie”, pentru activitate de spionaj în folosul aceluiaşi stat polonez, iar soţul surorii sale, de asemenea, căzuse victimă a represiunilor, fiind executat pentru spionaj în favoarea României. Cu acesta din urmă, Ianina Poliusko-Soboleva avusese legături strânse, ca, de altfel, şi cu un alt frate al său, care trecuse în mod ilegal în Polonia, unde-şi exercita serviciul în armata poloneză, în calitate de ofiţer. În ciuda denunţărilor depuse împotriva sa de către trei persoane, inculpata a rezistat cu stoicism torturilor, refuzând să se autocalomnieze şi, în consecinţă, a fost condamnată doar la cinci ani de lagăre de muncă corecţională. (Ibidem, f.6)
Ion VARTA, dr. în istorie, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist-totalitar
