[sondaj] Soluţia: un guvern de compromis
Pe 30 noiembrie s-a împlinit un an de la ultimul scrutin parlamentar, perioadă în care la putere s-au schimbat cinci guverne (trei interimare şi două titulare), iar de o lună suntem în căutarea celui de al şaselea. Promisiunea-ţintă în campania electorală a fost „O Europă la noi acasă”, ceea ce, în accepţie generală, trebuia să însemne o Moldovă mai bine guvernată, cu un altfel de confort, cu alt nivel de viată şi cu mai multă ordine şi dreptate. În realitate, însă…
Încă un an pierdut. Unde am greşit?
Ion Costaş, ex-ministru al Apărării
O veche vorbă populară spune: „culegi ceea ce semeni”. Şi noi avem ceea ce şi-a permis lumea să aleagă în 2014, dacă putem numi alegeri „comerţul electoral” cu orez, ulei şi alte „pomeni”, puse la bătaie de găşti de şmecheraşi, aduşi în politică şi traşi de aţe, din umbră, de „boşii” lor. Toate se trag încă de la Snegur şi Bernştein. A urmat Lucinschi, care i-a fabricat pe alde Diacov, Sturza, Filat, după care a venit Voronin cu Lupu, Dodon, Plahotniuc… Pe mâna cui e Moldova? Toţi fură. Hoţi peste hoţi. Hoţie la bănci, la tarife, la servicii. Ca să scăpăm de ei, trebuie să schimbăm, cel puţin două lucruri: preşedintele să fie ales de popor, iar deputaţii – pe circumscripţii. Cât vom alege pe liste de partid, vom alege pentru ei şi patronii lor, nu pentru noi.
Arcadie Suceveanu, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova
Noi am pierdut nu un an, noi am mai pierdut o şansă: încă una din marile noastre şanse de a fi în rând cu Europa. Lucrurile, nu că nu au mers înainte, dar, dimpotrivă, înapoi. În toate. Lumea e de două luni în stradă, iar partenerii externi au îngheţat toate finanţările. Unde am ajuns? Nu cred că noi am greşit în 2014. Pur şi simplu, am fost, în cel mai ticălos mod, minţiţi. Dacă lumea ar fi ştiut, înainte de alegeri, despre miliard şi alte din matrapazlâcuri ale lor, nu erau votaţi. Acum cred că trebuie să ne facem fiecare nişte concluzii. Noi, la Uniune, am decis să nu mai credităm nici un partid politic. Nu are rost. 24 de ani în vânt. R. Moldova este un proiect falimentar. Singura soluţie valabilă pentru noi toţi este reunificarea cu România.
Andrei Covrig, colonel în rezervă
R. Moldova trece prin mari deziluzii. De ce? Pentru că atunci când merge la vot, moldoveanul nostru nu se asigură şi se lasă pradă fie minciunilor „televizate”, fie torbelor cu făină şi conserve. Rezultatele? O clasă politică de nimic: nulităţi făţarnice şi lacome. Din cauza lor ne-au năpădit cele mai păduchioase vicii, de care fuge o Europă întreagă: corupţie, jaf, spălare de bani, trafic de influenţă, injustiţie, sărăcie, mizerie. Nu cred că un nou guvern, adunat din aceleaşi zoaie politice – fie şi sub presiuni externe, va schimba situaţia. Avem nevoie de altfel de lume în politică, profesionistă, integră şi strict monitorizată de societatea civilă. De la cei care sunt, nici un folos. Vorba populară spune: „pielea rea şi răpănoasă…”.
Anatol Ţăranu, analist politic
Anul, din păcate, este unul compromis şi problema cea mare e că nu ştim, cu certitudine, ce va urma. Greşeala capitală s-a făcut în 2013, când, sub pretextul salvării cursului proeuropean pentru R. Moldova, s-a renunţat la războiul declarat oligarhimii şi oligarhului Nr.1. S-a greşit. Adăpostită sub umbrela unui proeuropenism verbal, oligarhimea s-a fortificat, iar la alegerile din 2014 a acţionat de pe poziţiile unui sistem oligarhic bine consolidat şi azi avem ceea ce avem. Soluţiile pentru mai departe ar fi: fie că acest sistem va fi destructurat prin reforme interne – şi aici contează foarte mult poziţia partenerilor de dezvoltare, fie că acest sistem va fi forţat să plece ori să fie dat jos printr-o revoluţie populară.
Alexandra Cann, preşedinte APIUS
E puţin spus un an. Şi e foarte puţin spus „pierdut”. În 24 de ani, lumea noastră nu a fost niciodată într-o disperare mai mare ca acum. Aveam Acordul cu UE semnat, am aşteptat reforme. Ce am primit în schimb? Hoţii şi jafuri la nivelul puterii de stat. Partidele şi liderii de la guvernare s-au compromis total Şi în faţa noastră, şi în faţa partenerilor externi. Faptul că lumea stă în corturi e un semn rău pentru putere. Presiunea străzii trebuie să rămână. Dar, atenţie, să nu devenim un al doilea Donbas. Ceea de ce am putea avea nevoie acum ar fi un guvern de compromis, pentru care preşedintele Timofti trebuie să consulte nu doar fracţiunile parlamentare dar şi societatea civilă, cel puţin la nivelul Patronatelor, Sindicatelor şi Presei Libere. Altfel va decide strada.
