(VIDEO) Primarul de Sângera: suicid sau crimă?

Duminică, 30 iulie, orăşelul Sângera a fost zguduit de vestea decesului primarului Mihail Lari. Prima ipoteză a poliţiei este suicidul, dar membrii familiei edilului găsit împuşcat în cap pe scările casei nu cred că bărbatul putea să recurgă la un asemenea gest şi spun că sunt mai multe elemente care ridică semne de întrebare. Feciorii primarului susţin că nimeni nu a auzit împuşcătura, iar glonţul care i-a răpit viaţa tatălui lor nu ar fi fost găsit. Totodată, membrii familiei declară că au încredere că organele de drept îi vor identifica pe cei care se fac vinovaţi de acest deces.

Mihail Lari a fost înmormântat ieri, 2 august, în prezenţa a sute de localnici care au venit să-şi ia rămas bun de la primarul lor. Deşi se presupune că edilul s-a sinucis, caz în care înmormântarea ar fi trebuit să aibă loc fără preot, Mihail Lari a fost, totuşi, condus pe ultimul drum de către preotul din localitate, care spune că familia a primit permisiunea Mitropoliei.

„Se vedea că omul parcă avea ceva pe suflet”

Localnicii din Sângera afirmă că nu înţeleg ce l-ar fi determinat pe primar să comită un act de suicid, din momentul în care avea o familie frumoasă şi multe planuri de viitor pentru localitate. Anton Ursu, consilier local al oraşului Sângera, spune că nu-şi explică cum ar fi ajuns primarul să se sinucidă, dar admite că, în ultimele săptămâni, comportamentul lui Mihai Lari era schimbat. „Nu l-am văzut în ultimele vreo 3 săptămâni, dar anterior, când ne-am întâlnit, mi s-a părut cam schimbat. Nu era cel pe care îl cunoşteam, vesel, nu era cel de altădată. La faţă se vedea că omul parcă avea ceva pe suflet. Asta au observat majoritatea localnicilor. El îşi făcea griji anume pentru problemele localităţii”, spune consilierul.

Nichita și Ștefan Lari, feciorii fostului primar de Sângera

„Nu cred că a fost suicid”

ZdG a discutat cu soţia şi cu cei doi fii ai fostului primar de Sângera. Aceştia spun că Mihail Lari nu avea niciun motiv să se sinucidă. Ei nu exclud versiunea că tatăl lor ar fi fost împuşcat. „Nu cred că a fost sinucidere. Tatăl meu nu era o persoană şantajabilă. El nu credea niciodată în jocurile meschine ale cuiva şi nu făcea jocul nimănui, niciodată. El a fost o persoană care a lucrat doar în interesul localităţii şi s-a jertfit pentru această localitate. Nu avem palate, nu avem avioane, nu avem vile de lux. Cu toate că cineva a încercat şi încearcă în continuare să arunce mizerii şi toate prostiile, că ar fi luat aia şi ailaltă, toate sunt curate aberaţii. Pe aceste persoane, nu vreau să le dau numele, pe care toată localitatea le cunoaşte, eu nu le voi judeca. Dumnezeu şi instanţa de judecată le va judeca, dacă va fi cazul. Aşteptăm decizia organelor, dar încă o dată zic, nu putea tatăl meu să facă aşa ceva – o persoană care este creştină, care se scoală dimineaţa şi se culcă seara cu Tatăl Nostru”, ne-a spus Ştefan Lari, unul dintre feciorii primarului decedat. Tototadă, el nu exclude că tatăl său a fost împuşcat. „Odată ce nimeni nu a auzit împuşcătura. Vecinul care stă la două case distanţă, vărul meu, care stă cu mine într-o casă, nu a auzit. Dvs. aţi împuşcat vreodată dintr-o armă? Ştiţi cât de tare se aude? Nimeni nu a auzit nimic. Glonţul nu a fost găsit. A fost găsit doar cartuşul. Acum aşteptăm un rezultat. Cred cu tărie în instituţiile statului. Cred că îşi vor face treaba”, a mai adăugat fiul primarului. Întrebat cine s-ar face vinovat de decesul tatălui său, Ştefan Lari ne-a spus că „sunt persoane care au făcut foarte mult rău, dar nu vreau să le pronunţ numele. Nu vreau să-mi iau păcatele lor asupra mea. Ei vor răspunde”.

Nici celălalt fiu al familiei Lari, Nichita, nu crede în versiunea suicidului: „Tata a fost o persoană foarte evlavioasă. Mergea la biserică, dimineaţa se ruga, seara se ruga. Când intra în Primărie, aprindea candela. Eu nu cred că o persoana care face zi de zi lucrurile astea e capabilă să facă ce s-a întâmplat. Nu ştim ce s-a întâmplat. Aşteptăm să vedem ce va zice ancheta când se va finaliza”.

Acuzaţii între Lari şi un consilier local

În ultimele luni, Mihaill Lari devenise subiect al mai multor acuzaţii. Unul dintre cei mai aprigi contestatari ai activităţii primarului de Sângera era consilierul local din partea Partidului Nostru, Ion Duca. Acesta l-a acuzat pe primar în mai multe rânduri, invocând diverse încălcări. În mai, curent, Duca l-a acuzat pe Lari că intenţionează să deschidă la Sângera un centru de prelucrare a deşeurilor periculoase. Pe 20 mai, într-un mesaj video postat pe site-ul Primăriei Sângera, Mihail Lari a anunţat că, în urma negocierilor cu Ministerul Mediului, s-a decis că nu va avea loc construcţia acelui centru, acuzând, totodată, că „două persoane duc în eroare în permanenţă” locuitorii oraşului. „Nu credeţi în jocul murdar şi meschin organizat de către aceste două persoane, care au interese personale şi meschine în oraşul Sângera”, spunea Lari în mesajul video.

O lună mai târziu, acelaşi Ion Duca acuza că „primarul şi aliaţii lui” intenţionează să autorizeze deschiderea unei gunoişţi în localitate. Şi de această dată, printr-un mesaj video, primarul a respins acuzaţiile. „Informaţia parvenită pe pagina de facebook a domnului Ion Duca este eronată şi nu corespunde adevărului. Primăria nu are de gând să autorizeze gunoiştea pentru a fi depozitat gunoiul din municipiul Chişinău”, spunea edilul pe 23 iunie.

Cel mai recent episod de acuzaţii făcute de consilierul Duca s-a consumat pe 12 iulie, când, într-o postare pe facebook, consilierul îl acuza pe primar că „a încheiat un contract de prestare a serviciilor juridice, prin care a prejudiciat bugetul local cu 20 de mii de lei”.

Ion Duca nu a vrut să discute cu ZdG despre decesul primarului cu care se afla în conflict. „Mă scuzaţi, pe subiectul dat nu ofer niciun comentariu. Organele de drept îşi vor face datoria”, ne-a spus, scurt, consilierul.

Procuratura mun. Chişinău a deschis un dosar penal pentru determinare la suicid după decesul lui Mihail Lari. Vitalie Sibov, procurorul interimar al Procuraturii mun. Chişinău, ne-a anunţat că organele de drept investighează cazul şi că nu există informaţii noi care să poată fi făcute publice.

Mihail Lari a fost ales primar al oraşului Sângera în iunie 2015, din partea Partidului Liberal, după ce a deţinut aceeaşi funcţie şi între anii 1993 şi 1999.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. traian

    suicid, a cit au furat acesti reprezentanti ai asa numitului popor ales de dumnezeu r trebui toti sa se sinudica , cum o spus gamnetki daca incepe avorbi toti se impusca

  2. NL

    Dar Popa Valeriu nu vrea sa fac nici o declaratie ca doar era erou mare pina la moment…a ramas fara replica…de ce oare???…”salvatorul” Singerei este gata sa devina primar acum???unda liber pentru el…abia asteptam sa vedem cum va rupeti giturile pentru postul vacant…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *