La trântă cu crocodilul diafan

254-ajder1Epitetul injurios «crocodil», pe care l-a folosit recent Vladimir Voronin la adresa liberalilor şi a democraţilor, m-a ajutat să văd într-o altfel de lumină pictura unui artist interesant, dar puţin cunoscut  la noi. Este vorba despre Jakub Adamek (lucrările-i pot fi văzute pe www.m2.art.pl). Mă voi limita doar la producţia sa din 2007: ciclu de lucrări care poate fi divizat în două serii. Pe picturile ce alcătuiesc prima serie sunt înfăţişate cu acurateţe fotografică câte o jucărie viu colorată pe fundal alb-negru – modele destul de fidele ale unor animale adevărate.

Jucăriile sunt pictate fie culcate pe spate, fie pe o coastă. Printre acestea figurează şi un crocodil cu burtoiul îngălbenit în sus. Prin această poziţie neobişnuită pictorul subliniază de două ori neînsufleţirea acestor obiecte, o dată că-s tablouri, şi a doua – ca tematică a sucombării, subliniată şi prin câteva rupturi sau tăieturi pe suprafaţa jucăriilor din tablouri.

Concomitent, imaginile sunt şi refracţii ale unor fiinţe vii. Adamek afirmă că prin aceste imagini a prezentat iluzia veridicităţii unei situaţii, indicând în acelaşi timp artificialitatea acesteia – realitatea poate fi înţeleasă greşit sau înţeleasă în mai multe feluri alternative. Explicându-ne lucrările sale, autorul oferă exemplul renumitului post de televiziune «Animal Planet». (Desigur, nu e cazul să ne limităm în interpretarea noastră la un singur post sau tematică.) Pe de o parte, putem spune că «AP», prin activitatea sa, răspândeşte cunoştinţe despre natură, ecologie, despre fatalitatea unor procese inerente civilizaţiei umane în general şi despre impactul dezastruos pe care îl au asupra mediului înconjurător în particular, iar pe de altă parte, «AP», fiind o afacere, în primul rând profită şi caută să profite: ne relatează despre tragedia unor animale, dar, concomitent, le şi foloseşte în scopuri proprii, mercantile. Adamek, însă, nu atât critică fenomenul «AP», cât reflectă asupra acestuia, se joacă, iluzionează. În expunerea sa, artistul sugerează  telespectatorului să nu accepte drept basma curată tot ce i se prezintă pe micul ecran, ci, de câte ori priveşte la televizor, să încerce să descopere care dintre elementele de pe micul ecran susţin adevăruri şi care sunt şmecherii, trucaje.

254-ajder2În spatele celeilalte serii de tablouri stă o altă idee. Sunt autoportrete, în care artistul încearcă să intre în pielea renumitului prinzător şi îmblânzitor de crocodili Steve Irwin, atâta doar că din tablouri vedem că pictorul nu se află în junglă, ci într-un apartament obişnuit, saltă de pe o canapea şi înşfacă un crocodil… imaginar, un gol. Tablourile, executate iscusit, ne relatează, de fapt, povestea omului-telespectator, relaţia dintre el şi televiziunea-purtătoare de informaţii, felul în care ne lăsăm involuntar influenţaţi de un anumit conţinut mass-media, a cărui verificare este dificilă sau chiar imposibilă. La un moment dat, telespectatorul nu mai rezistă fluxului de informaţii care îi este prezentat, rătăcindu-se în această recepţionare, devenind cumva inconştient un participant tot mai activ la cele ce se întâmplă pe ecranul televizorului. «AP» documentează viaţa animalelor, dar în acelaşi timp face referinţe şi la instinctele noastre primare. Atavismele, însă, de cele mai multe ori ne fac să roşim, nu se mai potrivesc cu realitatea contemporană, contrastează puternic cu probitatea impusă de societate. Dar, deşi ascunse undeva în adâncurile fiinţei noastre, se mai întâmplă să ne şi mai amintească de existenţa lor. De obicei, acest lucru se întâmplă când ne retragem prin apartamentele sau casele noastre, bunghiţi în micul ecran – unde nu ne mai ruşinăm. Se prea poate să fie şi locul unde majoritatea dintre noi îşi mai permite să retrăiască o aventură – dorinţa nesăţioasă a oricărui om – chiar dacă aceasta are loc doar la nivel mintal.

Adamek a încercat să ne prezinte, deci, o ciocnire a două lumi – lumea prezentată prin intermediul TV-ului, imagini montate şi prezentate într-o formă «interesantă», cu lumea omului contemporan, a  spectatorului-asimilator de informaţii.

Apelativul folosit de Vladimir Voronin a adăugat în ochii mei picturilor lui Adamek o nouă coloratură – a politicului. Evident, crocodil, în sens peiorativ, poate fi la fel de bine folosit prin alegorie şi la adresa Partidului Comunist în variantă moldovenească,  pe care d-lui îl conduce, sau în genere la adresa Monstrului politic hrăpăreţ, iubitor de putere şi nepăsător faţă de oameni. În lucrările lui Adamek se face aluzie şi la acest mare Monstru. Deşi artistul îşi argumentează tematica apelând la postul «AP», gândiţi-vă la câte adevăruri şi câte neadevăruri se emit zilnic la «Moldova 1» şi cum aceste informaţii adevărate sau false influenţează mintea şi comportamentul telespectatorului, tot el şi alegătorul basarabean, fie el român, rus, ucrainean, găgăuz etc. Repet, informaţii eronate ne sunt servite pe tavă de orice emiţător de ştiri, mai ales de ştiri politice. S-ar fi schimbat oare lucrurile dacă am fi avut un discernământ ceva mai rafinat, dacă nu ne-am lăsa păcăliţi atât de uşor? Poate că da, poate că nu.

Seria de tablouri în care e arătată trânta cu crocodilul invizibil mi se pare cât se poate de sugestivă. Probabil, la fiece întrunire familială sau doar amicală, petrecute în mai toate apartamentele din lume, se încing la un moment dat spiritele asupra politicului. În urma lor fraţii, cumnaţii se supără între ei şi nu-şi mai vorbesc, taţii îşi dezmoştenesc fiii. (Avem o societate patriarhală, de-ar fi fost matriarhat, surorile, probabil, nu şi-ar mai vorbi, iar mamele şi-ar dezmoşteni fiicele.) Dar certurile, până la urmă, nu-şi au sensul, căci toţi se iau la trântă doar cu umbra Monstrului politic. Demnitarii şi birocraţii care formează Monstrul adevărat nici nu simt acest efort istovitor din partea omului simplu. Special îşi trimit umbrele să ameţească oamenii prin ziare, radio, televiziune. Omul-consumatorul-de-ştiri tot  încearcă să biruească umbra Monstrului, să o pună pe omoplaţi, deşi înţelege că în această luptă nu are sorţi de izbândă, mai mult, că va fi perdant. (Deşi Steve Irwin a îmblânzit toţi crocodilii pe care a pus ochiul, a fost răpus în inimă de coada unei pisici de mare.) În apartament Monstrul nu poate fi învins decât imaginar. Dar lupta cu năluca sa îl epuizează pe om şi când bate ceasul mulţi nu mai sunt în stare să se pună în poară cu adevăratul Monstru politic, mulţumindu-se să trântească la pământ iar şi iar doar umbra acestuia.

Teodor AJDER, psiholog


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *