În aşteptarea alegerilor parlamentare: între eroare şi mit

Clasa politică autohtonă interesată de schimbarea sistemului electoral, mass-media, unele partide şi ONG-uri, diferiţi experţi, oratori şi analişti au pornit o campanie fără precedent, în stil sovietic, de manipulare a alegătorilor.

Motivele? Alegătorii trebuie să-şi cunoască deputatul şi, în caz de nevoie, sa-i poată cere socoteală şi să-l înlocuiască cu unul mai bun. Scopul final al campaniei fiind desfăşurarea alegerilor parlamentare pe circumscripţii uninominale. Problemele alegătorilor sunt explicate prin alegerea candidaţilor pe liste de partid, în care figurează persoane pasive, iresponsabile şi chiar toxice în privinţa integrităţii personale. Se spune că alegătorii nu-şi cunosc candidatul, nu-i pot cere socoteală, iar cei de pe listele de partid, chiar dacă fură, se îmbogăţesc nelegitim sau fac abuzuri, nu pot fi reclamaţi şi înlocuiţi cu alţii.

Campania manipulatorie a luat o asemenea amploare încât, potrivit unor sondaje, 80% dintre alegători ar fi gata să susţină sistemul uninominal. Din campania publicitară aflăm că ar trebui ca „al nostru să ne facă dreptate”, „ai noştri să-şi dea darea de seamă”, „al nostru să ne ajute să reparăm drumurile, şcolile, spitalele… Nu ne va plăcea – îl vom schimba”.

Amintesc aici că doctrina dreptului electoral cunoaşte trei moduri de scrutin: sistemul majoritar, sistemul reprezentării proporţionale şi sistemul mixt. Acum, în R. Moldova, funcţionează sistemul reprezentării proporţionale, la care, în calitate de concurenţi electorali, au participat partide şi candidaţi independenţi aleşi într-o singură circumscripţie.

Din sistemul majoritar face parte scrutinul uninominal, care presupune că votul este acordat unui singur candidat, într-o singură circumscripţie, devenind învingător cel care care, conform legii, a acumulat 50+1 din voturi. În asemenea cazuri, alegerile au loc într-un singur tur. În alte condiţii, potrivit legii, se organizează al doilea tur, la care participă primii doi candidaţi care au acumulat cele mai multe voturi, declarându-se învingător cel care a obţinut cu un vot mai mult decât contracandidatul său.

Sistemul majoritar mai prevede şi alt model de scrutin – plurinominal, în care electoratul alege mai mulţi candidaţi după numărul de mandate de care dispune Parlamentul, sau alegătorul poate întocmi chiar el lista candidaţilor, alegând din mai multe liste, sau poate modifica ordinea numelor de pe lista candidaţilor.

Scrutinul majoritar uninominal funcţiona în statul sovietic, dar la alegeri participa doar o singură candidatură. Prin Legea nr. 3618 din 23.11.1989, sistemul sovietic a fost perfecţionat, permiţând participarea mai multor candidaţi în aceeaşi circumscripţie. Anume astfel a fost format Parlamentul din ’90, considerat de specialişti ca fiind ales în mod democratic.

Prin Legea nr. 1609 din 14.10.1993 (Monitorul Oficial nr. 10, 30.10.1999) a fost introdus sistemul reprezentării proporţionale. Deoarece nu s-a găsit o soluţie pentru rezolvarea problemei localităţilor din stânga Nistrului, prin Hotărârea Parlamentului nr. 1613 din 19.10.1993 (M.O. nr. 10, 30.10.1993) a fost înfiinţată o singură circumscripţie, în care s-au organizat alegeri din 1994 şi până în prezent.

Apare întrebarea: este în drept Parlamentul, fără modificarea Constituţiei, să schimbe modalitatea de scrutin, de la sistemul proporţional la sistemul majoritar?

Bineînţeles că poate. În Constituţie nu este determinat care anume sistem electoral ar trebui aplicat în R. Moldova. Parlamentul, respectând principiile realizării dreptului de vot şi dreptului de a fi ales (Constituţia, art. 38-39), este în drept cu votul a 50+1 din numărul deputaţilor aleşi să introducă orice tip de scrutin. Altceva e important. Cât de conforme Constituţiei sunt afirmaţiile/intenţiile susţinătorilor sistemului uninominal de a introduce posibilitatea de rechemare (revocare, ridicare a mandatului) a deputatului ales prin scrutin uninominal? Poate sau nu fi introdus sistemul uninominal fără modificarea art. 68 şi 70 din Constituţie? Or, articolul 68, care prevede că: „1. În exercitarea mandatului deputaţii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul”.

Diferiţi politicieni şi analişti explică societăţii că mandatul uninominal dintr-o circumscripţie concretă va putea fi retras oricând de către alegători. Menţionăm că, până în anii `90, mandatul imperativ a fost o regulă în ţările socialiste.

După prăbuşirea URSS, acest tip de mandat a supravieţuit doar în Belarus, Cuba, Namibia, Fiji.

Experienţa internaţională demonstrează că mandatul imperativ este nul în majoritatea statelor lumii. Bunăoară, Constituţia Franţei spune că „mandatul imperativ este nul”. În Europa, mandatul imperativ nu-şi mai găseşte loc decât în Ucraina, care, în 2004, a înlocuit mandatul reprezentativ cu cel imperativ, dacă un parlamentar îşi părăseşte partidul sub umbrela căruia a câştigat alegerile. Şi în acest caz, Consiliul Europei a reacţionat negativ în Rezoluţia 1549 din 2007. Potrivit HCC nr. 8 din 19.06.2012 privind interpretarea articolului 68, alineatul (1) şi (2), şi art. 69, alineatul (2), din Constituţie (M.O. nr. 113.114 din 29.06.2012), se dau explicaţii la întrebările privind:

  1. Componentele exercitării mandatului de către deputaţii aflaţi „în serviciul poporului”.
  2. Nulitatea mandatului imperativ şi irevocabilitatea mandatului reprezentativ.
  3. Încetarea calităţii de deputat şi prin „ridicarea mandatului.”

Făcând referire la practica internaţională, inclusiv la Rezoluţia nr. 1303 (2000) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova, Curtea ajunge la concluzia că: „nulitatea mandatului imperativ şi caracterul reprezentativ al mandatului deputatului implică imposibilitatea revocării de către alegători (sau partid) a mandatului încredinţat deputatului de a-l reprezenta în Parlament, chiar dacă acesta se eschivează sub diferite pretexte de la exercitarea puterii legislative”.

Ar mai fi de spus că, indiferent de sistemele electorale, majoritare, proporţionale sau mixte, se exclude revocarea mandatului, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 69, al. 2, din Constituţie:

  • demisia – manifestarea de voinţă benevolă, unilaterală a deputatului de a înceta exercitarea mandatului;
  • ridicarea mandatului, contrar voinţei deputatului, în cazul săvârşirii unei infracţiuni;
  • incompatibilitatea calităţii de deputat cu exercitarea oricărei altei funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice;
  • decesul.

Alte situaţii prin care s-ar declara vacanţa mandatului de deputat nici Constituţia, nici legislaţia în vigoare nu prevăd.

Astfel, autorii schimbării modalităţii de scrutin trebuie să determine, mai întâi de toate, forma scrutinului propus şi după aceea să propună modificarea Constituţiei şi legislaţiei sau numai perfecţionarea cadrului normativ.

Victor PUŞCAŞ, doctor în drept

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *