Vladimir Beşleagă: câteva exerciţii de definire

La 25 iulie 1931, în satul Mălăieşti, raionul Grigoriopol, se naşte Vladimir Beşleagă. În 1955, devine licenţiat al Universităţii de Stat din Moldova. Face doctorantura la aceeaşi instituţie. În anii ’60 îşi începe activitatea literară. Debutează cu volumul „Zbânţuilă”. După 57 de ani, la 12 octombrie 2017, la Librăria din Centru, lansează volumul „Cumplite vremi”. Între zbuciumul dintre documentare pentru cărţi şi procesul de scriere propriu-zis, autorul mai împarte în definiţii împrăştiate prin interviuri viaţa, moartea, creaţia, cenzura şi nenorocirile.

Aşadar, Beşleagă leagă nemijlocit creaţia de libertate şi zice, într-un interviu pentru adevărul.md, că „în creaţie nu poţi să decretezi, aici este absolută libertate. Numai timpul şi experienţa te duc mai departe. Libertatea de creaţie nu înseamnă să-ţi dai poalele peste cap, să faci, din prost gust sau din dorinţa de a epata, un fel de strategie de a cuceri cititorul. O dată impresionezi, dar a doua oară nu merge. Marii artişti care au sondat psihicul uman nu au evitat lucrurile astea, dar au mers în adânc”.

Despre nenorocirile necesare

În acelaşi context, scriitorul mulţumeşte zdruncinărilor pe care i le-a adunat vârsta. „Când cineva vrea să ştie ce e cu vârsta asta a mea, le spun că pentru a trăi mai mult e musai să mori atunci când se închide orizontul şi vezi că gata, s-a terminat, nu mai ai nimic, şi ca prin miracol te trezeşti şi trăieşti mai departe. Cine duce o viaţă liniştită, fără zdruncinări, nu evoluează. Asta nu depinde de om, depinde de Dumnezeu. Mai are el vreun plan cu tine. Cele trei decese sunt legate de dispariţia persoanelor mele dragi – mama, tata şi fiul. Întâi mama în 1965, apoi tata – în 1971, şi la urmă fiul, în ianuarie 1987. Au fost şocuri mari. Am avut şi şocuri mai mici, de altă natură, când am fost concediat în două rânduri, am rămas pe drumuri, cu familia împrăştiată, sau când mi s-a blocat cartea. Mulţumesc destinului, pentru că prin aceste hopuri omul renaşte, începe o viaţă nouă”, reflectă Beşleagă.

Altădată, pentru europalibera.org, prozatorul spune că „de fiecare dată, când omul are un şoc, o lovitură, o nenorocire mare, el are senzaţia că s-a pierdut, gata, s-a desfiinţat, nu mai este. Şi deodată trece dincolo. Şi, când trece dincolo, simte că a renăscut, că este altul decât a fost până atunci şi începe o altă viaţă, o altă senzaţie şi la un alt nivel. Şocurile acestea sunt absolut necesare şi benefice pentru om, că omul este o fiinţă care devine, care creşte din treaptă în treaptă. Dacă este adevărat că trăieşte la fiecare şapte ani o vârstă, atunci vârstele lui continuă. Şi anume faptul că el este un organism care este în devenire îl ajută să urce aceste trepte. Şi anume nenorocirile şi şocurile îi dau forţa ca să depăşească şi să meargă în continuare.”

Despre tata şi mai mulţi de „eu”

După ce publică cartea „Tatăl Vasile”, într-un interviu pentru ziarulnational.md, Vladimir Beşleagă făcea o reîntoarcere mintală la tot felul de întâmplări legate de tatăl său.

„Tatăl meu a fost un om aparte. Avea harul povestitului. Avea umor. Era un personaj foarte interesant. Deşi cu mine era în relaţii tensionate de multe ori, fiindcă era în conflict cu maică-mea. Ei se mai certau, iar eu îi luam apărarea mamei. Odată cu anii, însă, mi-am dat seama că a fost un om deosebit. La un moment dat, în 2008, aveam aşa o stare când în nicio lună am rememorat toate întâmplările. Le-am aranjat aşa cum le ţineam minte, fără niciun gând de publicare. La lansarea cărţii am spus că acesta a fost pentru mine un exerciţiu de memorie. Odată cu vârsta, memoria slăbeşte, dar dacă răsfoieşti trecutul, găseşti lucruri foarte interesante. Iar eu din ’86, când am avut o operaţie, am început să-mi recapitulez propria viaţă, pentru că nu ştiam dacă o să mai ies de acolo”.

Mai înainte de asta însă, la aniversarea sa de 80 de ani, într-un interviu pentru jurnal.md, Beşleagă puncta că „orice personaj, fie în teatru, în roman sau nuvelă, nu este decât un alter-ego, o reflecţie a autorului. O ipostază a lui. Şi când afirm aceasta, mă gândesc nu doar la forţa de creaţie a autorului, ci şi la faptul că în fiinţa noastră pot locui, simultan, mai mulţi de „eu”. Rămâne doar să-i descoperim, să fim conştienţi de acest miraculos fenomen psihic şi… să-l proiectăm într-o operă”.

Despre exigenţă şi politică

Alteori, Beşleagă subliniază că nu prea ascultă laudele – „ca să vezi: eu ştiu mai bine decât oricine altul cam cât valorez şi câte parale fac cărţile mele” şi că politica l-a dezgustat – „nu mă implic, asta e ce observ de la o parte. Dacă în anii ’80 mergeam la teatru, acum nu mai merg, dar teatrul s-a mutat în Parlament”.

Într-unul din interviurile recente, autorul se referă la cenzura cărţilor sale. El notează că „cenzura adevărată e în tine însuţi. Se numeşte: exigenţă. Verticalitate. Moralitate. Adevăr. Cărţile mele au fost penite bine de către cenzură. Ba chiar arestate. Dar timpul le-a scos la lumină şi au putut să-şi demonstreze valoarea, atât câtă o conţineau, neştirbită”.

Vladimir Beşleagă este eseist, jurnalist, prozator, scriitor, traducător, fost deputat în Parlamentul R. Moldova în anii 1990-1994.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *