Tango în trei în jurul „Groparului”

Am făcut ochii cât cepele, probabil. Aşa mi se păru atunci când discutam cu ei. Mai realizez că zâmbeam mai tot timpul. Astăzi ştiu că asta vine de la felul în care vorbeau. Îmi era clar – vorbeau despre lucruri care sunt bucăţică din fiinţa lor. Lucruri vii.

Revaz Şatakişvili, regizor, şi Otar Chikobava, actor, vin din Georgia şi, de curând, după piesa cunoscutului critic de teatru şi dramaturg Angelina Roşca, au montat, la Teatrul „M. Eminescu” Chişinău, în limba georgiană, spectacolul „Groparul”. Piesa spune povestea unui tânăr actor care visează să joace rolul lui Hamlet, dar este ales în rolul groparului, fapt ce dezlănţuie în el o adevărată furtună. Furtună care, mai apoi, în timpul spectacolului, s-a dezlănţuit şi în sală, şi în interiorul spectatorilor.

„Şi noi, regizorii, suferim”

Şatakişvili spune că nimic nu e uşor în creaţie. Pentru această piesă, de exemplu, i-a fost greu să găsească forma şi linia interioară a personajului. Dar, a fost şi uşor, deoarece piesa i-a dat posibilitatea să facă spectacolul viu. „În majoritatea monospectacolelor, pe care eu nu le prea respect, de altfel, se vorbeşte mereu, personajul îşi tot aminteşte ceva… Acest material, invers: ne-a dat posibilitatea ca pe scenă să aşezăm viaţa, nu o discuţie despre viaţă. Sau trecut, sau viitor. În Georgia avem şcoala lui Mikhail Tumanishvili, care ne-a învăţat că, pe scenă, orice istorie trebuie trăită, dar nu povestită”, punctează regizorul.

Altminteri, Şatakişvili spune că a înţeles de la prima lectură că „Groparul” îi oferă posibilitatea să transfere viaţa pe scenă, „pentru că acolo era totul cunoscut pentru mine… Nu sunt actor, dar şi noi, regizorii, suferim. Actorii cred că pentru regizori e uşor: ei aleg piesa, montează spectacolul, aleg actorii. Nu-i chiar aşa. Pauza e pentru toţi pauză, eşecurile sunt eşecuri pentru toţi. Şi regizorul vrea să monteze uneori Hamlet, dar directorul teatrului îi dă nişte gunoi. Asta seamănă cu această piesă: tu vrei să-l joci pe Hamlet, dar primeşti rolul groparului”, se confesează regizorul, amintindu-şi că, după premieră, de el s-au apropiat oameni din cu totul alte domenii: din sport, justiţie, management. I-au mărturisit că pe scenă şi-au văzut viaţa ca în oglindă. I-au spus că ei nu vor să-i joace nici pe Hamlet, nici pe Otello, nici pe Macbeth. Nu vor decât să joace rolul principal în propia lor viaţă, dar li se spune că viaţa conţine doar roluri episodice. Asta este insuficient pentru ei ca să se realizeze. „Această piesă ne-a dat posibilitatea să extindem perspectivele ce ţin de subiectul dat. Şi nu doar pentru actori, artişti, colaboratorii teatrului sau regizor e interesant, ci pentru toí ceilalţi. Toată baza a fost în piesă, altfel nu am fi putut face spectacolul aşa cum acesta a fost făcut”, mai spune Şatakişvili.

Arheologia interioară a dramaturgilor

În privinţa rezultatelor, regizorul spune că îl interesează întotdeauna părerea a două tipuri de spectatori: „oamenii obişnuiţi, care vin la teatru doar pentru a vedea spectacolul. Ei nu au cunoştinţe aprofundate în teatrologie. Ei privesc cu ochii şi inima. A doua părere de care ţin cont e cea a criticilor de teatru, care, profesionist, structural, cu nuanţe, detalii – critică. Părerea altora, a colegilor, e mai puţin importantă. Noi lucrăm la toate piesele pentru spectator, dacă nu am fi vrut asta, nu am fi făcut spectacole, ci lucrări de laborator, unde ar fi venit doar critici de teatru, sau doar actori şi regizori profesionişti şi ne-ar fi privit. Sau am fi montat în dormitor, sau într-o sală, dacă nu ne-ar fi interesat părerea spectatorului. Dar e foarte important ca atunci când ai de spus ceva, „scrisoarea” ta să ajungă la destinatar”, crede Şatakişvili.

Pentru Otar Chikobava, rolul jucat în „Groparul” a fost unul dificil, dar spune că s-a străduit să facă tot ce-i stă în puteri pentru a trece în starea personajului său. Cel mai greu în această „afacere” a fost să realizeze cât de trist e atunci când ai posibilitate, ai talent, ai tot ce trebuie pentru a realiza ceva, dar oamenii te blochează. „Asta se poate îmtâmpla şi cu mine. A fost înfricoşător să conştientizez acest lucru”, spune actorul.

Au muncit pentru prima dată în trei: Revaz Şatakişvili, Otar Chikobava şi Angelina Roşca. Uneori a fost greu, alteori – curios, mai ales atunci când „oamenii se apropie unul de altul pentru a crea ceva. Procesul de lucru la un spectacol e ca un fel de arheologie interioară: actorul caută în regizor, regizorul în actor, şi întotdeauna aşa se naşte rolul. Dacă lucram cu alt actor, se juca altfel acest spectacol. În fine, interacţiunea a fost şi obişnuită, şi neobişnuită”, mai spune Şatakişvili.

Trebuia de jucat în multe registre, nuanţe, detalii. Dar, spune Otar Chikobava, a aflat de la acest personaj cum trebuie să trăiască pentru ca asemenea lucruri să nu i se întâmple şi lui. „La repetiţii, când personajul meu îşi înţelegea greşelile, le conştientizam şi eu pe ale mele”, adaugă Otar. Au urmat frisoane pentru actor.

„Teatrul este acasă”

Anterior, în cadrul altui proiect, Şatakişvili a lucrat alături de tineri actori de la Chişinău. Angelina Roşca l-a ajutat atunci. Aceasta a fost prima colaborare. „Nu compar ce a fost cu munca de acum. Suntem un trio dramaturgic bine format”, menţionează regizorul, făcând o scurtă pauză de gândire, timp în care Angelina Roşca reuşeşte să intervină: „Acest triunghi e magic!”.

Trioul trage cortina, lăsând în urmă declaraţii de dragoste pentru teatru. „Teatrul e viaţă. Viaţa e teatru. Toată lumea e un teatru, asta se ştie. Calderon spune că viaţa e un vis. Eu vreau să unesc toate aceste păreri şi să spun că teatrul e un vis. Da, ca un vis vedem spectacolul şi apoi, se trage cortina şi nimic nu se mai repetă. Alt spectacol, e alt vis. Aceleaşi motive, acelaşi subiect, dar alt vis”, defineşte Şatakişvili.

Pentru Angelina Roşca, teatrul e posibilitatea de a exprima ceea ce nu poate exprima în viaţa de zi cu zi. Posibilitatea de a trăi senzaţii, emoţii inaccesibile altfel. Posibilitatea de a crea lumi.

„Teatrul este acasă, e ca un acvariu, în care mă simt ca peştele în apă”, încheie Otar.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *