Cizmara care a rămas fără cizme

„Întotdeauna am fost atrasă de încălţăminte. Când discut cu un om, nu mă uit în ochii lui, ci la încălţămintea pe care o poartă.” Repară zeci de încălţări pe zi şi după 20 de ani de cizmărie nu ar schimba această meserie pe nimic. Aşa spune una dintre puţinele femei-cizmare din Moldova.

Oricine trece prin subterana de lângă Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău poate observa acest tablou rar: o femeie-cizmară. Nu e începătoare, practică meseria, pe care a îndrăgit-o din copilărie, de peste 20 de ani. Dalta, ciocanul, cuţitul – sunt unelte pe care le mânuieşte cu o viteză de invidiat. Zilnic repară câteva zeci de perechi de încălţări, iar cei care i-au trecut pragul măcar o dată au argumente ca să revină.

„Nadea este mereu cu zâmbetul pe buze. Când este vorba de ajutor, ea este prima, are un suflet foarte bun. Vin la ea de fiecare dată când am de reparat ceva, fiindcă îşi face lucrul bine şi nu ia scump”, susţine Valentina Dragoi, care lucrează la un butic de birotică din preajmă.

În atelierul mic al Nadejdei Gorbunova răsună mereu muzica de la un aparat de radio, dar şi muzica continuă creată de utilajele cu care lucrează, şi care „readuc la viaţă papucii”. După 20 de ani de muncă, în care a reperat câteva sute de încălţări pe lună, spune că ştie totul despre încălţămintea stricată. „Se întâmplă să fie papuci pe care nu-i pot repara, dar nu-i pot repara doar din motivul că nu am aşa material. Eu singură merg la magazin şi aleg tălpi, aţe şi alte accesorii. Cred că tot ce este făcut de mâinile omului poate fi schimbat sau reparat.”

„Nadea, ai să creşti şi ai să devii cizmăriţă”

Nadejda are 45 de ani, şi de când se ţine minte, munceşte la cizmărie. Nu, nu a făcut vreo şcoală sofisticată, primele lecţii le-a luat uitându-se peste gard la un cizmar. În copilărie, după ce a decedat tatăl ei, fiind şapte copii în familie, mama sa a fost nevoită să o dea împreună cu fraţii ei la o şcoală-internat. „Eu am crescut la internat şi acolo în preajmă era un cizmar. De multe ori mă urcam pe gard ca să văd ce face, îmi părea foarte interesant. Când am plecat de la internat, am decis să lucrez în acest domeniu. După ce am început a lucra, niciodată nu m-am gândit că aş putea face altceva”.

Femeia spune că cizmarul de lângă internat a fost primul care a crezut în ea. „Îl chema Ivan Ivanovici, era invalid, dar îşi făcea foarte bine lucrul. Când ne vedea pe gard, se enerva. Eram mulţi şi ne alunga fiindcă făceam gălăgie. Dar când eram singură, nu mă alunga. Mereu îmi spunea: „Nadea, ai să creşti şi ai să devii cizmăriţă”, îşi aminteşte femeia zâmbind.

În atâţia ani de lucru cu încălţările defecte, a învăţat multe despre încălţămintea bună şi are sfaturi pentru fiecare. „Desigur, sfatul meu este ca lumea să-şi cumpere încălţăminte din piele. Dacă încălţămintea este din piele, în primul rând nu miroase şi nu îşi pierde forma. Încălţămintea din piele nu se udă, şi chiar de se udă, tu rămâi uscat la picioare. Totuşi, puţini oameni îşi permit acest lux, pentru că majoritatea sunt săraci şi acest lucru se observă după încălţămintea pe care o aduc la reparaţie. De multe ori aduc încălţăminte care trebuie pur şi simplu aruncată.”

Spune că mereu a fost corectă cu clienţii ei, că nu-şi practică meseria doar pentru bani, ci pentru o relaţie durabilă cu clienţii. „Oamenilor trebuie să le spui adevărul, deoarece se vede foarte bine care încălţăminte poate fi reparată şi care nu. Dacă o să amăgeşti o dată, a doua oară nu te va crede nimeni. Vin oameni care doresc să-şi repare încălţămintea, dar eu le spun că nu are sens s-o repare, căci doar vor cheltui banii şi oricum se va rupe. Cel mai bine este să spui adevărul, deoarece minciuna se uită, iar adevărul niciodată.”

„Bărbaţii îmi ziceau că acesta nu este un lucru pentru femei”

Clienţii ei sunt foarte mulţumiţi de serviciile pe care le oferă. Igor Beşleaga vine la acest atelier să-şi repare încălţările deja al treilea an. Spune că niciodată nu s-a gândit că o femeie poate să lucreze mai bine decât un bărbat cu încălţămintea. „Prima dată am apelat la Nadejda acum trei ani. Am adus o pereche de pantofi cu talpa ruptă. Practic, nu mai puteau fi salvaţi, dar Nadea i-a făcut aproape noi. Niciodată nu m-am gândit că o femeie ar putea să lucreze atât de bine în acest domeniu. Dar iată că acum şi eu, şi soţia mea reparăm încălţămintea doar aici.”

Nadejda e de părere că nu este o meserie strict destinată bărbaţilor. A lucrat şi cu bărbaţi în diverse ateliere, şi consideră că unii chiar lasă de dorit. „O mare problemă e că cizmarii, de obicei, consumă mult alcool. Eu nu beau deloc. Şi de multe ori ne certam din motiv că veneau la serviciu în stare de ebrietate, iar uneori chiar stricau încălţămintea. Au fost cazuri când îmi ziceau că acesta nu este un lucru pentru femei. Oamenii sunt diferiţi şi fiecare are părerea lui. Nici să conduci maşina nu este un lucru femeiesc, dar femeile conduc. Unii bărbaţi sunt bucătari. Ei şi? Nu cred că există vreo problemă. Mie îmi place să lucrez cu încălţămintea şi asta fac.”

Soţul ei, Petru Gorbunţov, o apreciază pentru devotamentul faţă de această profesie şi consideră că e un talent: „M-am obişnuit demult cu ideea că soţia mea e cizmară. Cred că ceea ce face este menirea ei, mai ales că nu a învăţat această profesie la şcoală. E un talent înnăscut”.

Fiul lor, Alexandru, se mândreşte cu mama sa şi o consultă de fiecare dată când trebuie să facă vreo alegere, mai ales atunci când îşi cumpără încălţări: „Dacă omului îi iese bine ceea ce face, cred că deja e un plus foarte mare. Unii repară maşini, alţii încălţăminte. Eu mă mândresc cu faptul că mama repară încălţăminte, că îi ajută pe cei care nu au posibilitatea să-şi cumpere alta nouă. Atunci când îmi aleg încălţările mereu mă sfătuiesc cu ea, iar când mi se strică, bineînţeles că mama mi le repară”.

Cum a rămas într-o zi fără cizme

În cele două decenii de muncă, a întâlnit oameni diferiţi. Are o atitudine specială faţă de oamenii nevoiaşi, ştie ce e compasiunea. „Aici vin oameni diferiţi, bogaţi şi săraci. Dar uneori se întâmplă că vine câte un bătrân care nu are cu ce plăti. Pot să-i repar încălţămintea gratis. Nu fac totul pentru bani. Mă gândesc că poate aceşti bătrâni nu au copii, sau poate că le sunt plecaţi peste hotare.”

Nadejda îşi aduce aminte cum într-o zi de iarnă i s-a făcut milă de o bătrână şi i-a dat propriile cizme. „Încă lucram la Botanica, într-un atelier. S-a apropiat o bătrână care m-a rugat să-i repar o pereche de cizme. Eu am înţeles că nu pot să le repar, deoarece starea lor era deplorabilă. Afară era frig şi umed, iar eu aveam o pereche de cizme călduroase pe care le purtăm prin atelier. Le-am privit şi am văzut că mărimea este aproximativ ca cea a bătrânei, m-am descălţat şi i le-am dat ei. Femeia a început să plângă şi să-mi mulţumească. Am rămas în papuci de cameră. Dar… chiar nu mai aveam cum să repar acele cizme, şi se vedea că ea nu are altele”, spune Nadejda.

Când am întrebat-o dacă are vreun vis care ar vrea să i se împlinească, s-a dovedit că şi acesta e legat de încălţăminte: „Visul meu cel mai mare este să nu mai avem atâţia oameni săraci. Ca fiecare om, măcar o dată în viaţă, să-şi permită ceea ce doreşte. Eu lucrez în fiecare zi printre oameni şi văd că este multă sărăcie, şi acest lucru se vede chiar după încălţămintea pe care o aduc la reparaţie. Dacă omul nu-şi permite să-şi cumpere încălţăminte, acest lucru vorbeşte despre multe”.

Veronica Tabureanu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. tarasov ion

    Femeia cizmar sau cizmarita nu-i un lucru asa rar,pt,ca cei care se ocupa de fetele de incaltaminte se numesc rihtuitori si sunt de regula femei,dar asta e valabil in fabrici de incaltaminte sau in atelierele mari,dar la reparat papuci este adevarat sunt rar femei cizmarite sau cizmar,mai des am intalnit la teatre unde se si fac incaltari deosebite,dar se si repara,,,bravo ei,o buna meseriasa va avea de lucru oricand,asa cred eu,,

    • Vladimir Popescu

      Este sora mea mai mica. A invatat de la mine, dar si sora mai mare tot cizmarita. A fost si ea la mine in atelier. Eu am lasat de reperatie. Faceam incaltaminte noua, si acum o fac. A fost o perioada mai grea cu angajatul la noua. Sa aiba de lucru si clienti buni. Multumesc ca ai increderea in ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *