Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Anatol Danilişin la Primărie

Anatol Danilişin la Primărie

218-danilisinVizitatorii Primăriei municipiului Chişinău au posibilitatea, în aceste zile, să ia cunoştinţă de lucrările artistului plastic Anatol Danilişin, prezentate în cadrul expoziţiei sale personale.

În holul Primăriei sunt expuse 31 de lucrări în ulei pe pânză, creaţii ale pictorului din ultimii ani. „Pictorul urmează o traiectorie firească în evoluţia sa. Nu este tributar nici vreunui curent sau vreunei mode. Interesat de noua avangardă, creaţia lui oscilează între liric şi abstract”, se spune într-un comunicat de presă al Primăriei.

La inaugurarea expoziţiei au participat oameni de cultură şi artă, funcţionari publici, consilieri municipali. În deschidere a vorbit criticul de artă Tudor Braga, urmat de scriitorul Ion Hadârcă, care a spus, între altele: „Anatol Danilişin are calitatea de a propune un limbaj artistic nou, departe de sechelele artei vechi, de realismul socialist. Aceasta înseamnă că suntem pe o direcţie bună, şi avem un indice de calitate al spiritului acestei generaţii”.
Autorul a recunoscut publicului că a pus mult suflet în lucrările sale. „Picturile unui artist spun mai mult decât cuvintele”, este convingerea lui Danilişin.

Valeriu Didencu, secretarul Consiliului municipal Chişinău, este încântat de expoziţie. El crede că, dacă funcţionarii nu au timp să ajungă la expoziţii de pictură, „e plăcut să le avem acasă”.

Anatol Danilişin s-a născut la 22 mai 1960, la Frasin, Donduşeni. A absolvit Liceul republican de Arte „Igor Vieru”, după care şi-a continuat studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău.

Din 1988, anul debutului său, participă la expoziţii naţionale şi internaţionale, în cadrul unor manifestări de grup sau individuale. Prin anii 1990-92, Anatol Danilişin a fost prezent la acţiuni organizate de artişti din România şi R. Moldova, inclusiv la cea mai prestigioasă dintre ele – „Saloanele Moldovei”. Lucrări semnate de Anatol Danilişin au fost prezentate în peste 30 de expoziţii în SUA, Franţa, Austria, Germania, Italia, Lituania, Belgia, Finlanda. De-a lungul anilor a fost prezent la diverse simpozioane şi tabere de creaţie. A fost invitat (în 2006 şi 2008) în capitala Franţei la Cite Internationale des Arts, unde a avut ocazia să cunoască artişti din toată lumea.

Creaţia lui Anatol Danilişin a fost apreciată cu variate premii şi distincţii: Premiul pentru pictură oferit de Galeria Avant Post din Bucureşti, Premiul pentru caricatură la Festivalul de umor Constantin Tănase din Vaslui, Premiul revistei „Basarabia” din Chişinău.

Tablourile artistului au intrat în patrimoniul unor muzee şi galerii, precum şi în colecţii private din Canada, Austria, Elveţia, Cehia, Spania, Portugalia, Ungaria, Coreea de Sud.

Expoziţia rămâne deschisă până la sfârşitul lunii martie.