TOP 10: Automobilele judecătorilor de la CSJ

423-poalelungi-filincovaMihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), ocupă prima poziţie în topul judecătorilor de la CSJ cu cele mai multe şi mai luxoase automobile. Acesta deţine două automobile de model Mercedes şi un Subaru Forester în valoare de peste 1,5 milioane lei. Pe locul doi şi trei se poziţionează vicepreşedinţii CSJ, Svetlana Filincova şi Constantin Gurschi. Iar pe ultima poziţie din clasament se situează judecătorul Petru Ursache, care este proprietarul unui Volkswagen Passat fabricat în anul 1990 şi a unui Moskvitch 412.

La CSJ activează 33 de judecători. În declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, patru magistraţi susţin că nu deţin automobile, iar ceilalţi 29 de judecători deţin, în total, 39 de automobile. Cele mai populare automobile pe care le folosesc judecătorii de la CSJ sunt de model Mercedes şi Toyota – 12 automobile, BMW şi Hyundai – 8 automobile, Audi A6 – 2, celelalte fiind de diferite modele (Grafic nr. 1).

423-masini-csjVicepreşedinta CSJ “a uitat” să declare un Porsche

Primul loc în topul cu cele mai multe şi mai luxoase automobile de la CSJ îl deţine Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ, care declară că este proprietarul a două Mercedes-uri în valoare de peste 1,3 milioane de lei şi a unui Subaru Forester, estimat la 304 mii de lei. Pe locul doi se află Svetlana Filincova, vicepreşedinta CSJ, care deţine şi funcţia de preşedintă a Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ din cadrul aceleiaşi instituţii. Ea a declarat că deţine două automobile de model Toyota în valoare de aproximativ 300 mii de lei.

În declaraţia de avere pe anul 2012, judecătoarea Svetlana Filincova nu a indicat că deţine şi un automobil de model Porsche Cayenne, de culoare maro, fabricat în 2012, în valoare de 612 mii de lei, înscris pe numele soţului său, Anatoli Filincov, de profesie avocat. Potrivit unor documente obţinute de la Serviciul de Grăniceri al R. Moldova, vicepreşedinta CSJ şi soţul său au folosit automobilul Porsche Cayenne şi atunci când s-au deplasat în România, pe 3 august 2012, trecând vama pe la Leuşeni-Albiţa. După 15 zile de vacanţă aceştia au revenit acasă prin acelaşi punct vamal.

În 2008, în loc de automobile, a declarat stupi de albine. În 2012 – un Hyundai

Ion Corolevschi, judecător la CSJ, a declarat, în 2008, la rubrica “Bunuri mobile”, categoria “Tipul şi marca automobilului”, că deţine o remorcă “Gaz”, în valoare de 3 mii de lei, şi 50 de stupi de albine, estimaţi la 15 mii de lei. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, magistratul Ion Corolevschi anunţă că este proprietarul unui automobil de model Hyundai Getz, fabricat în 2007, estimat la 5 mii de lei, pe care l-a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2013. Pe piaţa auto, un asemenea automobil la mâna a doua poate fi procurat la un preţ de 10 ori mai mare, contra 50 mii de lei.

Judecătorii Olga Adam, Iurie Şumcov, Elena Covalenco şi Ion Vâlcov au declarat că împreună cu soţul/soţia nu au în proprietate vreun automobil, dar că deţin apartamente, case, bani la bancă sau acţiuni la anumite întreprinderi. Totodată, magistraţii Vera Macinskaia şi Nicolae Clima, numele şi fotografiile cărora au apărut pe mai multe panouri din Chişinău instalate ilegal, fiind prezentaţi drept “Cei mai corupţi judecători din Moldova”, au declarat că deţin automobile de lux: judecătoarea Macinskaia deţine două BMW-uri, estimate la 94 mii de lei, iar Nicolae Clima – un automobil Skoda Superb de 336 mii de lei.

423-masini-csj-graficCu “Moskvitch” şi casă de 4 milioane de lei

Pe ultimul loc în topul cu cele mai luxoase automobile de la CSJ se poziţionează judecătorul Petru Ursache. Acesta a declarat că are un Volkswagen Passat, fabricat în 1990, preţul de piaţă al căruia este de 12 mii de lei. Tot el deţine şi un Moskvitch 412, cumpărat în anul 1991 contra 11500 de ruble ruseşti, echivalentul a 4505 lei moldoveneşti. În schimb, judecătorul Petru Ursache deţine o casă cu două nivele şi mansardă în cartierul de elită situat pe str. Pietrarilor, estimată de experţii imobiliari la 4 milioane de lei. Tot aici magistratul deţine şi câteva terenuri estimate la peste 1 milion de lei.

Cel mai scump automobil de la CSJ este al lui Mihai Poalelungi, un Mercedes ML 320 CDI, în valoare de 720 mii de lei.

P.S: Calculele şi informaţiile prezentate în INFOGRAFIC sunt realizate în baza Declaraţiilor privind veniturile şi proprietăţile judecătorilor de la CSJ pe anul 2012.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

13 comentarii

  1. Turc

    Inca o comanda politica. Oare oameni gospodari, strangatori,la batranete nu isi pot permite masini de 700 mii lei. ? Sigur ca pot.

  2. ion1

    Ion Druta,Boris Druta(cu HAREM) din Telenesti o transformat JUDECATORIA DE STAT BOTANICA IN -IonDrutaSLR..Am dovezi in skris.Ion Druta, presedintele Judecatoriei Botanica, este cuscru cu Mihail Ciugureanu, arhicunoscutul ex-presedinte al Curtii de Apel Chisinau pe timpul guvernarii PCRM.2ra-926/12 „Lima” împotriva lui Ion Druta judecator Botanica.

  3. anna

    Un om “gospodar”, bussinesmen, cu o “firma”, care vinde sentinte si hotariri judecatoresti la pret de piata – poate sa-si cumpere si citeva masini de 700 mii lei si case de milioane de lei.
    Ceilalti gospodari – mai greu 🙂

  4. grigore

    Cred ca ati admis o mica eroare – la Svetlana Filincova e scris ca are o Toyota RAV 4 de 50.000 lei. O astfel de masina de 8 ani nu o cumperi la un pret de 3.000 de euro. Aceasta valoreaza cel putin 8.000 euro. Puteti scrie cu incredere 130.000 lei.

  5. observator

    Nimic nu s-a schimbat in ultimii ani.Inca o data ne convingem ca nu lucreaza organele de stat platiti de noi(PG,CNA,CNI,MAI,SIS).La ce ne trebue asa Guvern si Parlament?

  6. sidorel

    Baeti judecatorii nu se vor vinde atunci cind noi nu ii vom cumpara, deci uitativa in oglinda si aratativa limba.

  7. Anica Unionista

    Anca, Anica, Ancuţa, Anișoara,

    Doar Re-Unirea noastra cu Patria-mama România europeana ne este Izbavirea !

  8. Iurie

    Calculele si informatiile sunt realizate in baza Declaratiilor privind veniturile si proprietatile judecatorilor de la CSJ pe anul 2012. Costul automobilelelor este indicat de judecatori

  9. vera

    Vedeti cat de greu o duc judecatorii?

    Trebuie nu numai salariile sa le majoreze, dar si ajutor material si social din partea statului – adaus sa le dee!

  10. vera

    SCHIMBARE prin BUZUNARE

    Schimbare-n tara s-a facut:
    Bogatii au imbogatit,
    Saracii tot cu nodu-n gat,
    Tot mai asteapta vremuri bune,
    Dar cand vin,unde-s si de unde?

    Toti sau imbogatit
    Cu votul mutului popor,
    Care asteapta mura-n gura,
    Bea vin,maninca muratura,
    Sa nu mai zica,ca-i flamand,
    Sa traga sapa asudand,
    Privind, la cer si lacramand,
    De soarta sa,care o are,
    Copiii sai vazand in ochi,
    Cum cauta in traista mamei
    Cirese sau ceva bun – copt…

  11. Decebal

    Turc… sper ca mesajul tau e unul sarcastic… de altfel tre sa zic ca esti sau prost sau unul dintre ei…
    Da preturile interesante… Rover din 2001 la 5000 de lei… Eu ii dau 10000 de lei daca mil vinde… face profit dublu… Ce declaratii…ce bataie de joc… Niste corupti imputziti.

  12. Elena

    Doamna Filincova rusine sa va fie, sunteti impartiala si acuma inteleg de unde aveti asa masini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *