Preşedinta judecătoriei şi-a “achitat” grefiera, numind-o consilieră

Preşedinta Judecătoriei Orhei, Veronica Cupcea, a găsit-o vinovată pe grefiera Anastasia Motîngă, care activa în aceeaşi instanţă, de însuşirea bunurilor materiale ale statului. Judecătoarea Cupcea a “achitat-o” şi a angajat-o să-i fie grefieră, ca ulterior să o promoveze în calitate de consilieră a preşedintelui Judecătoriei Orhei. Nicolae Roşca, preşedintele Colegiului disciplinar al CSM, susţine că, în acest caz, există suspiciuni de conflict de interese.

Anastasia Motîngă a fost găsită vinovată pentru delapidarea averii străine, comisă prin utilizarea situaţiei de serviciu în timp ce activa în calitate de executor-specialist coordonator al Oficiului Orhei al Departamentului de executare a deciziilor judiciare.

Cu mâna în buzunarul statului

Procurorii au stabilit că, activând în funcţia nominalizată în anii 2005–2006, Anastasia Motîngă, primind spre soluţionare proceduri de executare silită şi având intenţia de a însuşi bani publici, a elaborat şi a pus în aplicare o schemă frauduloasă, prin care urmărea falsificarea avizelor de plată. În mai puţin de un an, angajata din serviciul public a însuşit mijloace băneşti destinate încasării la bugetul de stat în sumă totală de 6636 lei.

Din luna martie 2007, Anastasia Motîngă a fost angajată în calitate de grefieră la Judecătoria Orhei. În 2009, judecătoarea Veronica Cupcea, care activa în aceeaşi instanţă, a examinat dosarul penal al grefierei Anastasia Motîngă, care activa de asemenea la Judecătoria Orhei, inclusiv în momentul în care era judecată. “Am lucrat grefieră din 2007. În timp ce mergea judecata tot am lucrat. Şi nu aveam legături cu Veronica Cupcea. Chiar dacă activam în aceeaşi instituţie, nu m-am apropiat de judecător. M-am prezentat la judecată ca toţi ceilalţi”, afirmă Motîngă.

A vorbit. A plâns. A fost “achitată”

La 29 iunie 2009, judecătoarea Veronica Cupcea a găsit-o vinovată pe Anastasia Motîngă pentru delapidarea averii străine, săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu. Potrivit art. 79 al. 1 CP, “Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege”, i s-a stabilit pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 2 ani, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Judecătoarea a mai dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei Anastasia Motîngă pe un termen de probă de un an, dacă nu va comite o nouă infracţiune şi, prin comportare exemplară, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

Judecătoarea Veronica Cupcea, actualmente preşedinta Judecătoriei Orhei, a “achitat-o” pe Motîngă, ca ulterior să o angajeze în calitate de grefieră. “Cu doamna Cupcea nu am nicio legătură. Am lucrat ca executor. Am făcut gafa asta. M-am prezentat la judecată de parcă eram pionier în sala de judecată. Am vorbit. Am plâns şi am spus ce m-a durut, şi judecătoarea a decis din cuviinţă să dea hotărârea pe care a dat-o”, mai spune Anastasia Motîngă.

Mâna dreaptă a judecătorului care a condamnat-o

Procurorul Roman Statnîi a făcut recurs la Curtea de Apel Chişinău împotriva sentinţei Judecătoriei Orhei, prin care a solictat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri. Procurorul şi-a argumentat recursul invocând că neaplicarea de către instanţă a pedepsei complementare nu va restabili echitatea socială, nu va duce la corectarea inculpatei, la prevenirea comiterii din partea acesteia, precum şi a altor persoane de noi infracţiuni şi nu va constitui o garanţie şi o asigurare bună a funcţionării întregului sistem de securitate a ţării.

Colegiul Penal al Curţii de Apel Chişinău a respins recursul procurorului ca fiind neîntemeiat, argumentându-şi hotărârea prin faptul că inculpata a comis o infracţiune pentru prima dată, şi-a recunoscut vina şi s-a căit sincer pentru cele comise. Decizia a fost pronunţată drept irevocabilă.

Anastasia Motîngă a lucrat în calitate de grefier împreună cu judecătoarea Veronica Cupcea până în aprilie 2011. Ca mai apoi să fie numită mâna dreaptă a preşedintelui Judecătoriei Orhei, Veronica Cupcea. Pe pagina web a instanţei de la Orhei, observăm că Motîngă este responsabilă şi de concursul de angajare de la rubrica posturi vacante a Judecătoriei Orhei.

“100 de procente că cineva mă sapă”

Contactată de ZdG, judecătoarea Veronica Cupcea susţine că la mijloc nu este vorba de niciun conflict de interese. “Trebuie de ridicat dosarul. A fost şi grefieră. A avut mai multe funcţii. Astăzi este consilieră. Din câte îmi amintesc, dosarul a ajuns şi în instanţa ierarhic superioară, la Curtea de Apel Chişinău. Şi nu poate fi vorba de niciun conflict de interese. Din funcţia de grefier nu a fost suspendată niciodată. Cât s-a examinat dosarul în judecată, nu-mi amintesc ca ea să nu-şi fi executat atribuţiile. La acel moment nu era grefiera mea”, susţine preşedinta Judecătoriei Orhei.

Anastasia Motîngă nu vede o problemă în faptul că a fost judecată de instanţa în care activa în calitate de grefier. “Eu lucrez aici din anul 1981. Da’ ştiţi cum, activez de atâţia ani, aici e casa mea. Eu mai am câţiva ani până la pensie şi lasaţi-mă să lucrez. 100 de procente că cineva mă sapă”, a spus Motîngă, arătându-se puţin supărată de întrebările reporterului.

Nicolae Roşca, preşedintele Colegiului disciplinar al CSM, afirmă că sunt unele suspiciuni privind conflictul de interese, însă este nevoie de o analiză detaliată pentru a stabili şi alte circumstanţe, pentru a evidenţia elemente suplimentare. În asemenea cazuri ar putea să se autosesizeze Inspecţia judecătorească şi să verifice dacă nu sunt încălcări de lege.

“Normele etice sunt, cu siguranţă, încălcate”

Sursa citată a explicat că, reieşind din lege, calitatea de grefier nu poate fi deţinută de o persoană care are antecedente penale. “Dar, potrivit legii, persoana care a fost condamnată cu suspendare se consideră că nu are antencedent penal. Şi aici cred că este o problemă care merită a fi discutată. Asta este legea, şi cred că ei de asta s-au şi ghidat în activitatea lor”.

Preşedintele Colegiului disciplinar al CSM este de părere că, în cazul descris mai sus, normele etice sunt, cu siguranţă, încălcate. Or, într-o instanţă de judecată nu ar trebui să activeze în asemenea funcţii, cum ar fi cea de grefier, judecător sau consultant, o persoană care a fost condamnată, chiar dacă condamnarea respectivă nu este calificată ca antecedent penal.

Nicolae Roşca mai este de părere că, dacă Anastasia Motîngă era salariată în instanţa de judecată, nu trebuia să fie judecată de un judecător din aceeaşi instanţă. Este recomandabil fie trimis dosarul spre examinare într-o altă instanţă. Mai ales că persoana condamnată devine ulterior grefieră la judecătorul care a condamnat-o. Aceste situaţii arată, într-adevăr, că între aceste persoane ar fi putut exista o relaţie mai apropiată decât relaţia de judecător şi parte acuzată.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

79 comentarii

  1. Catiuşa

    Nu ştie şoferul judecăţii că totul i se trage de la Tasea, ea e cu bîrfele şi cu sfedenia

  2. vera

    Se apara unul pe altul..!

    Unde sa mai cauti dreptate, cand justitia noastra deseori actioneaza inafara legii si nu mai dai de capat, cand o sa se termine tot dezmatul judecatoresc si imputineze rudele, angajate in serviciu?

    Tara lui Papuc traieste,
    Cu justitie, cu tot,
    Doar dreptatea rataceste,
    Ca stapinu-i este rob.

  3. Catiuşa

    deja şi telefoanele la domiciliu ne sînt ascultate, nu poţi vorbi cu nimeni nimic,macar săţi expui părerea cu drept au fost efectuate aşa restricţii
    Iată aşa e în judecătoria noastră

  4. Catinca Unionista

    Catiusa, Catiusa:
    oare de ce esti atât de rusificata ?
    crezi ca numele armelor rusesti de ocupatie
    sunt mai frumoase decât cele materne,
    Catinca ?

  5. catiuşa

    Degeaba dnă Cupcea ai luat unele însărcinări de funcţie, de obligaţiuni de la Motînga e prea tărziu, deja lumea a aflat cu ce vă ocupaţi voi, vai cîtă nedreptate în JUdecata asta

  6. 007

    trebuie de eliberat din functie de judecator si de deschis dosar penal d.Veronica Cupcea fiindca toate hotaririle emise de ea sunt neaparat mituite de o parte sau alta in judecata.Acesra-i ADEVARUL CURAT eu sunt martorul ocular.

  7. elena

    Doamna XXX ce ati mutit?Pacat ca multi nu au posibilitate sa comenteze online, ca era mare jale cu alde VOI.Halal de asa presedinta care umbla cu mata-n sac.Oare cei de la CSM nu au gasit o candidatura demna de aceasta postura?Concursul s-a petrecut anume atunci cand cei care au candidat la functie au fost plecati in concediu si nu erau in tara.

  8. Vicu

    da da sarmanul Sofer, acuma ca a lovit la zabra in oras o mama cu copilul in brate depasind viteza este bine, el bravo, asta doar Cupcea il ”sapa” degeaba. Catiusa o agramata data afara de la servici- la fel, Cupcea e de vina. locuiesc personal in Orhei si cunosc lucrurile si nu tin partea nimanui ca ma doare in basca ii cunosc pe toti si nu tin parte nimanui. problema la noi e ca asa e moldovanu, ii roade ura pe toti care scriu, pai cum asa a venit ”una” de la Chisinau aici la noi in Orhei sa ne conduca, sa ne strice smecheriile si sa ne puna in sfarsit la lucru, lasa ca o ponegrim noi si ii scoatem vorbe la fuga”. si asta e clar ca buna ziua,doar ca lumea neinformata se ghideaza dupa ceea ce aude la TV despre coruptie si nu intarzie sa se dea cu parerea si in cazu dat, necunoscind de fapt nimic. si Cupcea clar ca e rea pentru ca deja nu se mai primesc ”dvijeniile” in Orhei ca inainte. barfele oricum raman barfe si tre’sa cada de acord si cei pro si cei contra ca adevaru oricum iese la iveala si atunci se va vedea ce isi executa onest obligatiile si cine mananca rahat pe internet condus de ciuda si rautate

  9. Vicu

    de Motanga nu zic, are doamna ceea ”pacatele” ei , se stie, cel putin ar trebui sa fie mai amabila si sa dea nasu in jos, ca nu e nimeni da are aere de parca ar fi un zeu. totushi repartizarea grefierelor nu e la alegerea judecatorului, o face presedintele de judecata, iar pe atunci Cupcea nu era presedinte si Motanga i-a fost data de fostu presedinte. deci iarasi akuzatii nefondate. acum ca a revenit in sistem Poalelungi toti cei ku ilegalitati zboara din functii si daca va zbura si Cupcea, atunci vom avea dreptu moral sa o judecam cu comentarii. da Catiusha concura cu Motanga, in timp ce judecatorii isi indeplinesc atributiile de servici, ele ”faceau ordine” in judecata, iar acuma Catinca face spume ca nu mai e la judecata si nu se simte ea sarmana ”v avtoritete” deasta si ponegreste persoana care a dato afara (Cupcea),deci pina la urma nici ”Tasea” n-are ce cauta in judecatorie.

  10. mara

    referitor la cuvintele lui 007 – eu sunt deacord, prin asta am trecut si eu din partea d.Cupcea

  11. mara

    Dna sau Dl Voicu,numai acel care nu a avut de suferit din urma Dnei Cupcea – nu are ce spune, insa eu, pe propria mea piele am simtit maiestria Dne presedinte. Toate cele spuse mai sus – nu sunt deloc birfe, totul este o realitate.

  12. olga

    nam crezut nici odată că atîtea bîrfe sînt în judecată. dacă Preşedintele Colegiului disciplinar al CSJ d-ul Verejan n-a mai face dreptate,adică să aleagă neghina din grîu, atunci cu siguranţă este tot corupt

  13. oarecare

    UNDE-I MINISTRU JUSTIȚIEI ȘI CSM? VERIFICAȚI TOATE DOSARELE EXAMINATE DE DNA CUPCEA ȘI VEDEȚI CÎT DE LEGALE SUNT DECIZIILE. DNA ASTA NU ARE LOC NU NUMAI IN JUDECĂTORII DAR NICI PE PĂMINT, SPERĂM CĂ CÎND VA AJUNGE LA JUDECATA DOMNULUI VA PRIMI RASPLATA PENTRU TOATE FĂRĂDELEGILE. AFARA CU EA!!!RUȘINE PT JUDECĂTORIA ORHEI CU AȘA PREȘEDINTE!!

  14. olga

    replică pentru vicu
    Motînga este unicul exemplar în Orhei, nu se poate egala cu nimeni,înafară de dna Cupcea.

  15. asandi

    in codrii orheiului nu numai se impusca, dar si se fura, acum se va fura si mai mult, deoarece peste putin timp, si presedintele judecatoriei orhei va primi cursuri practice dele consilierul sau, cum se poate fura si sa fii achitat!

  16. toma

    lăsați cu bîrfele, nu e frumos atîta murdărie să turnați pe persoane nevinovate,da mai uitațivă și la voi

  17. Ludmila

    numai noi ştim ce se petrece la noi în judecătorie acum după atenţionarea preşedintelui, stăm ca elevii în bancă,pînă la atenţionare era mai blîndă însă acum cu totul se răfueşte pe toţi, nici nu ne vine la lucru,dar nuştim cît o să mai răbdăm.

  18. Ludmila

    degeaba a mai fost şedinţa CSM, tot Motînga lucrează mai departe,nare nici o stimă de cei ce a atenţionat-o

  19. Margareta

    eu am să fiu nevoită săi mai aduc nişte flori cît şi altcevai ca să mai lucrez aici,cu toate că acele flori pe care i leam adus nu iau fost pe plac mia spus mai bine să le iau înapoi.

  20. Alexandru

    degeaba mi-aţi dat din deget nu eu am făcut-o,sînt care doresc fotoliul de preşedinte

  21. Nadin

    citesc si analizez…e adevarat sau nu, luind in considerare ca lumea e foarte rea si birfitoare, dar un lucru stiu ca asemenea situatii dar si mai rau erau si pe timpurile anterioare actualei presidentii a V.Cupcea, si de fapt ce sa vb, asta e situatia nu numai de la Orhei, in toata Moldova e coruptie, incepnd cu gradinite, scoli, spitale, ce sa mai zici de alte institutii

  22. swag

    Margareta nu trebuie sa birfiti deorece d-na Veroniva nu e mare iubitoare de flori…daca sunt sunt daca nu sunt nu sunt …ea nu fuge dupa flori

  23. swag

    Ludmila unde va este educatia de ce birfiti dacaa eu sunt martor cum d-na Veronica vine in fiecare dimineata la lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *