Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Cine are interese la Spitalul…

Cine are interese la Spitalul nr. 4?

Scandalul de la Spitalul municipal nr. 4 durează de mai bine de jumătate de an. Angajaţii instituţiei acuză directoarea interimară de discriminare şi acte de persecuţie şi cer demisia acesteia. Potrivit lor, Nina Doni ar fi protejată de persoane influente care ar avea interes să lichideze spitalul pentru a beneficia de terenul acestuia, aflat în centrul capitalei. De cealaltă parte, directoarea spitalului susţine că ei i-au fost puse piedici în activitatea de reabilitare a instituţei.

Cadrele medicale de la spital au organizat mai multe proteste, arătându-şi nemulţumirea faţă de salariile prea mici şi faţă de modul în care este administrată instituţia. Angajaţii au cerut în repetate rânduri demisia directoarei interimare, Nina Doni, iar de la 16 noiembrie aceştia recurg la acţiuni concrete, blocând accesul directoarei în instituţie. Cei peste 100 de angajaţi o acuză pe Nina Doni de intenţia de lichidare a spitalului, miza fiind terenul acestuia, aflat în centrul capitalei, promis unor terţe persoane.

În replică, Nina Doni a organizat mai multe conferinţe de presă, fără participarea angajaţilor, în care a menţionat că lucrează într-o continuă opoziţie cu colectivul, care i-ar sabota activitatea. Ea declara că în spatele scandalului ar sta fostul director al spitalului, Dumitru Noroc, pe care îl suspectează de fraude şi de furt de bunuri. Doni afirmă că scandalul ar fi fost provocat pentru a nu permite dezvăluirea ilegalităţilor comise de fostul director. Potrivit juristului instituției, Vasile Bolea, despre care angajații spun că s-a transformat în juristul personal al directoarei interimare, Procuratura Anticorupție ar fi inițiat o urmărire penală pe numele fostului director pentru presupuse delapidări de fonduri. La solicitarea ZdG, organele de drept au infirmat faptul intentării vreunui dosar penal pe numele acestuia.

A pornit un litigiu pentru a rămâne în funcţie

În noiembrie 2010, Nina Doni, fostă angajată a Direcţiei Sănătate din cadrul Consiliului Municipal Chişinău (CMC), a fost promovată de vecepremierul Mihai Moldovanu, pe atunci şef al direcției respective, în funcţia de directoare interimară, după ce Dumitru Noroc, fostul director, din cauza vârstei pensionare, a depus cerere de demisie şi a plecat. La 24 martie 2011, Ministerul Sănătăţii (MS) a organizat un concurs pentru această funcţie. Concursul a fost  câştigat de Diana Noroc, fiica fostului director, care, de altfel, fusese demisă de Nina Doni din funcţia de cadru medical al spitalului. Angajaţii spun că la fel s-a procedat cu toate cadrele care, în vreun fel, nu au convenit actualei administraţii. Diana Noroc, însă, deşi a câştigat concursul, nu şi-a putut prelua funcţia pentru că Nina Doni a atacat în judecată acea decizie.

Deşi, la 31 martie 2011, MS a emis un ordin la adresa CMC prin care cerea numirea Dianei Noroc în funcţie, conform rezultatelor concursului, Direcţia Sănătate a tărăgănat luarea deciziei. Între timp, odată cu intentarea, la început de aprilie 2011, a procesului judiciar, investirea Dianei Noroc în funcţie deveni imposibilă. “Nu cunosc din ce motive nu a fost executată decizia unui organ ierarhic superior. Eu am adresat demersuri, petiţii la Direcţia Sanătate a CMC, la Procuratură, la Inspecţia Muncii, la Sindicate, care au confirmat că eu trebuia să fiu numită în funcţie”, a declarat pentru ZdG Diana Noroc.

Solicitată de ZdG, vicedirectoarea Direcţiei Sănătate, Silvia Ţărnă, a spus că direcţia a identificat multiple încălcări manageriale în activitatea Ninei Doni, dar nu poate întreprinde nimic. “Am semnalat mai multe erori, cam la toate etapele, dar lucrurile rămân precum sunt. Aşteptăm să-şi spună cuvântul instanţa de judecată”. La solicitarea ZdG de a oferi detalii despre condiţiile numirii în funcţie a Ninei Doni de către Mihai Moldovanu, Silvia Ţărnă a exclamat: “Cred că vă ajunge informaţie. Voi puteţi să scrieţi acolo aşa ceva ca după asta să-mi pun mâinile în cap şi să fiu chemată în  judecată”.

Dosarul este examinat în înstanţă deja de peste jumătate de an, iar şedinţele se tot amână din cauza neprezentării Ninei Doni “pe motive de sănătate”. “Deşi este un caz odinar, nu de anchetă, unde instanţa trebuie să se pronunţe dacă a fost sau nu legal concursul, judecătoarea acceptă de la avocatul ei (n.r. – al Ninei Doni) foi negative la adresa tatălui meu, născoceli cu Monitorul Oficial. Am impresia că examinarea dosarului este tărăgănată intenţionat”, susţine Diana Noroc, implicată în proces ca persoană terţă.

„Lichidarea spitalului nu va afecta pe nimeni“

Solicitat de ZdG, vicepremierul Mihai Moldovanu a declarat că în spital nu există probleme de gestionare, la mijloc fiind conflictul de interese dintre Nina Doni şi asistenta şefă a spitalului, Elena Stempovschi, care este şi preşedinta Comitetului sindical. “Vina le aparţinea ambelor. Nu uneia mai mult şi altei mai puţin, dar ambelor. Ele se ceartă de parcă ar avea ceva de împărţit. Acolo nu ai ce împărţi, acolo trebuie să-ţi răsufleci mânecile şi să te apuci de muncă”. Ulterior, Moldovanu a înclinat balanţa vinovăţiei spre asistenta superioară. “O cunosc pe dna Stempovschi, ea nu a făcut nimic acolo cât a fost specialist principal în nursing… Acolo, oricine ar veni, va fi scandal şi ceartă”.

Întrebat dacă are anumite interese în acest spital şi care este legătura dintre el şi Nina Doni, acesta a exclamat: “Eu nu am niciun interes. Dna Doni, pe când lucram în cadrul Direcţiei Sănătate, am promovat-o la funcţia de director interimar la acest spital. Ulterior, MS a anunţat concursul. Ea mai este şi acum în funcţie pentru că e un litigiu care suspendă orice luare de decizii. În cazul în care judecata va anula rezultatele concursului, sigur că va fi anunţat un alt concurs şi gata. Nu văd aici o problemă”.

Potrivit lui Moldovanu, Spitalul nr. 4 ar trebui să fie lichidat pentru că nu corespunde cerinţelor şi standardelor de spital. “Insist că trebuie să mergem pe calea optimizărilor, iar angajaţii şi pacienţii trebuie să se regăsească în alte instituţii municipale. Nu văd o problemă, cu atât mai mult că noi avem în Chişinău mai multe paturi decât ne-ar trebui, inclusiv în instituţiile republicane. E mai simplu să construim un spital nou, decât să-l reparăm pe acesta, iar odată cu optimizările va dispărea şi conflictul”.

„Vom merge până la capăt”

Din luna mai 2011, în baza plângerilor adresate de angajaţii Spitalului municipal nr. 4, instituţia a fost verificată de mai multe organe de control (Ministerul Finanţelor, Direcţia Sănătate a CMC, CCCEC), care au depistat o serie de nereguli: sporuri şi prime neîntemeiate la salariile anumitor angajaţi, procurarea de bunuri în lipsa contractelor sau a semnăturilor vânzătorilor  sau fără a le înregistra la Agenţia Achiziţii Publice, utilizarea neautorizată a automobilelor instituţiei, prestarea de servicii medicale din contul banilor CNAM persoanelor fără poliţe de asigurare.

Totuşi, organele de control s-au limitat doar la constatări, nu şi la pedepse. Între timp, în perioada activităţii Ninei Doni, 18 persoane au scris cerere de eliberare benevolă, iar alţi 35 de angajaţi au fost transferaţi la alte spitale în urma lichidării secţiilor de ginecologie şi chirurgie. Angajaţii rămaşi susţin că vor merge până la capăt şi vor înceta să lupte pentru drepturile lor doar atunci când toţi vor fi alungaţi.

La 30 noiembrie,  Direcţia Sănătate a CMC a instituit un moratoriu în spital până la anunţarea hotărârii instanţei de judecată în dosarul Doni contra MS, ceea ce înseamnă că, în acest interval de timp, directoarea interimară nu va mai putea demite sau angaja persoane noi, iar cadrele medicale nu vor mai organiza proteste.

Denis ZAVOROTNÎI