“Dacii din Kazahstan”, uitaţi în deportări

Interviu cu Nicolae Plushkis, preşedintele Societăţii Culturale a Românilor din Karaganda (Kazahstan), “Dacia”

 

Anchetă

Potrivit ultimelor statistici oficiale, în Kazahstan locuiesc peste 20 de mii de români moldoveni. Societatea Culturală «Dacia» – singura organizaţie etno-culturală românească – a fost înfiinţată în 2005, pe 29 aprilie, la Karaganda, cu contribuţia Ambasadei Rom âniei în Kazahstan şi a ambasadorului de atunci, Vasile Soare.

 

— Cine sunt „dacii din Kazahstan” şi cum au ajuns în Asia Centrală?

— Cei mai mulţi au ajuns de nevoie… Primii care au mers încolo sunt din perioada reformei agrare a lui Stolîpin, mijlocul secolului XIX. Li s-a promis pământ şi au mers după pământ. Au mers cu carele cu boi, cu cai, drum lung, de vreo şase luni, şi când au ajuns în Kazahstan şi au văzut ce fel de pământ e acolo, că nu creşte nimic, mulţi au făcut cale întoarsă, dar o bună parte nu au mai avut curajul să se întoarcă şi au rămas.

— Reforma lui Stolîpin a fost, de fapt, o momeală, ca şi construcţiile comsomoliste de mai târziu… Era o politică de rarefiere a elementului românesc din Basarabia, pământul fiind un pretext…

— Aşa este. Şi au mers, de altfel, cei mai buni, elitele ţărănimii. Până la urmă, a fost un export de populaţie, dusă departe de lumea ei, de neam, de ţară, de tradiţie, aşa ca să se piardă în hăurile Asiei. Acesta a fost primul val, ca să zic aşa. Valul doi a fost după 28 iunie 1940, când s-au început deportările. A fost marea noastră tragedie… Luaţi noaptea, prin surprindere, arestaţi, băgaţi în vagoane ca dobitoacele şi duşi departe de casă, fără ştirea nimănui, decât a celor care i-au dus. Valul trei au fost prizonierii români, care au fost deportaţi în Kazahstan în 1943, unde au existat 24 de lagăre de prizonieri militari şi civili. După moartea lui Stalin au fost eliberaţi şi o bună parte s-au întors acasă, dar cineva, totuşi, a rămas. Care era faza? Condiţiile în lagăr erau insuportabile şi exista o lege la sovietici, că dacă cineva dintre localnici – mă refer la femei – se căsătorea cu un prizonier, acesta avea un regim mai liber, o ducea mai uşor, ziua mergea în lagăr la muncă, iar seara se întorcea în familie… Avem cazuri concrete, nu e o poveste, avem familia Cotoi, avem familia Braşoveanu – şi nu sunt singurele. Deci a fost o situaţie de force-majeure şi o parte au ales să se salveze în acest fel de la pierzanie… După prizonieri, vine valul deportărilor din 1949, marele prăpăd, când a fost ridicată în Kazahstan floarea românimii din Basarabia şi Bucovina… A urmat, peste alţi doi ani, valul deportărilor de la 1951, după care a venit desţelinirea şi toate celelalte proiecte comsomoliste, care te duceau în toată Uniunea Sovietică, inclusiv în Kazahstan.

“Unii îşi pun întrebări, alţii nu. Asta-i diferenţa…”

 

— De ce „Dacia” şi nu altfel, de ce v-aţi dus atât de departe în istorie?

— Păi de ce? Pentru că atunci când am dat să ne organizăm într-o asociaţie, nu ne puteam înţelege: unii ziceau că suntem moldoveni, alţii că suntem români. Şi atunci i-am întrebat şi pe unii, şi pe alţii: „Cine vă sunt strămoşii?” şi răspunsul a fost acelaşi: „Dacii”. Păi, atunci să ne numim „Dacii” şi am pus punct. Aşa a fost.

— Există divergenţe în Kazahstan între cei care-şi zic români şi cei care-şi zic moldoveni sau moldovenii sunt peste tot la fel?

— Eu cred că e greu să-l lămureşti pe fiecare cine este. E acelaşi lucru ca şi în cazul limbii – în timp ce unii zic că vorbesc româneşte, alţii ţin morţiş că vorbesc moldoveneşte… Eu cred că depinde de cultura interioară a fiecăruia, că toţi am trecut prin aceeaşi maşină de tocat minţile şi la toţi ni s-au spus aceleaşi lucruri, numai că unii şi-au pus întrebări, iar alţii nu. Aşa şi continuă. Asta-i diferenţa. Am asistat odată, fiind în România, la o discuţie dintre o doamnă de-a noastră şi o vânzătoare, într-un magazin. Doamna vroia să facă o cumpărătură pentru soţ şi cere: „Daţi-mi, vă rog, o trubcă”, la care vânzătoarea întreabă: „Ce fel de trubcă?”. De „curit”, răspunde doamna. „Ce-i acela „curit”?”, întreabă iar vânzătoarea. Văd că lucrurile se complică, intervin şi-i explic că e vorba de o pipă sau lulea. După ce face cumpărătura, doamna îmi zice: „Vezi, măi Nicule, da’ tu zici că noi şi ei vorbim aceeaşi limbă. Ai văzut că nu a înţeles ce i-am cerut?”…  Asta-i, din păcate, situaţia. Şi în Kazahstan, ca şi la Chişinău.

—  Cât de mulţi „daci” sunteţi în Kazahstan?

— În Karaganda suntem cei mai mulţi, în jur de 4 mii. Karaganda este o zonă minieră… mine de cărbune, nu departe avem Djeskazganul cu cel mai mult cupru din lume, mai sunt minele de uraniu, sunt carierele de piatră, de marmură, granit, deci sunt sfere de activitate în care se câştigă bine. După Karaganda vine regiunea Kustanai, la hotar cu Rusia, unde sunt circa 3 mii de români, în Alma-Atî – vreo două mii şi ceva, apoi la Ust-Kamenogorsk – lângă Altai, la Cimkent, unde e vară permanent, în Djambul (acum Taras), apoi în regiunea Petropavlovsk, în Pavlodar… şi mai sunt în Tadik Kurda, care e o zonă cu climă blândă, prielnică pentru agricultură… aşa că suntem, „noi încă nu am murit“, după cum îi place să zică reputatului nostru poet basarabean de la Karaganda Simion Plămădeală. Ultimul recensământ a arătat peste 20 de mii de „români şi moldoveni”, deşi, în realitate, suntem mult mai mulţi, numai că o parte şi-au ascuns originea, pentru că altfel era imposibil să faci o carieră la sovietci – avem exemple concrete când s-au scris ruşi sau ucraineni, iar alţii au renunţat la obârşie ca urmare a urgiei prin care au trecut. Frica.

“Am fost uitaţi în anul 1940, 1949 sau 1951…”

 

— Deportările sunt o temă deschisă în Kazahstan? La Chişinău situaţia diferă de la o guvernare la alta.

— În Kazahstan se vorbeşte deschis despre deportări. La toate nivelurile. S-au deschis mai multe arhive – şi cele legate de deportări, şi cele legate de prizonierii de război… A propos, după nemţi şi japonezi (50 de mii şi, respectiv, 15 mii) românii sunt pe locul trei – 7 mii de prizonieri, 1000 dintre care au rămas pe totdeauna în pământul Kazahstanului. Să ştiţi că kazahii au plătit şi ei preţ greu sovietizării. Colectivizarea din 1928 i-a costat pe kazahi două milioane de oameni din cele 7 milioane, câţi erau la vremea ceea.

— Cum arată Monumentul Deportaţilor, că gestul lui Nazarbaev a sensibilizat mai multă lume la Chişinău, unde încă nu avem un monument…

— Este în stil cazah, a fost ridicat acum patru ani şi reprezintă o iurtă imensă fără acoperiş – dovada unei mari nenorociri… Este ca un avertisment adresat urmaşilor.  Anul acesta, de 31 mai, va fi inaugurat şi un muzeu al deportărilor, pe locul fostului lagăr Karlag din stepa Kazahstanului. 31 mai este în Kazahstan Ziua deportărilor staliniste. Să vedeţi ce se face în această zi la Memorial, câtă lume s-adună, participă toate ambasadele străine: din partea Rusiei, Armeniei, Georgiei, Ucrainei, României, Germaniei, Lituaniei, Azerbaigeanului şi aşa mai departe – din partea Moldovei nimeni, de parcă nici nu am avut deportaţi. Te doare sufletul. Noi nu rămânem de lume, ne alăturăm Ambasadei României, mergem împreună, depunem flori, dar nu înţeleg poziţia Chişinăului…

— De vreo 6 ani la Chişinău se organizează, periodic, aşa-zisul Congres al diasporei moldoveneşti. De câte ori aţi fost la congres şi care este impactul lui pentru „Dacii“ din Kazahstan?

— Nu vă pot spune nimic, aud acum de la Dumneavoastră, nu am fost invitaţi niciodată, în schimb suntem de fiecare dată invitaţi la Alba-Iulia, la Congresul Spiritualităţii Româneşti, mergem în vizite, mergem la simpozioane, la festivalurile folclorice în România, mergem aşa cum merg ruşii în Rusia sau ucrainenii în Ucraina, că e firesc să fie aşa, nu?

— Şi relaţiile cu Chişinăul?

— Zero. Şi nu că zero, dar zero… cu minus.

— Cum explicaţi?

— Nu am explicaţii, pentru că e vorba, totuşi, de Kazahstan – un teritoriu pe care încap cinci Franţe, o piaţă imensă de afaceri, pe care se înghesuie toţi, şi R. Moldova nu are în Kazahstan ambasadă. Dar nu că ambasadă, nici măcar un consulat onorific. E grav de tot, când te gândeşti că Kazahstanul mai este, pe lângă toate, şi un loc de martiraj pentru neamul românesc. Ambasada şi consulatul R. Moldova pentru Kazahstan se află la Moscova, la 3 mii de kilometri… Închipuiţi-vă ce face omul când are o problemă urgentă, că 3 mii de kilometri sunt, totuşi, o distanţă, şi nu e vorba de un om şi nici de o mie.

— Dar nu aţi căutat să vedeţi ce zic Externele de la Chişinău?

— Am sperat să ne întâlnim anul trecut cu premierul Vlad Filat. Era vorbă să vină într-o vizită oficială în Kazahstan, am crezut că ne vom putea întâlni şi pune la punct relaţiile, dar vizita s-a contramandat şi lucrurile au rămas pe vechi. În 20 de ani de independenţă, nu şi-a amintit nimeni niciodată de noi. Am fost uitaţi, probabil, în anul 1940, 1949 sau 1951. Ca pe timpul lui Stalin. Şi dacă nu ar fi fost să apară la Chişinău volumul de poezie „Departe-aproape: 100 de poezii româneşti din Kazahstan“, semnat de confratele şi poetul nostru Simion Plămădeală, la sigur că nu aveam a spune nimic despre relaţiile cu R. Moldova… Preşedintele României, Ion Iliescu, când a fost în Kazahstan, la deschiderea monumentului prizonierilor români, ne-a vizitat. Mai încoace, ne-a vizitat ministrul de externe Cioroianu, a fost preşedintele Băsescu, care, după ce şi-a încheiat programul oficial, a venit la noi de la 200 de kilometri de capitală, cu tot cu miniştri, ne-am întâlnit, ne-am bucurat noi, s-au bucurat şi ei că existăm, că nu am uitat cine suntem, că ne păstrăm limba, tradiţiile… De Ambasada României nici nu mai vorbim, aici suntem ca acasă. Din 2005, de când există Societatea „Dacia”, tot sprijinul l-am avut de aici. Totul a început pe vremea fostului ambasador Vasile Soare şi a continuat cu actualul, Emil Raţă, care, de altfel, ne-a organizat, inclusiv, deplasarea noastră la acest eveniment editorial de la Chişinău. Datorită Ambasadei României şi Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, începând cu 2006, noi am putut ajunge în România şi la mare, şi la munte, am vizitat mai multe locuri istorice, am făcut un tur şi pe la Mănăstirile din România, avem copii la studii în România – unii au rămas acolo, alţii s-au întors, şi-au aranjat viaţa în Kazahstan după facultate…

— Statul kazah recunoaşte diplomele de studii din România?

— De ce mă întrebaţi?

— Pentru că la Chişinău până acum doi ani era o mare problemă.

— Nu, acolo nu există aşa ceva.

“Nu e simplu să renaşti. Dar e posibil”

 

— Cum e să trăieşti departe de tradiţie, într-un spaţiu lingvistic, cultural şi spiritual cu totul străin?

— Atunci, după 1940, poate că a fost greu şi, la sigur, a fost, iar acuma – nu vreau să idealizez, dar nu avem probleme care să ne complice existenţa. În parlamentul kazah există o Asamblee a popoarelor din Kazahstan. Fiecare comunitate netitulară este reprezentată în această Asamblee şi toate problemele pe care le avem se discută aici, după care se iau decizii la nivel oficial. Există o deschidere foarte largă în acest sens, ne putem dezvolta pe plan etno-cultural şi spiritual atât cât ne dorim. De doi ani există şi nişte dotaţii de la buget, mici dar există, însă norocul nostru mare e Ambasada României. De aici avem tot sprijinul, în toate. Avem o relaţie pe „zece” şi am fi avut-o, poate, la fel, şi cu ambasada R. Moldova. Dacă ar fi existat.

— Sunt foarte mulţi ani – 150 – de la primul exod din perioada stolîpinistă, mai ţine lumea „de acolo” la relaţiile de rudenie cu cei „de aici”, mai sunt ataşaţi de Moldova ori a trecut prea mult timp ca să mai rămână loc şi pentru afecţiuni?

— E greu să rupi nişte relaţii de sânge, aşa că ele au rămas. Şi cei din prima generaţie, şi cei din a doua şi a treia – toţi au pe cineva în Moldova şi se ţin de neamuri. Dar aici depinde foarte mult de faptul cât de tare a fost tradiţia acestor relaţii în fiecare familie. Vreau să spun că nu e simplu să renaşti. Dar e posibil.  Şi noi căutăm să facem acest lucru în cadrul şcolii duminicale, pe care o avem la „Dacia”. În clasă, pe un perete, avem toţi domnitorii principatelor române, iar pe altul, clasicii literaturii române. Aici învăţăm şi reînvăţăm Limba, acelaşi lucru îl facem şi cu Istoria.  Avem şi un colectiv folcloric, „Dorule”, care este şi el o şcoală de renaştere a tradiţiilor populare. Sărbătorim împreună cu Ambasada României, pe 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, mai sărbătorim Ziua Limbii Române pe 31 August, anul acesta am sărbătorit Ziua lui Eminescu, Ziua lui Grigore Vieru; Mărţişorul îl sărbătorim aşa, după tradiţii, cu mărţişoare… Nu suntem pierduţi, nu. Păcat că nu ne vine nimeni şi de la Chişinău… nu vin artiştii, nu vin scriitorii.

— Cine profesează la şcoala duminicală?

— Păi acum mai mult o fac eu, dar o am ca ajutor şi pe fiică-mea – copiii mei cunosc bine româna, fiica e studentă la limbi străine la Universitatea din Karaganda, cunoaşte metodica predării, aşa că avem cu cine, avem şi cu ce: abecedare, cărţi, material ilustrativ… Când ne-a vizitat dl Băsescu, a venit cu 14 colete de cărţi, o bogăţie enormă. De altfel, noi am reuşit să deschidem la Biblioteca regională din Karaganda, din donaţiile noastre, şi o secţie de literatură română, iar acuma, dacă ne ajută Domnul, ne gândim să deschidem şi o biserică. Aşa că ne mişcăm.

Congresul românilor din Kazahstan

 

—  Cum sărbătoresc „dacii din Kazahstan” Paştele?

—  Ca la români, cu pască, cu ouă, după tradiţie…

—  Dar Crăciunul – pe vechi, pe nou?

—  Îl facem şi pe nou, dar mai mult pe vechi, pentru că bisericile la care mergem sunt ruse şi, respectiv, şi sărbătorile le facem după rânduiala bisericii. Dar l-am avut nu demult în vizită pe părintele Sebastian Lican, un foarte bun preot român din Novosibirsk, iar aici, la Chişinău, am reuşit să discut şi cu cineva dintre clericii Mitropoliei Basarabiei, ca să vedem cum putem oficializa o parohie românească.

— Cât de des vorbiţi româneşte? Şi cu cine?

— Mai des în familie. Şi când ne întâlnim între noi, cei de la „Dacia”. Nu e o problemă. Dar nu fiecare o face. Mult depinde de familie. Avem cazuri când ambii părinţi vorbesc limba, iar copiii – nu. Sau, în 3-4 ani de zile, gata, îl auzi că a uitat limba. Nu ştiu, depinde de om. Pentru mine e o mândrie să vorbesc limba în care m-am născut, să îmbrac un costum naţional, să intru în horă (când e cazul), să recunosc că sunt român, dar… lumea e diferită. Bănuiesc că lucrurile astea au rămas din perioada anilor ‘70, când era ruşine să spui că nu eşti rus ori să vorbeşti altă limbă decât rusa.

— Dumneavoastră, pe care muchie de val aţi ajuns în Kazahstan?

— Eu am plecat în anii ‘80, aveam 22 de ani. Intrasem într-un impas. Absolvisem Institutul Pedagogic „Ion Creangă“, îmi doream foarte mult să devin profesor de sport… asta a fost pasiunea mea, dar nu a fost să fie şi mi-am luat lumea în cap. Iniţial am ajuns la Djeskazgan, am lucrat în mina de cărbune, după care am obţinut ceea ce-mi doream: să ajung profesor de sport, antrenor… Acum sunt antrenor emerit al republicii, arbitru internaţional la baschet şi şef al Catedrei de sport de la Universitatea de Business şi Drept din Karaganda.

— Veniţi des în Moldova?

— Păi… nu am mai fost de 15 ani.

— Şi cum aţi regăsit-o, după 15 ani?

— Mă doare să spun… Am fost la Călăraşi, la mormântul mamei, şi m-am îngrozit de atâta paragină, case părăsite, drumuri distruse, am auzit că lumea pleacă tot mai mult, nu mai are la ce rămâne. Nu mi-am închipuit că poate fi aşa. Eu peste tot şi la toţi le spun că Moldova e o gură de rai, dar am găsit cu totul altceva.

— În Kazahstan e altfel?

— Faţă de ceea ce am văzut aici, nu se compară… Vă dau un singur exemplu: dacă aici benzina ajunge la 1 Euro, acolo cea mai scumpă benzină e la 47-48 Eurocenţi. Dar nu e vorba doar de benzină. Nivelul de viaţă în Kazahstan şi în R. Moldova e de necomparat.

— Ce ştie lumea în Kazahstan despre Moldova?

— Ceea ce spun posturile de televiziune din Rusia. O altă părere nu există. Bine, ai noştri cunosc situaţia, că mai este şi internetul, mai citim presa de la Chişinău pe internet, dar restul cred ceea ce spune Rusia.

— Cel mai imediat proiect, pe care-l aveţi la „Dacia“?

— Anul acesta, de 31 mai, vreau să convoc un congres al tuturor românilor/moldovenilor din Kazahstan. Suntem mulţi, dar izolaţi. Vreau să vedem ce putem face ca să ne ţinem împreună. Poate că reuşim mai multe, inclusiv deschiderea unui consulat onorific al R. Moldova la Karaganda, dacă ambasadă nu avem. Să ştiţi că avem în Kazahstan o pleiadă întreagă de intelectuali basarabeni, dar care nu sunt cunoscuţi la Chişinău. E ca şi cazul poetului Simion Plămădeală.

— De altfel, cum apreciaţi evenimentul editorial de la Chişinău, care este o premieră absolută şi pentru R. Moldova: trei cărţi despre românii din afara României, inclusiv volumul „Departe-aproape: 100 de poezii româneşti din Kazahstan”, semnat de confratele şi colegul Dumneavoastră de la „Dacia“, Simion Plămădeală, care, plecat de 55 de ani din Basarabia, vorbeşte româneşte de parcă nu a plecat niciodată.

— Când a apărut varianta electronică a cărţii, foarte sugestivă, de altfel, în titlul ei cu acest „departe-aproape”, am trimis-o peste tot în comunităţile româneşti din străinătate, iar faptul că ea a văzut lumina zilei în Basarabia e ceva de la Dumnezeu. E meritul, întâi de toate, al „călătorului prin românime”, Vasile Şoimaru – după cum se autoidentifică, şi, desigur, al celor care au sprijinit financiar  editarea şi lansarea cărţii la Biblioteca „B.P. Hasdeu”. A fost un eveniment excepţional, care va fi continuat de noi la Karaganda.

— Ar fi greu să reveniţi în Moldova?

— Personal aş reveni, dar mă gândesc ce să fac cu „Dacia”? Dacă plec, dispare. Moşii mei de acolo ştiţi ce-mi zic când mai vorbim ba de-o problemă, ba de alta? „E crucea ta şi trebuie s-o duci”.

— Doamne ajută!

Pentru conformitate, Petru GROZAVU


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

10 comentarii

  1. Mos Gheorghe

    Cu o surprinzătoare plăcere am citit şi văd chiar minunea, că fiind duşi prin siberii şi kazahstani să uite de rădăcinile lor, iată că nu au uitat. Totuşi în ciuda administratorilor, mai ales al celor din Chişinău, “ridicaţii” ţin la originile lor. Cei mai buni rămân tot aşa şi în condiţii vitrege. Slavă lor şi copiilor lor! Să le facă Dumnezeu parte în toate.

  2. Bravi Fratii Daco-Romani!

    Bravo fratilor Daco-Romani!
    Si Bravo Ambasadei Romaniei in Kazakhstan!
    Tot Inainte Romaniana!

  3. MITRU

    Si de ce nu ? IN VIITOAREA ROMANIE MARE REINTREGITA / MAREA DACIE / GUVERNUL SA SPONSORIZEZE ROMANII DE PRETUTINDENI, MAI ALES DIN KAZAHSTAN CA SA SE REINTOARCA ACASA. CEI CARE VOR DORI. MORMINTELE LOR SA FIE AICI ACASA, LA NOI ACASA. NOROC BUN !

  4. Eugen

    Domnilor Lupu,Filat,Ghimpu…e datoria dumneavoastră să răspundeţi la întrebările fraţilor daco-români.
    Mult respect pentru domnul Nicolae Plushkis.

  5. BUNUL SIMT

    PASTE FERICIT LA TOTI ROMANII DIN ROMANIA SI DIN AFARA ROMANIEI SI MAI ALES ROMANILOR DIN TERITORIILE ROMANESTI BASARABIA SI BUCOVINA DE NORD SI ACELOR FRATI ROMANI DEPORTATI DE BOLSEVICI IN STEPA ASIEI ,PRECUM KAZAHSTAN SI SIBERIA ,PASTE FERICIT FRATI ROMANII

  6. vio

    sa traiti,sa fiti sanatosi si sa duceti cuvintul romanesc pretutindeni,as spune celor din r.moldova sasi dezghete creerul si sa deschida ochii pentru a citi acest articol si a trage concluzii…,sa traiti dragi romani basarabeni deportati.

  7. Nastase

    CERERE URGENTA
    Tuturor deputatilor Parlamentului,
    si pt. Domnii Ghimpu, Filat, Lupu
    in calitate de persoane oficiale:

    ESTE DE DATORIA DVS, sa initiati IMEDIAT ANCHETE DE CERCETARE la toate aceste ASASINATE si sa STOPATI NIMICIREA NOASTRA, a MOLDOVENILOR.

    UN ALT ASASINAT:
    a murit cântaretul de muzica populara Vlad Gheorghelas /martie 2011/, cica de ” cancer la oase” / la comanda KGB/
    1.
    In ultimii 11 ani, acest cântaret a colaborat cu Grigore Vieru, care i-a scris versuri pt. cântecele sale.
    Vesnica tema : VECINII !
    Atentie: Grigore Vieru a scris si versurile la multe cântece pt. Doina si Ion Aldea Teodorovici, alti cântareti omorâti la comanda KGB in Oct. 1992. Mama Doinei, Dna Eugenia Marin a declarat presei ca atunci când a dorit
    sa re-activeze dosarul cercetarilor mortii lor, seara ea a fost sunata la telefon si o voce i-a spus: “ia aminte, mai ai un copil mic !”. Iar fratele lui Ion, cântaretul Petre Teodorovici declarase in public in 1997, ca unchiul sau Chiril de la Bucuresti detine niste documente ale Securitatii române ce dovedesc implicarea KGB de la Chisinau in asasinarea lui Ion si Doina. Si… Petre moare “SUBIT” de “ciroza” in acelasi an, la 6 iulie 1997. Iarasi coincidente ?

    Coincidenta ? Ca toti acesti patrioti /cei mai importanti mesageri prin cântec/ au murit cu totii atât de repede ? Doina, Ion, Grigore si Vlad, Petre ?
    2.
    Nu uitati ca si alt cântaret Nicolae Sulac cu “o suta de moldoveni ceceni” ” a plecat dicolo” la comanda, ca si patriotul sculptor Tudor Cataraga si sotia sa Dora intr-un “accident ghidat” din dec. 2010. /autorul monumentului Libertatii in memoria tinerilor torturati la 7 aprilie 2009/
    3.
    Ascultati atent versurile lui Grigore Vieru din cântecele lui Gheorghelas.
    Nu transmit ele un mesaj poetic de durere si pro-Re-UNIRE pt. poporul românesc ? Toate acestea in perioada ultimilor 8 ani de guvernare comunista de la Chisinau /2002-2009/.
    4.
    Dictionar medical:
    “Cancerul osos apare cel mai des la tineri si adolescenti mai ales dupa EXPUNEREA LA RADIATII SAU TRATAMENT PRIN CHIMIOTERAPIE”.
    Intrebare:
    – a fost cântaretul atât de tânar la 61 de ani ca sa moara ca un adolescent bolnav?
    5.
    Sarmanul cântaret a fost invitat la emisiuni TV din România,
    UNIND astfel MALURILE DE PRUT spre o viitoare Românie Mare.
    Intrebare:
    – credeti ca acest lucru ii place KGB-OMON de Tiraspol / dar si de Kishinau si Moskova/ ?
    6.
    Retineti data imprimarii acestei serii de emisiuni de la TV România: 27 Aprilie 2009. Deci imediat dupa revolta din 7 aprilie 2009 / atunci când frontiera de la Prut era inchisa/ si dupa Asasinarea prin accident simulat a lui Grigore Vieru din Ianuarie 2009. Gheorghelas mai avea si un apartament la Iasi / un motiv in plus ca sa fie “lichidat”/.
    Iata de ce a fost asasinat Vlad Gheorghelas.
    Intrebare:
    credeti ca KGB a lasat nepedepista o asemenea activitate patriotica de unire prin muzica ?
    Nu ! zilele acestea, 14 Martie 20011, cântaretul e mort de “Cancer la oase “/ la indicatia KGB/ . Ca si primarul Nicolae Costin din 1994 / prin radiatie KGB /.
    7.
    In secventa 7 din video, cântaretul spune ca Grigore Vieru vroia ca acesta cântece sa fie cunoscute de INTREAGA TARA, dar el a “murit”, asa ca datoria ii revina lui Gheorghelas. Dar si el a “murit”.
    http://www.youtube.com/watch?v=J7-RGIQkYpA
    8.
    Cine e Urmatorul pe lista neagra KGB – rosie de sânge ? Doamna Vitalia Pavlicenco ? Ion Costas ? Dorin Chirtoaca ? Tinerii unionisti de la “ACTIUNEA 2012” ? Alti patrioti ?

    CERERE:
    Parlamentul RM trebuie sa opreasca IMEDIAT activitatea criminala de omu-ucideri a DEPARTAMENTULUI DE LICHIDARE DE LA SIS / KGB/ Chisinau, care, supravegheat de KGB/ PUTIN si OMON de la Tiraspol, LICHIDEAZA PATRIOTII MOLDOVENI prin “accidente” simulate, iradieri sau otraviri-imbolnaviri “SUBITE”.

    N.B.
    Domnul Mihai Ghimpu a declarat presei prin Martie 2011, ca in KGB-SIS de la Chisinau, nimic nu s-a schimbat din 2009, totul asa si a ramas ca pe timpurile criminalului Voronin. si Resetnikov, conducatorii asasinatelor.

  8. Adriana

    Dle Nastase, poate aveti dreptate…dar ce tine de declaratiile mentionate de dstra “Domnul Mihai Ghimpu a declarat presei prin Martie 2011, ca in KGB-SIS de la Chisinau, nimic nu s-a schimbat din 2009…..” pot sa va mentionez ca acest serviciu este sub conducerea a partidului condus de dul Ghimpu. Directorul este propulsat de PL, astfel ca partial vina ca SIS-ul a ramas cum a fost anterior o poarta si dul Ghimpu. Din pacate PL nu a reusit sa dea dovada de rezultate atat in Parlament/Guvern, cat si in Primaria Chisinau…pacat.

  9. MONTREAL

    DRAGI ROMANI DIN KAZAHSTAN, AVEM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU——————————————————————————————- VOI TREBUIE SA FACETI TOT POSIBILUL P-U A REDOBANDI PASAPORTUL MD, NOI AVEM NEVOIE DE VOI P-U A INFAPTUI ‘””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””” MAREA UNIRE CU ROMANIA”””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””” FIECARE CETATEAN ESTE LA NUMAR, LA MOLDOVA SUNT CAM 50% LA 50%, AVEM NEVOIE DE TOTI DESCENDENTII CARE AU FOST FORTATI SA PLECE DIM MD——————————————————————————————————–“Salvarea va veni de peste Prut”, DE V . STAVILA – PE GOOGLE———————————————————–TRIMITE LA TOTI…———————————————————————————————————– NU ASCULTATI DE NIMENI CARE VA SPUNE CA UNIREA E IMPOSIBILA. UNIREA ESTE PUTERE, ESTE DEZVOLTARE, CIND VOM FI UNITI VOM FI DE NEINVINSI. UNIREA POATE FI INFAPTUITA DE NOI (EU/TU/EI), OAMENI SIMPLI, SA NU CREDETI CA CEI DE LA PUTERE DERESC SA-SI PIARDA SCAUNUL CALDUT, EI SE VOR IMPOTRIVI PINA LA SFIRSIT————————————————————— SA NU CEDAM FRATILOR, LA LUCRU, PINA VOM REUSI, DACA VA TREBUI VOI LUPTA SI PINA LA BATRANETE DAR NU MA VOI LASA PINA UNIREA NU SE VA INTIMPLA

  10. petre petre cristian

    eu caut o portita pt a..afla cum pot intra in posesia unei liste a deportatilor germani din germania in kazakstan in perioada celui 2/lea razboi mondial..as dori sa aflu ce sa intimplat cu strabunicul meu deportat din germania acolo. numele lui de familie WOLF..voi face negresit o incursiune si in germania ..sunt aproape .pt ca sunt stabiit in franta ..va multumesc anticipat..pt mine este important sa aflu ce sa intimplat acolo cu stramosi mei !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *