Interviu: „Când apelezi la guvernare, imediat condiţionează cu aderarea la vreun partid”

Interviu cu Tatiana Jizdan, din Anenii Noi, emigrată în Germania

— Spuneţi-ne, cum a început proiectul „Adoptă un bătrân”? Cum a apărut ideea şi cum aţi încercat să puneţi cap la cap toate lucrurile?

— Ideea a apărut prin intermediul facebook-ului. Din grupul nostru on-line face parte şi doamna Valentina Geamănă, membră a Asociaţiei „O prezicere divină”, care activează în satul Ciuciuleni, Hânceşti. Acolo Valentina a implementat mai multe proiecte cu sprijinul unei asociaţii din Italia, printre care era şi un Centru de protecţie a femeilor victime ale abuzurilor. Văzusem o informaţie despre faptul că, pe lângă Centru, a fost deschisă o brutărie şi că venitul din urma activităţii acestei brutării vine în sprijinul Centrului pentru femeile victime ale abuzurilor. M-am gândit atunci că ar fi nemaipomenit ca mai multă lume să poată contribui la asta, cumpărând pâine şi sprijinind astfel activitatea acelui Centru. Iniţial nu înţelegeam ce aş putea face cu pâinea. Eu sunt stabilită în Germania. Părinţii mei sunt la Anenii Noi şi nu au nevoie momentan de ajutor suplimentar. Am întrebat-o pe doamna Valentina cum am putea coopera. I-am zis că aş putea cumpăra zilnic câte cinci pâini, doar ca ea să le distribuie unor bătrâni. Voiam ca pâinile să ajungă anume la bătrâni, deoarece ştiam că mulţi dintre bătrânii din R. Moldova nu-şi permit să-şi cumpere nici pâine. Doamna Valentina a fost foarte receptivă. I-a plăcut ideea. Am făcut primul transfer. Atunci nu m-am gândit că pot susţine chiar zece bătrâni şi am luat doar cinci pâini. În scurt timp, i-am povestit despre asta unei cunoscute, fiind acum bune prietene. A spus că vrea şi ea să doneze zece pâini. Aşa luam câte douăzeci. Între timp m-am gândit că, dacă am reacţionat eu, dacă a reacţionat şi prietena mea, s-ar putea să reacţioneze şi alţi oameni.

Tatiana Jizdan, pedagog
Şi-a făcut studiile la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău
A activat pe tărâmul pedagogic
A muncit în Federaţia Rusă
În prezent – stabilită în Germania
Una dintre iniţiatoarele proiectului „Adoptă un bătrân”

— Cum aţi reuşit să-i mobilizaţi?

— Am distribuit informaţia pe reţelele de socializare. Spre surprinderea mea, lumea a reacţionat imediat. Aşa a pornit totul.

— Aţi reuşit să cunoaşteţi pe cineva dintre bătrânii la care ajung pâinile dvs.?

— Chiar alaltăieri am fost în două sate. Am fost la Criuleni, în două comune. Am vizitat zece bătrâni din cei douăzeci. În fiecare localitate luăm câte douăzeci. Din cei douăzeci, am cerut primarului să aleagă încă cinci, dintre cei mai nevoiaşi. A fost deschis şi un cont, pe caritate.md. Din banii care s-au mai adunat, am luat provizii şi le împărţim acestor bătrâni. Am avut donaţii materiale, de haine. Aflasem şi despre faptul că unii invalizi au nevoie de wc-uri mobile, de scutece. Am reuşit să le asigurăm cele necesare acestor bătrâni. Am vizitat zece bătrâni din Criuleni şi două familii din Bălţi. Urmează să ajung în toate localităţile în care ajutăm bătrânii.

— Cum i-aţi găsit pe aceşti bătrâni? Ce aţi reuşit să discutaţi cu ei?

— Iniţial credeam că nu ar dura prea mult să vizitez zece bătrâni într-un sat. Când am ajuns în sat, realitatea a fost alta. Bătrânii, sărmanii, când văd un om la ei în ogradă, l-ar ţine cu mâinile şi cu picioarele, doar să nu-l lase să plece. Îţi încep a povesti totul, în detalii. Sunt ca nişte copii mici, care în sfârşit au un pic de atenţie. În general, singurătatea e cea mai mare problemă a lor. Fiecare îţi spune că are nevoie de lemne, că nu are cine să-i facă nişte cumpărături. E trist. Alţii, care locuiesc mai aproape de magazin, se descurcă mai uşor, dar cei din zone mai îndepărtate, par uitaţi de lume. De singurătate şi tristeţe, unii s-au lăsat pradă alcoolismului. De obicei, aceştia au case dărâmate… Am întâlnit însă şi bătrânele de peste 80 de ani, dar care au case şi ogrăzi foarte curate. Pe unele nu le mai ţin picioarele şi fac curăţenie târându-se în genunchi. Am întâlnit săraci diferiţi, demoralizaţi, dar şi demni.

— De ce aţi ales anume bătrânii, pentru a face aceste donaţii?

— Întotdeauna am fost mai sensibilă faţă de bătrâni. Prima tentativă de a ajuta a fost când eram încă în Moldova, acum 10 ani. Atunci, la mine în sat, am încercat să le asigur o masă de Paşti celor care nu aveau această bucurie. Cunoşteam şi atunci multă lume, am încercat să-i mobilizez pe toţi, dar – nimic. Au reacţionat doar trei prieteni. Oricum, am oferit mese de Paşti pentru 10 bătrâni. Îmi amintesc, făcusem chiar şi răcituri în caserole. De obicei, de Paşti, dimineaţa, stai în familie, dar noi eram cu pachetele pe la bătrânii din sat. A fost cam greu să-mi conving prietenele să renunţe la dejunul de Paşti din familie. După vizitele pe la bătrâni, ne uitam una la alta cu o senzaţie de împlinire.

— Cum e să faci caritate în R. Moldova, unde nu prea există resurse, dar şi oamenii nu prea vor să se implice?

— Nu cred că e din cauza resurselor. Cei care au plecat peste hotare, majoritatea, au trecut prin situaţii dificile. Plecările nu sunt toate în roz, ai luat biletul, te-ai urcat în avion şi ai plecat. Ai de trecut prin multe până te acomodezi. Sunt şi persoane care nu se acomodează şi revin acasă. În străinătate, lumea e mai sensibilă la acţiuni caritabile. Lumea reacţionează. Aceste exemple au constituit pentru mine un impuls ca să mă implic în astfel de activităţi.

— Aţi stabilit contacte cu primarii de prin sate. Aţi reuşit cumva să implicaţi şi factori de decizie de la guvernare?

— Nu cred că am puterea să-i sensibilizez pe cei care nu pot fi sensibili. Când am mers prin sate, a fost cu mine şi o studentă din Belgia, moldoveancă, plecată de 15 ani din Moldova împreuna cu familia sa. Studiază arta fotografică. A şi realizat poze expresive. Îşi propune să realizeze o expoziţie şi, pe această cale, am putea sensibiliza şi mai mult oamenii. Cât mă priveşte, am înţeles că e mai sigur să lucrezi cu oameni simpli, care te înţeleg mai uşor, fără prea multe explicaţii. Ştiţi, când apelezi la guvernare, imediat condiţionează cu aderarea la ei în partid, dar eu sunt incompatibilă cu politica.

— Ce diferenţe vizibile sunt între bătrânii de la noi şi cei de peste hotare?

— Aici omu-i chinuit. Un bătrân şi o bătrânică de 70 de ani, dacă-i compari cu cei din Germania, e cerul şi pământul. Acolo, la un moment dat, toţi ajung în aziluri ori au acasă persoane care îngrijesc de ei. Acolo, vezi pe stradă bătrâni cărunţi, cu toiag, care abia se mişcă, dar zâmbesc. Lumea îmbătrâneşte frumos. Nu are grijile pe care le au bătrânii aici. Am cunoscut o bătrână care, în 2018, face 100 de ani. Am zis că, dacă ajunge cu bine, îi cântăm la mulţi ani. Ea spunea că şi-a îngropat copiii şi a rămas singură. Se chinuie, neştiind cum să trăiască. Aici mulţi plâng de singurătate, că nu sunt susţinuţi, nu au cu cine schimba o vorbă. Când am revenit acasă de la ei, aveam flori, prosoape, dar şi… un borcan de castraveţi. Sunt săraci, dar cu demnitate. Ei îţi dau din puţinul pe care nu-l au. Acolo, asistenţa socială se ocupă mult de persoanele în etate. Nu veţi vedea bătrâni cerşind. Aici, la Chişinău, străzile sunt încărcate de bătrâni cerşetori.

— Cine sunt bătrânii pe care i-aţi adoptat?

— N-am ajuns să-i cunosc personal. Sunt din Ciuciuleni, Hânceşti. E o temă sensibilă pentru mine. Trei dintre ei sunt invalizi, stau la pat. Acolo, Valentina le poartă de grijă. Ea se implică foarte mult la nivel de ţară, la nivel de localitate.

— Cum ar trebui să se pregătească de bătrâneţe tinerii din R. Moldova?

— Probabil, să lucreze bine, deşi nu ştiu cât ar trebui să munceşti aici, ca să ai o pensie decentă. O bătrânică de 87 de ani îmi spunea că, atunci când a ieşit la pensie, avea doar 42 de lei. Acum are 1050 de lei. Ea zicea că au trecut zeci de ani, ca pensia să ajungă la 1000. Dar cum să trăieşti şi cu această mie? Pensiile bătrânilor de aici, ca şi salariile celor angajaţi în câmpul muncii, sunt ridicole. Mulţi bătrâni, când primesc pâinea, de teamă că s-ar termina proiectul şi nu ar mai avea pâine, o pun la uscat. Bătrânii de aici au trecut prin atâtea, că nu mai ştiu cum să reacţioneze la ziua de mâine.

— Pe lângă pâine, ce le mai lipseşte?

— Lemne. Mulţi au zis că ar avea nevoie de lemne. Cei care sunt la pat au nevoie de scutece, de wc-uri mobile. În sate, wc-urile sunt în curte, iar cei neputincioşi nu au cum ajunge acolo. Sigur, au nevoie de produse alimentare. Pentru ei, multe produse simple se asociază doar cu sărbătorile. Îmi amintesc, am mers la o doamnă cu o butelie de 5 litri de ulei. S-a uitat la acel vas şi ne-a întrebat: chiar e ulei? Da, mamă. Era rătăcită de bucurie. Au atâtea nevoi, încât mă mir că unii bătrâni mai pot să zâmbească. Avem multe de învăţat de la ei. În primul rând, să învăţăm cum să supravieţuim.

— Părinţii dvs. cum au reacţionat la această campanie?

— La început erau sceptici, dar ieri s-au convins definitiv. Ieri a fost ziua mea de naştere şi a venit un primar de la Criuleni să mă felicite. „Chiar vine un primar să te felicite? Înseamnă că faci treabă”. Le-am arătat poze, video. Stăteau, săracii, numai cu ochii aţintiţi în telefon, ca să vadă.

— Cum a fost să vă adaptaţi în altă ţară, plecând din R. Moldova, şi cum o găsiţi când reveniţi?

— În Germania, m-am adaptat foarte uşor. Anterior, trecusem prin altă tentativă de evadare, în Rusia. Am fost acolo cinci luni, dar nu am putut rezista. Banii făcuţi în Rusia i-am investit aici într-un butic, chiar în „Gemenii”. În cele cinci luni de aflare în Rusia, două luni au fost reuşite, iar trei – în minus. Eram foarte supărată. Am plecat în vacanţă, să mă refac… Aşa am ajuns într-un oraş mic, de emigranţi. Acolo nu m-am simţit prea străină. Când mergi pe stradă, auzi români, ruşi, alte voci. Mergeam cu prietena mea şi repetam mereu: mie îmi place, mie îmi place. Aşa am şi rămas. La serviciu m-am angajat uşor. Noi, moldovenii, avem fire de oameni muncitori şi pentru asta suntem priviţi cu admiraţie. Muncesc în acelaşi loc de doi ani. Şeful cu greu îmi permite să vin acasă, ca nu cumva să mă piardă. Aşa sunt toate prietenele mele. Prima dată am venit după un an jumate. Şi atunci nu aş fi făcut-o, dacă nu erau părinţii. Altă motivare nu aveam. La Chişinău, mergeam în troleibuz, priveam lumea, îmi opream privirea pe feţele oamenilor, îngândurate şi triste. Era octombrie, vreme urâtă. Preţuri exagerate. În chiar prima zi am intrat într-un magazin. Am cheltuit 50 de euro, dar am ieşit cu o pungă mică. Mă gândeam: eu fac 50 de euro într-o zi, dar lumea aici munceşte jumătate de lună ca să aibă aceşti bani. Cum rezistă? Ce îşi permite să cumpere? Cel mai mult m-au şocat preţurile. Acum cred că voi reveni mai des, dar nu şi definitiv. În august, mă căsătoresc. Soţul e român. Chiar şi dacă am reveni, va fi România, nu R. Moldova. Mă gândesc, pe viitor, să-mi aduc şi părinţii în Germania, deşi înţeleg că va fi dificil, după 60 de ani trăiţi într-un sat moldovenesc.

— Când aţi revenit din Germania, cum aţi găsit satele din R. Moldova? Ce diferenţe sunt între satele germane şi cele din Moldova?

— Fiind implicată în proiect, la fiecare livrare ceream pozele şi eram deja informată despre starea satelor de la noi. Uneori, când primeam nişte poze, de la anumiţi bătrâni, aveam impresia că mi se trimit poze din Africa. Satele din Germania şi cele de aici sunt total diferite. Acolo totul e în grija autorităţilor. Îmi amintesc în acest context de o vorbă veche: peştele de la cap se strică. Aşa e şi cu localităţile, aşa e şi cu ţara. De sus porneşte totul. Dacă se are grijă de sus, înseamnă că şi şoarecele din casă va fi fericit.

— Dar de ce aţi decis să le donaţi anume pâine?

— Pentru că de la pâine porneşte totul. Poţi bea un ceai fără zahăr, poţi mânca pâine fără unt, dacă nu-ţi permiţi untul, dar pâinea e extrem de importantă. Am avut şi eu zile grele, în care eram bucuroasă să mănânc o bucată de pâine. Dacă nu aveam acea bucată de pâine, eram cea mai săracă. Cu referire la campanie… Lunar, un bătrân din R. Moldova cheltuie pe pâine vreo 6 euro. Un fumător de peste hotare cheltuie 6 euro pe un pachet de ţigări. Deci, de banii pe care îi dă un fumător într-o zi pe un pachet de ţigări, un bătrân consumă o lună pâine. E un mesaj convingător. Şi e acceptat oricine vrea să se implice. Acolo, 6 euro nu-i atât de mult. Erau persoane care spuneau că vor să adopte 10 sau 15 bătrâni din R. Moldova. Eu le ziceam: mai bine ia unul, dar pentru mai mult timp, nu pentru o singură lună. Ajută-l cu o pâine atât cât va avea zile.

— Ce angajamente trebuie să mai respecte donatorii?

— Sunt multe persoane impulsive, care spun: „Vreau să mă implic”. După un timp, când îi întreb dacă mai continuă, ezită uneori. Iniţial mă gândeam să cuprindem toată Moldova. Acum avem 6 localităţi. Sunt 120 de bătrâni. În urma mediatizării acestei campanii, lumea a început să se intereseze, să facă donaţii, să ajute. Astăzi mi-a scris cineva să-i dau numărul de telefon al primarului pentru că ar vrea să ajute o bătrânică anume, să-i trimită ceva. Sunt 120 de bătrâni cărora le asigurăm pâinea de zi cu zi. Alţi 200 primesc periodic ajutoare. Mă bucur să-i ajut, să cunosc multă lume. Am cunoştinţe în America, Europa, în alte părţi ale lumii şi e minunat că acest proiect ne leagă pe toţi cei care se gândesc la Moldova.

— Aţi comunicat şi cu asistenţii sociali de la noi?

— Da, pentru că listele persoanelor vulnerabile, ale bătrânilor singuratici, le solicităm de la primării şi de la asistenţii sociali. Totodată, asistenţii sociali participă la livrările de pâine. În Criuleni, la Hârtopul Mare şi la Hârtopul Mic, asistenţii sociali distribuie pâinea împreună cu primarul. În recenta mea vizită, am văzut cum primarul, cu automobilul său propriu şi cu asistentele sociale, distribuiau pâinea la bătrâni. E un proiect care uneşte lumea de aici şi de acolo. Noi venim cu ideea, cu ajutorul, iar ei, pe loc, întreprind totul ca lucrurile să meargă bine, şi dacă e un primar de treabă, cu suflet, atunci lumea se implică şi mai mult la nivel de localitate.

— Cât de favorabilă revenirii emigranţilor acasă e situaţia politică din R. Moldova?

— În cadrul tot mai multor dezbateri se pune accentul pe vina şi pe responsabilitatea guvernării. Da, guvernarea poartă o mare vină de dezastrul social şi politic din R. Moldova, dar cât putem vorbi aceleaşi lucruri, tolerând situaţia în continuare? Am zis că e timpul ca noi să ne implicăm şi să nu mai aşteptăm că cineva ne-ar putea face viaţa mai bună. Ori pui tu mâna şi schimbi situaţia, ori laşi lucrurile aşa cum sunt şi te plângi în continuare.

— Dintre moldovenii plecaţi peste hotare, dintre cei cu care aţi discutat, vrea cineva să se întoarcă sau vor cu toţii să rămână definitiv acolo?

— Majoritatea celor cu care interacţionez nu se gândesc să revină acasă. Doar câţiva, care au peste 40 de ani, fiind plecaţi ca să-şi întreţină familiile, se gândesc să revină. Tinerii însă nu mai revin, pentru că sunt mai flexibili şi se adaptează mai uşor la orice situaţie. Diferenţa prea mare dintre viaţa de acolo şi viaţa de aici îi determină pe tineri să renunţe la baştină. Acolo e mai simplu: dacă ai destulă răbdare şi depui destul efort, poţi avea uşor un nivel de trai decent. Pe de altă parte, dacă ne-am întoarce cu toţii, ce am face în R. Moldova? Unde am munci? În Occident, avem salarii de 1000 de euro sau şi mai mult. Cine ar lăsa un post de muncă bine plătit ca să revină în R. Moldova, la un salariu de 3000 de lei? Ce faci acum cu 3000 de lei, când preţurile sunt atât de mari? Nu-i real. Chiar dacă ai vrea să investeşti aici banii adunaţi acolo, în ce i-ai investi?

— Dar ce ar trebui să se întâmple în R. Moldova, ca cei plecaţi să vrea să revină?

— O schimbare de sus în jos. Ştiţi cum e, oricine, când ajunge la putere, chiar şi şef la vreo întreprindere, se asigură pe sine în primul rând. Dacă, cel puţin în proporţie de 50%, s-ar gândi şi la ceilalţi, cred că lucrurile ar funcţiona altfel. Nu poţi promite întruna marea şi sarea, dar, până la urmă, să vedem doar nisipul. Şi riscurile de corupţie sunt foarte mari. Taxele lunare, achitate către stat de angajaţi şi de întreprinzători, sunt enorm de mari. Până la urmă, mai mult achiţi decât primeşti. În aceste condiţii, cum să vrei să investeşti? Acolo, în Europa, beneficiezi de susţinerea statului, în special dacă eşti tânăr antreprenor.

Pentru conformitate, ZdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *