Victor Moşneag: 7 aprilie NU a existat
Vineri, 16 iunie, Ion Ţurcan de la Judecătoria Centru a emis o sentinţă de achitare pe numele lui Valeriu Bobuţac, colaborator al Secţiei combaterea traficului de persoane a Comisariatului General de Poliţie (CGP), acuzat de maltratarea lui Alexandru Cucu, tânăr reţinut pe 8 aprilie 2009. Luni, 20 iunie, Vladimir Braşoveanu de la aceeaşi judecătorie a emis o sentinţă asemănătoare pe numele lui Radu Starinschi, ex-şef al poliţiei criminale a Comisariatului de poliţie Centru, acuzat de maltratarea lui Sergiu Creţu.
Sentinţele de zilele trecute au nuanţat trendul spre care se merge în ultima perioadă în dosarele 7 aprilie, acela de achitare a tuturor poliţiştilor acuzaţi de tortură, abuz în serviciu şi fals în acte publice. Sentinţele de achitare pe numele lui Valeriu Bobuţac şi Radu Starinschi vin la mai puţin de două luni de la achitarea de către Curtea de Apel a lui Gheorghe Vutcariov şi Alexandru Mocanu, recunoscuţi iniţial vinovaţi de prima instanţă de exces de putere şi fals în acte publice.
După informaţiile disponibile “publicului larg”, acum sunt doar trei poliţişti condamnaţi pentru tortura din aprilie. În mai, Judecătoria Centru i-a condamnat pentru abuz în serviciu pe Ghenadie Floreac, Viorel Chirtoacă şi acelaşi Alexandru Mocanu, la câte doi ani de închisoare cu suspendare, cu termen de probă pentru un an. La felul cum evoluează lucrurile însă, peste câteva luni, nu pare greu de înţeles că şi cei trei vor fi “scoşi” nevinovaţi de cei de la Curtea de Apel.
Joi, 16 iunie, am fost la Judecătoria Centru, unde trebuia să se pronunţe sentinţa în cazul Sergiu Creţu vs Radu Starinschi. Şedinţa era programată pentru ora 11.15. A început la ora 11.30. Deci, cu o întârziere de un sfert de oră. Reţineţi acest mic detaliu, că e important. După cum spuneam, am mers joi la judecătorie pentru că ştiam că se va pronunţa sentinţa. Aşa fuseseră anunţaţi toţi participanţii la proces. Deci şi presa, care a fost prezentă. După ce a ascultat pledoaria acuzatului, judecătorul, spre stupoarea celor prezenţi în sală, a decis că, de fapt, sentinţa se va pronunţa pe 20 iunie, la 08.30. Toţi au rămas mască, dar s-au conformat. După şedinţă, Radu Starinschi, omul acuzat de tortură, a fost foarte jovial şi a stat la sfat cu presa. “Nu sunt vinovat”, spunea el.
Luni a fost după duminică. Duminică au fost alegeri. Alegeri foarte importante nu doar pentru Chişinău, dar şi pentru ţară. Lumea era cu gândul la votul de ieri şi mulţi urmăriseră ştirile mult după miezul nopţii. 7 aprilie nu era de actualitate, indiferent de ce decizie se lua. Deci, o zi numai bună pentru a lua o decizie ilegală şi a scăpa neobservat. Sunt sigur că ştia asta şi judecătorul Braşoveanu. Dar iată un detaliu, neînsemnat ,dar curios. Şedinţa era stabilită oficial pentru ora 08.30. Am fost de multe ori la procese de judecată, dar niciuna nu începea aşa devreme şi niciuna nu a început înainte de ora stabilită.
Luni, 20 iunie, am ajuns la judecătorie pe la 08.20. La 08.25 eram lângă biroul lui Braşoveanu, unde aştepta deja Radu Starinschi, secundat de un cunoscut, necunoscut mie. Nu era avocatul lui, care nu a binevoit să vină la pronunţarea sentinţei. Nu am fost foarte atent, dar sigur nu mai târziu de 08.30, s-a intrat în biroul judecătorului. Am decis să las participanţii să intre primii. Nu erau mulţi. Sergiu Creţu încă era pe drum. La fel şi avocata lui. Jurnaliştii încă dormeau după noaptea albă. Când am intrat eu, judecătorul deja citea sentinţa. Într-un minut l-a declarat nevinovat pe Starinschi. “Instanţa nu spune că Sergiu Creţu nu a fost maltratat, dar nu au fost aduse probe care să demonstreze că acest lucru l-a făcut Radu Starinschi”, şi-a motivat decizia Vladimir Braşoveanu.
După ce s-a îmbrăţişat cu “cunoscutul” său, Starinschi a plecat fericit, salutându-l respectuos pe procurorul Ion Bazatin, altfel spus, acuzatorul de stat. Pe coridoare s-a întâlnit cu Sergiu Creţu. Acesta venise la 08.31, dar nu mai auzise niciun cuvânt din hotărârea pe care o aşteaptă de doi ani. Ştia că data trecută s-a început cu 15 minute mai târziu şi că de obicei şedinţele încep cu întârziere. La final a spus că NU va renunţa, şi, dacă va fi nevoie, va ajunge la CEDO.
Eu sunt sigur că, din păcate, aşa se va întâmpla. Aici nu va găsi nici el, nici Alexandru Cucu, nici Vitalie Creţu şi nici alţi tineri torturaţi în aprilie 2009 mult dorita dreptate. Sunt sigur că, de fapt, aceşti oameni nu vor multe lucruri. Vor doar ca judecătorii să le confirme ceea ce ştiu aproape toţi. Că au fost bătuţi cu cruzime, ca nişte animale, de nişte angajaţi de stat. Atât. Pentru că acum, după ce au ieşit cu oasele rupte de la poliţie, sunt transformaţi în mincinoşi, ceea ce doare cel mai mult.
În fond, despre ce vorbim? Care 7 aprilie? Poate că această zi nu a existat? Poate totul a fost doar în minţile noastre, în visele noastre? Poate tinerii s-au bătut între ei în comisariate? Altfel, nu-mi explic piciorul rupt al lui Chiril Gumenii, mâna fracturată a lui Sergiu Creţu, rănile lui Vitalie Creţu sau spatele lui Damian Hâncu – imagini care au făcut înconjurul lumii! Poate avem cei mai cinstiţi, corecţi şi umani poliţişti, despre care s-a vorbit de rău doar după 7 aprilie? Poate noi toţi, cei care vorbim despre 7 aprilie, suntem nişte fraieri?
Victor Moşneag, victor@zdg.md
