Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Viceprimarii respinși, dar votați

Viceprimarii respinși, dar votați

De ieri, capitala R. Moldova, orașul Chișinău, are nu doar primar, dar și viceprimari, patru la număr, trei dintre care au fost votați după un eșec suportat acum o săptămână. Niciun consilier municipal nu a explicat de ce, pe 20 noiembrie, în cadrul aceluiași Consiliu Municipal, candidaturile lui Ilie Ceban, a Ingăi Ionesi și a Angelei Cutasevici, la funcția de viceprimari de Chișinău, au fost respinse, iar ieri, 27 noiembrie, au fost deja susținute cu majoritatea de voturi. Ce s-a întâmplat în săptămâna de la urmă, astfel încât cei respinși au devenit numai buni să fie aleși ca să se implice în activitățile municipalității? Ce fel de înțelegeri, ce fel de promisiuni și ce negoțuri au avut loc, astfel încât, în grabă mare, cei trei să fie acceptați de CMC? Să fi fost pentru că Ion Ceban pleacă astăzi la Moscova și o fi intenționat să lase în ordine lucrurile la Chișinău?

În ziua în care viceprimarii erau votați de CMC, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor anunţa că va monitoriza și va supraveghea calitatea apei potabile din unitățile de comerț, alimentație publică şi instituțiile de învățământ general, după ce un raport al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică constata că peste 25% din apa potabilă din școli și grădinițe nu este bună pentru consum. Deci, din cei aproximativ 670 000 de copii din R. Moldova, câți sunt, potrivit Biroului Național de Statistică, 167500 consumă apă rea de băut. Situația se reflectă, ca într-o oglindă, și asupra copiilor din municipiul Chișinău. Și astea nu sunt singurele cifre care ar trebui să alarmeze conducerea municipalității. Datele privind calitatea apei consumate în instituțiile preșcolare și școlare se suprapun asupra altor date, din cazuri nesoluționate încă. Bunăoară, calitatea alimentației din grădinițe… Ce fel de carne, ce fel de pește consumă astăzi copiii, după scandalurile care dezvăluiau că produsele alimentare oferite în grădinițe sunt alterate sau chiar cu viermi? Dar legumele ce conțin plumb fac sau nu parte din meniul copiilor?

Ieri, în cadrul ședinței în care erau votați viceprimarii, nu au fost abordate aceste probleme și nici propuse soluții. Așa cum numirea viceprimarilor constituie prerogativa primarului general, Ion Ceban și-a ales echipa, iar membrii CMC au acceptat-o, fără a pune la îndoială profesionismul sau empatia acestora. Singurele îndoieli ale unor membri ai CMC au fost legate de apartenența politică a celor patru viceprimari. Calitatea apei potabile, a produselor alimentare servite în școli, grădinițe sau spitale, gropile și întunericul de pe străzile Chișinăului, mizeria din zonele piețelor agricole, transportul public care circulă când și cum apucă sau construcțiile ilegale din zonele verzi nu au interesat ieri niciun consilier CMC.

De altfel, tot în cadrul ședinței de ieri a fost vizibilă și altă calitate a membrilor CMC. Pentru viceprimari au votat, stabil și neîndoielnic, câte 27 de consilieri (PSRM, PDM, Partidul Șor și Victor Chironda). Ceilalți 24, deși nu au votat „pentru”, au decis să se abțină. Doar într-un singur caz, câțiva consilieri PAS au votat împotrivă. Care-i problema? În diferență. Diferența dintre a respinge și a te abține. A fost un exercițiu simplu la prima vedere, dar care a demonstrat lipsa de curaj a celor care, nevrând să voteze pentru viceprimarii lui Ceban, au preferat abținerea și nu votul contra. De fapt, e un subiect mai complex, din zona calităților morale și a integrității oamenilor noștri politici.