[sondaj] Ziarul de Gardă face 14 ani

A mai trecut un an. Pe 29 iulie, 2004, acum 14 ani, la Chişinău, vedea lumina zilei primul număr al săptămânalului Ziarul de Gardă. A fost un altfel de ziar. Şi este: singura publicaţie de investigaţii jurnalistice din R. Moldova, a cărui precept profesional rămâne „Spune Adevărul”. Pentru ZdG, adevărul a contat în tot ce a scris, indiferent că e vorba de preşedinţi, guverne sau parlamente, partide de la putere sau din afara puterii, judecători, vameşi, procurori şi orice alt gen de persoane care s-a întâmplat să calce pe alături cu drurmul. Deşi s-a încercat să i se închidă gura și să i se dea peste mâini, ZdG rămâne.

ZdG: 14 ani de partea Adevărului: Impact? Beneficii? Rosturi?

Lucia Bacalu-Jardan, directoare „Expresul”, Ungheni

Doar 14 ani? Tocmai 14? Cert e că au fost ani trăiţi cu intensitate şi rost. ZdG a demonstrat cu prisosinţă tuturor că Adevărul poate şi trebuie să stea în capul mesei, orice s-ar întâmpla. I-aţi făcut pe cetăţeni să mai aibă o fărâmă de speranţă. I-aţi făcut pe demnitari să aibă, cel puţin, insomnii – vorbim de Impact. Beneficii, Rosturi? Lumea a câştigat un ziar în care crede, iar Ziarul – reputaţia de cea mai bătăioasă publicaţie… Grea, e foarte grea calea spre adevăr, dar, aşa cum a demonstrat-o ZdG, merită s-o parcurgi. E cea mai credibilă publicaţie periodică din R. Moldova. De aceea, foarte multă lume nedreptăţită exclamă tot mai des: „Mă voi plânge la ZdG”. Cred că e de bine. Chiar dacă e complicat să ţii piept avalanşei de plângeri şi sesizări din partea oamenilor, într-o societate în care nelegiuirile se ţin lanţ. E important să rezistaţi. Or, dacă şi acest bastion al adevărului ar dispare, chiar nu vreau să-mi imaginez ce s-ar putea întâmpla.

Anastasia Nani, Centrul de Jurnalism Independent

Cum ar fi R. Moldova fără ZdG? Aparent, s-ar trăi mai liniştit. Nu am şti cum, din salariul oferit de stat, unii procurori sau judecători reuşesc să-şi ridice case la care mulţi, cu acelaşi venit lunar, nici nu îndraznesc să viseze. Nu am fi aflat de ce afacerile unor deputaţi, fie din partidele de la putere, fie din cele de opoziție, s-au dezvoltat, în pofida faptului că mulţi oameni de afaceri şi-au închis afacerile în Moldova şi, dezamăgiţi de ceea ce înseamnă economie moldovenească, au luat avionul spre destinaţii mai prietenoase. Nu am fi înțeles de ce pensiile părinților şi bunicilor noştri au rămas la fel de mici, în timp ce pensiile celor din parlament, guvern, procuraturi şi instanțe de judecată au fost mărite prin legi adoptate în favoarea lor. La cum decurg lucrurile în R. Moldova, ZdG ar trebui să ne „tulbure” liniştea şi de acum încolo, cel puţin încă 14 ani!

Tudor Iaşcenco, director „Cuvântul”, Rezina

Activul ZdG mi se pare destul de considerabil. Redacţia a contribuit la formarea unui grup important de jurnalişti de investigaţie, care au completat mai multe redacţii (ziare, reviste, posturi radio/tv, portaluri) şi care activează după schema: curaj+demnitate=reputaţie, o schemă încă foarte fragilă în mass-media din R.Moldova. Echipa ZdG şi jurnaliştii de investigaţie din R. Moldova, aşa neprotejaţi şi bătuţi din toate părţile cum sunt, au făcut şi continuă să facă pe tărâmul luptei cu corupţia, crima organizată, abuzurile şi ilegalităţile autorităţilor de toate nivelurile mult mai mult decât organele de drept pentru întreţinerea cărora statul cheltuie miliarde de lei. Mă bucur şi mă mândresc că printre ziarele-membre ale Asociaţiei Presei Independente avem şi ZdG cu o echipă consolidată, foarte activă şi cu o reputaţie ireproşabilă. Mulţi ani şi multe izbânzi noi, ZdG.

Petru Macovei, director API

În condițiile R. Moldova chiar e un act de curaj să fii de 14 ani de partea adevărului şi pentru această poziţie admir ZdG. Şi pentru informaţia obiectivă şi investigaţiile, pe care le oferă cititorilor. Efortul echipei redacţionale e mare şi acest efort merită a fi menţinut, mai ales că are un impact enorm asupra gradului de informare a cetăţenilor. În 14 ani, ZdG a fost şi rămâne o instituţie valoroasă, care sprijină democraţia, contribuind şi la edificarea acesteia. Fără o presă care spune lucrurilor pe nume, democraţia din R. Moldova ar fi, probabil şi mai şubredă. Rămâneţi pe poziţii. Nu renunţaţi la această muncă sizifică şi la crezul vostru de a spune Adevărul, mai ales la subiecte mai puţin accesibile, în condiţiile mass-mediei politizate din R. Moldova. La mulţi ani, Ziarul de Gardă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *