O singură Românie

În 1991, Parlamentul vota Independenţa, dar o vota ca prim pas spre România. Nu vă pare că întârziem prea mult cu pasul doi? Chiar nu se vede că cei care nu vor să audă de Unirea cu România sunt cei care o fură cel mai mult? Bate la uşă 2018. Nu e un an ca toţi anii. E un an istoric: se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Să ne urmăm Istoria. România şi neamul românesc nu poate fi din mai multe Românii

Mâine e 22 Decembrie. A mai trecut un an. Sunt 28, de la evenimentele şi ziua intrată în istorie drept Ziua Revoluţiei Române. Parcă mai ieri, România, pe atunci socialistă, era guvernată de Nicolae Ceauşescu şi elita ceauşistă, parcă mai ieri Basarabia, pe atunci republică sovietică socialistă, ruptă de orice relaţie cu România, era condusă de Simion Kuzmici Grossu şi de alţi politruci ai vremii, parcă mai ieri marele imperiu din Est, pe atunci URSS, stăpână peste Europa Centrală şi de Est şi altă jumătate de planetă, îl avea la timonă pe ultimul dintre mohicanii regimului, Mihail Gorbaciov, şi Biroul Politic al CC al PCUS, parcă mai ieri… S-au dus anii. S-au trecut şi ele. Pe rând. Toate au căzut. În decembrie, 1989, s-a ridicat în picioare România şi a căzut unul dintre cele mai criminale, dacă nu cel mai criminal regim comunist din Europa socialistă, ai cărui exponenţi centrali erau cuplul Ceauşescu, departe, de fapt, de a fi singurii vinovaţi de crimele comunismului comise în România. Atât doar că unii s-au orientat mai repede în timp şi şi-au schimbat „portul”. Greşeala, iar de aici şi marea vină a lui Ceauşescu, la momentul decembrie 1989, a fost că a dat ordin să se tragă în cei ieşiţi în stradă. Şi s-a tras, deşi nici până azi nu e clar dacă în toate cazurile s-a tras la ordinul lui Ceauşescu. România a plătit scump, cel mai scump dintre statele Europei Centrale şi de Est, căderea regimului comunist, la fel, după cum a suportat şi cele mai mari costuri ale dominaţiei sovietice de la intrarea trupelor militare în România, pe 22 august 1944. România, sub dominaţie sovietică (rusească), a avut cele mai multe şi cele mai mari închisori politice în regiune, cu cele mai rele tratamente. Posibil că, inclusiv şi din aceste considerente, România a fost singura ţară din Europa Centrală şi de Est în care trecerea de la un sistem totalitar la democraţie s-a făcut prin violenţă, cu sânge şi cu alte mari sacrificii. Dar România a rezistat. 22 Decembrie 1989 sunt ziua şi anul care au schimbat radical cursul Istoriei şi Destinul României. Prin Revoluţia din 22 Decembrie, renăşteau toţi deţinuţii politici ai României, care se salva nu doar de un regim totalitar, dar şi de o dominaţie sovietică, fie şi indirectă, dar la fel de criminală ca şi regimul pe care-l controla. Securitatea, Poliţia şi Armata – stâlpii regimului, încetaseră să mai servească regimul.

Schimbarea situaţiei de dincolo de Prut nu putea lăsa neschimbate lucrurile nici dincoace, în R. Moldova, proclamată între timp cel de-al doilea stat românesc, deşi aici situaţia pornise a se dezgheţa ceva mai devreme, din 1987, graţie „perestroicii relaxante” a lui Gorbaciov. Să ne amintim că, pe 31 August 1989, la Chişinău, avea loc prima Mare Adunare Naţională, la care a fost decretată limba de stat şi revenirea la grafia latină, iar la doi ani distanţă, pe 27 August, tot la Chişinău, în cadrul celei de-a doua Mari Adunări Naţionale, era proclamată şi Independenţa R. Moldova, votată, în aceeaşi zi, şi în Parlament. Se întâmpla după ce în mai 1990 şi în iunie 1991 fuseseră organizate cele două Poduri de Flori, care au umplut malurile Prutului de lume, de gustul libertăţii şi de adevărul că Istoria nu are doar trecut. În primăvara anului 1990, la Chişinău, fusese ales, prin alegeri democratice, primul parlament, din care Frontul Popular din Moldova – exponentul Mişcării de Eliberare Naţională, s-a ales cu o majoritate de mandate. Ca urmare, au fost votate – deşi cu probleme, în condiţiile ostilităţilor politice de atunci, Stema, Imnul (Deşteaptă-te Române!), Tricolorul ca Drapel Naţional. Starea naţională de spirit avansase prea mult, mai ales după ce, în 1990, pe vremea Guvernului Druc, au fost redeschise hotarele şi reluate relaţiile pe toate planurile cu România, fapt care nu a plăcut Moscovei. Rusia nu s-a aşteptat că după aproape 50 de ani de dominaţie sovietică severă, în Basarabia mai putea să existe ataşament şi atracţie pentru România. Reacţia a fost, evident, în maniera preferată de Rusia: cu provocări şi sânge. În martie 1992, Rusia porneşte război la Nistru, intenţionând să angajeze România în conflict. Se întâmpla exact în ziua în care R. Moldova era acceptată membru la ONU. Scenariul nu i-a reuşit Moscovei, războiul, la aproape 5 luni, a fost încheiat printr-un acord între Chişinău şi Moscova, dar sânge s-a vărsat. Rusia a reuşit să mai lase la est de Prut nişte amintiri de tristă faimă, pe lângă deportările, foametea, lagărele de concentrare, rusificarea forţată şi disocierea etnică a comunităţii titulare din Basarabia şi de dincolo de Nistru.

De la Revoluţia Română sunt 28 de ani, perioadă în care România s-a dezvoltat, a avansat în idealurile sale ca stat şi naţiune şi a demonstrat că avea nevoie de schimbarea de regim de la 1989. Din 2004, este membru al NATO, iar din 2007 – membru al UE, cu tot ce reiese din asta. A fost posibil? Nu atât de repede şi, pe alocuri, chiar cu prea mari sacrificii (Tratatul Politic cu Ucraina), dar a fost. Noi ce am făcut cu Independenţa şi cu sacrificiile noastre? La ce ne servesc, că şi după 26 de ani, tot cu trupele ruse la Nistru suntem şi cu „Dodoni”, care nu au alte probleme de rezolvat, când ajung în funcţii, decât aceeaşi problemă a Limbii, Scrisului, Istoriei (Românilor, nu României, Ig. Nicolaevici. Atenţie la copertă), Tricolorului, şi nu a banditismului, prostituţiei politice, din care rezultă multe alte rele: hoţia, sărăcia, mita, violenţa, suicidul, exodul, adulterul etc.

În 1991, Parlamentul vota Independenţa, dar o vota ca prim pas spre România. Nu vă pare că întârziem prea mult cu pasul doi? Chiar nu se vede că cei care nu vor să audă de Unirea cu România sunt cei care o fură cel mai mult? R. Moldova Independentă s-a transformat într-o vacă bună de muls, din care, dacă o mai lăsăm pe mâna lor, rămâne şi fără uger. Şi atunci, ceilalţi, ce ne facem?

Bate la uşă 2018. Nu e un an ca toţi anii. E un an istoric: se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Să ne urmăm Istoria. România şi neamul românesc nu poate fi din mai multe Românii.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *