O să vină şi primăvara, Bandini

În această săptămână, într-o revistă de la Amsterdam, Olanda, “De Groene Amsterdammer” (n.r. – o revistă de analiză politică şi literară) a apărut un nou articol despre R. Moldova şi identitatea cetăţenilor acestei ţări. Analiza apare la rubrica “Istoria dureroasă”.

În R. Moldova, autorul a discutat cu zeci de surse, ajungând şi la o şcoală de limbă română din oraşul Tiraspol. Cu oricine ar fi vorbit, autorul a avut o mare nelămurire – cu cine se identifică tinerii din R. Moldova. Români, ruşi, moldoveni?

În faţa acestei întrebări, unii au ezitat să răspundă preţ de câteva minute, de frică să nu greşească răspunsul. Cei mai mulţi, însă, au dat de înţeles că nu îi interesează istoria şi că tot ce îşi doresc este un trai decent, fie şi undeva departe, peste hotare.

Situaţia m-a dus cu gândul la o carte pe care, de câteva zile, o am pe noptieră – “O să vină şi primăvara, Bandini”. Este un roman de John Fante, care povesteşte viaţa dureroasă a unui tânăr imigrant italian, Arturo Bandini, aflat în Colorado, SUA. Protagonistul are 14 ani şi îşi trăieşte copilăria plină de lipsuri materiale, dar şi de vacuumuri emotive. “Arturo Bandini este un adolescent care se revoltă împotriva legilor dure ale lumii. Iubeşte primăvara şi urăşte iarna cu patima copilului sărac, flămând şi înfrigurat. Însă, tocmai atunci când nu se mai aşteaptă şi nu mai speră la nimic, frigul face loc primelor raze de soare. “O să vină şi primăvara, Bandini” este, de fapt, povestea unui învingător”. Şi cartea redă întocmai acest destin de învingător.

Şi tinerii de aici trăiesc mereu în aşteptarea “primăverii”, cea la care visează şi Bandini. Român, rus, moldovean? Nu mai contează pentru un tânăr absolvent atunci când bate la uşa unei întreprinderi ca să se angajeze şi se roagă în sinea sa să obţină un loc de muncă din care să poată plăti chiria, facturile şi să îşi umple frigiderul. În caz contrar, va apuca drumul familiei Bandini, adică va emigra spre vest. Dar nici acolo nu ştii cine îţi va deschide uşa şi la câte va trebui să baţi.

Cum spuneam, “O să vină şi primăvara, Bandini” este, de fapt, povestea unui învingător. De altfel, ca şi a multor tineri de la noi care au demonstrat că pot reuşi. Aceeaşi sugestie o face şi articolul din “De Groene Amsterdammer”, care aminteşte despre prăjitura “Visul”, populară pe rafturile magazinelor “Franzeluţa”.

“Până la independenţa R. Moldova visele erau asociate cu prăjitura “Visul”, fabricată de o întreprinere de stat”. Câte lume astăzi, în R. Moldova, mai este copleşită de visuri dulci?

O să vină şi primăvara, tineri din R. Moldova!

Anastasia NANI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Marg

    Au, Nastica, superb! O durere de neinchipuit e-n articol! Ma face si pe mine sa ma doara.
    Dar, va veni si primavara… 🙂

  2. Klaus Steinberg

    Cu oamini ca Ghimpu si Filat va asteapta o iarna grea .dar,vine vara dupa ea :))))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *