„Noi, televiziunile, îi revenim lui Dodon”
Zilele trecute, postul Realitatea TV din România și-a sistat activitatea, după vreo 18 ani de emisie. Închiderea a survenit după ce Consiliul Național al Audiovizualului din România, un echivalent al CCA de la Chișinău, nu a prelungit licența acestui post din cauza dosarului incomplet. „Concret, din cauza faptului că Realitatea Media, aflată în insolvență de opt ani, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal”, scrie paginademedia.ro.
Mie, ca și consumator de media, mi-a fost interesant subiectul. Regret când o instituție media se închide, dar mă bucur să aud că undeva se aplică standardele. Cum adică, Realitatea TV e de 8 ani în insolvență și nu are un plan de soluționare? Dacă e să ne amintim bine, Realitatea TV din România a stat la bazele creării Publika TV în Moldova, acum 9 ani. Hm, Cosmin Gușă, fiind de 8 ani în insolvență cu una la București, s-a aventurat să creeze alta la Chișinău. Opacitatea finanțărilor din media trebuie considerată o problemă la fel de importantă ca și opacitatea finanțării partidelor. Or, acum, altă realitate aflată în insolvență ne frământă.
La Chișinău, la CCA, nu vedem prea multe discuții despre certificate de finanțare. Mai mult chiar, deși există acte, declarații și solicitări de a nu admite concentrarea mass-media, tocmai asta pare să se întâmple acum sub auspiciile CCA.
Multdisputatul „Perviy Kanal” al Federației Ruse, plin de produse media cu acte de violență, intoleranță, ură interetnică, rasială și de gen, trece de la Plahotniuc la Dodon prin decizie oficială, devenind din „Prime” în „Primul în Moldova”. Este evident că schimbarea umbrelei e pe interese financiare și deloc informaționale, dar totul se oprește în obscuritatea finanțării acestor posturi și în lipsa de transparență a actelor CCA.
Ieri, ONG-urile de media de la Chișinău au emis o declarație prin care „își exprimă îngrijorarea în legătură cu stimularea concentrării proprietății mediatice în R. Moldova, odată cu adoptarea de către Consiliul Audiovizualului (CA) a două decizii recente care facilitează consolidarea holdingului media afiliat PSRM, prin companii și persoane apropiate acestei formațiuni politice”. Într-un stat asociat UE, care primește bani anume pentru combaterea corupției și opacității de la contribuabilii europeni, favorizarea acestui parteneriat mediatic moldo-rus sub auspicii politice este un act nepermis. Vom urmări reacția CCA la aceste acuzații, dar nu e singurul lucru care trebuie urmărit în deciziile acestui consiliu.
„Din câte înțeleg, noi revenim lui Dodon”, îmi zice zilele trecute o angajată de la Televiziunea Publică Moldova 1. Da, am observat demult că șeful statului e favorizat în multe reportaje și știri, fără să văd măcar un material critic la adresa lui, dar ziceam că poate nu am urmărit atent știrile, poate vor face niște experți niște evaluări pertinente și echidistante. Nu s-au prea făcut. Iar modul în care mi-a zis jurnalista „Noi revenim lui Dodon” m-a întristat mult.
Pe lângă faptul că Moldova1 e o televiziune publică, finanțată din banii tuturor cetățenilor, aș vrea să remarc multe nume și grupuri de jurnaliști care au luptat ani în șir pentru depolitizarea acestei instituții. Mulți reporteri au fost concediați, s-au judecat ani în șir cu administrația acestei instituții pentru concedieri abuzive, că nu s-au supus ordinelor politice, mulți au protestat, unii chiar au ținut greva foamei, ca să păstreze această sursă de informații în afara politicului. Toți cei care acceptă acum jocurile politice la TVM abandonează lupta celorlalți. Ultimele luni au arătat clar că și cel mai de temut magnat media a eșuat.
De ce ar accepta CCA și unii șefi de media, dar și jurnaliștii, să alimenteze orgoliul unui magnat media? De ce ar accepta ca publicul să fie alimentat cu „adevăruri de partid” până rămân fără audiență? Poate pentru că nu au înțeles că oamenii abandonează aceste canale, ba chiar și statul cu asemenea canale. Și, într-o zi, oricum vor ajunge la insolvență, nu doar financiară. Insolvența de credibilitate e cea mai grea povară pentru un jurnalist.
