Lupta pentru Basarabia continuă

Dmitri Rogozin a venit la Chişinău pe cal alb, dar s-a întors în Rusia, pe unul negru. Bucuria lui Rogozin, după întâlnirea, pe 16 noiembrie, cu premierul V. Filat şi asigurările acestuia că le dă ruşilor “verde” pentru două consulate, la Bălţi şi Tiraspol, i-a trecut în scârbă, după ce preşedintele N. Timofti a declarat, în seara aceleiaşi zile: mai întâi armata (retragerea trupelor de la Nistru) şi apoi consulat la Tiraspol. Rogozin, care raportase deja la Moscova că a obţinut de la Filat atât cât a cerut, a lăsat Tiraspolul şi a alergat la Chişinău să-i ceară explicaţii premierului. Discuţiile s-au purtat cu uşile închise. V. Filat l-a convins pe Rogozin că totul va fi bine. Numai că Timofti a rămas pe poziţii. “Mai întâi armata şi apoi consulat” rămâne în vigoare.

Rogozin pe urmele lui Lukianov

Vizita de săptămâna trecută în R. Moldova a lui D. Rogozin – emisarul special al preşedintelui V. Putin pentru Transnistria şi vicepremier pentru industria de război a Rusiei, a fost, după cum se şi bănuia, una tensionată şi destul de scandaloasă. O altă vizită, tot dinspre Rusia, cu acelaşi “caracter”, Chişinăul nu mai ţine minte de la Memorandumul Kozak (2003), când un alt emisar al lui Putin şi tot Dmitri (Kozak) a fost la un pas să pună Chişinăului “şaua” federalizării. Noroc de americani. De altfel, şi în cazul lui Rogozin, presa a scris din ajun că acesta vine şi el cu un proiect de federalizare pentru R. Moldova, numai că în varianta Lukianov: o Moldovă cu trei subiecţi federali. Deşi povestea e mai veche, nu-i exclus ca ruşii s-o fi reanimat, dacă ţinem cont că, o dată cu activizarea Rusiei în Transnistria, au început să fiarbă lucrurile şi la Comrat. Adunarea Populară cere drept la relaţii externe, iar başcanul vrea, spre deosebire de Rusia, nu unul, ci trei consulate la Comrat: rus, turc şi bulgar (?!). Ce-i drept, Rogozin a respins zvonurile, în schimb, cu o săptămână înaintea vizitei, a declarat presei din Rusia, categoric şi ultimativ, că merge în R. Moldova ca să se întoarcă cu două consulate ruse, la Bălţi şi Tiraspol, iar în cazul în care Chişinăul nu va da curs demersului său, vizita la Chişinău e ca şi amânată…, cu toate că Rogozin este vicepreşedintele Comisiei interguvernamentale de cooperare moldo-ruse, iar la Chişinău era planificat pentru 16-17 noiembrie un for economic comun. Forul, deşi a avut loc, nu a fost decât o ficţie, o umbrelă, dincolo de care s-a văzut că interesele Rusiei în zonă nu sunt cele economice, ci geo-strategice. În afară de faptul că şeful “Rospotrebnadzor”, Evgheni Onişcenko, a lăudat vinurile moldoveneşti, forul nu a rezolvat nimic serios pentru relaţiile R. Moldova cu Rusia, mai ales în principala problemă a cooperării economice, cea a gazelor. În schimb, lucrurile au evoluat într-o cu totul altă manieră la Tiraspol.

Rusia se înarmează la Nistru

La Chişinău, Rogozin şi «suita» s-au aflat doar pentru o întrevedere cu ministrul economiei, V. Lazăr, şi premierul V. Filat. După ce a primit aprobarea premierului pentru consulatul de la Bălţi şi asigurarea pentru cel de la Tiraspol, emisarul lui Putin şi-a cărat suita la Tiraspol. Două zile de întrevederi cu “oficialii” regiunii, vizite la întreprinderi, şedinţe comune de lucru. Poziţia Rusiei în problema transnistreană şi a relaţiilor cu administraţia de la Tiraspol (copilul Rusiei) o cunoaştem: asistenţă şi sprijin financiar, umanitar, logistic, politic, militar. Toate au fost reiterate încă o dată de Rogozin. Numai că, de data asta, Rusia a intrat într-o zonă cu totul specială pentru Chişinău (dar şi pentru UE şi NATO). E vorba de trecerea marilor întreprinderi din zonă pe picior militar (posibil, de război). Acestea, potrivit presei ruse, urmează să fie integrate complexului militar-industrial rus. D. Rogozin a dat asigurări Tiraspolului că Rusia va investi în uzinele producătoare de armament din regiune ca “să susţină, pe această cale, dezvoltarea economică a Transnistriei”, scutind-o de “dependenţa faţă de Chişinău şi UE”. Rogozin a dat şi câteva adrese pentru “Nezavisimaia Gazeta”: uzinele “Pribor” din Tighina şi “Litmaş” şi “Moldavizolit” de la Tiraspol. Noutatea face lumină, până la urmă, asupra faptului cum de s-a întâmplat ca în cadrul delegaţiei pentru forul economic să figureze şi doi experţi militari: vicepreşedintele Comitetului pentru Apărare în Duma de Stat, Al. Juravliov, şi consilierul ministrului Apărării, generalul V. Evnevici, unul dintre ex-comandanţii Armatei 14, dislocate în Transnistria. Ministrul de Externe, Iurie Leancă, s-a arătat îngrijorat de “proiectul” Rusiei pentru regiunea transnistreană, premierul Vlad Filat nu a comentat situaţia în nici-un fel, chiar dacă a avut o întâlnire cu Rogozin şi la finele, nu doar la începutul vizitei acestuia în R. Moldova. Nu a ştiut? Nu a îndrăznit? Vrea să fie bun cu dracul?

Noi riscuri pentru Moldova

Rusia este obişnuită să trăiască din războaie. Numai pentru 2012 vânzările de armament trebuie să se ridice la 11 miliarde de dolari SUA. Asta este Rusia. Astea sunt interesele ei. Şi vor fi şi în cazul Transnitriei. Dar riscurile pentru R. Moldova cine le va calcula? Şi ce trebuie să se mai întâmpe ca Chişinăul să decidă ce face cu neutralitatea sa militară şi dacă ea îi mai serveşte la ceva? Rusia s-a cuibărit în Tranisnistria militar, politic, administrativ, cu spionaj, securitate, industrie de război… De ce să nu-şi asigure acum şi o acoperire diplomatică? Dar oficială, cu aprobarea Chişinăului, pentru a crea un precedent, pe care să-l poată extinde şi asupra altor zone ale R. Moldova şi să dea curs proiectului Lukianov de exterminare a R. Moldova: “o Moldovă, trei republici”. Lupta pentru Transnistria continuă. De fapt, şi pentru Basarabia.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Geo-Martirul dela Balti

    Misterul întrevederii repetate dintre Filat cu Rogozin”

    ziatul Timpul md / 20 noiembrie 2012
    ————————————————————————–——————
    un cometariu preluat de acolo

    sau CEL MAI MARE TRADATOR AL NEAMULUI NOSTRU !

    Simion •

    E tradaaare, iar Filat mai ca se jura
    ca n-are pufusor pe botisor !

    Iar tradarea, de aia se cheama tradare, pentru ca ea vine de la ai tai.
    De fapt, in viata unora asemenea specimene, daca te-ai hotarât sa tradezi ceva,
    trebuie sa mergi pana la capat.

    Mijloace adecvate sunt destule:

    – un ghiont dat la timp,

    – un glonte in frunte,

    – o mina pusa sub usa,

    – o miselie conspirativa facuta intr-un birou obscur si dupa geamuri fumurii.

    Totul e sa nu-ti faci scrupule, sa-l arunci in prapastie pe cel care iti inchide culoarul
    atunci cand nu te observa nimeni.
    Numai astfel te poti plasa in fruntea plutonului de diversionisti.

    Calea de mijloc nu este luata in calcul.
    Calea de mijloc duce la esafod!

    Acum avem un triumf al tradarii, ucigator pentru RM,
    din cauza unei megalomanii de amator obtuz, cu vanitati provinciale, ridicole chiar.

    Acum este ceasul al doisprezecea si ne-a ramas doar consulatomania,
    ca alternativa la distrugerea completa a societatii
    si condamnarea ei la separatism perpetuu.

    Matusa Europa e oripilata,
    Hydra bicefala din Ural e multumita de lacheii din cocina de pe Bâc,
    iar populatia majoritara, asa amarata cum este si nebagata in seama,
    cum se obisnuieste, se intreaba:

    “Cat va ma dura aceasta batjocura?”
    ——————————————————————————————————–

  2. un om

    Presedintele se ocupa de politica externe,in care intra si diplomatia.Premierul asigura guvrnarea interna ,dar inechivoc vedem ca isi asuma drepturi ilegale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *