Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Laşii

Laşii

După întâlnirea de luni a premierului desemnat al R. Moldova, Vlad Filat, cu reprezentanţii societăţii civile, mediului de afaceri, ai sistemului bancar, ai producătorilor şi investitorilor, ai sindicatelor şi patronatelor, nu ai cum să nu remarci laşitatea de care dau dovadă majoritatea conducătorilor acestor instituţii.

Dacă timp de 8 ani aproape nimeni dintre aceştia nu s-a plâns de nimic, acum toţi au dat în clocot. Au acuzat în stânga şi în dreapta, voalat sau nu, fostul partid de guvernământ. Au făcut atâtea propuneri într-o singură zi, câte nu au făcut în cei 8 ani, cât au fost comuniştii la guvernare. Timp de 8 ani, se pare, le-a fost bine. Nu aveau nimic de spus, iar ţara părea  lipsită de probleme. Trăiam într-o Moldovă perfectă.

Luni, când a avut loc acea întâlnire, toţi au spus că situaţia în R. Moldova este una deplorabilă. Pe timpul guvernării comuniste, mai toţi erau fericiţi. Apare întrebarea: de ce au vorbit tocmai acum? Da, probabil şi pentru că până în acea zi nu li se dăduse posibilitatea să vorbească. Nimeni, însă, nu te obligă să rămâi într-o funcţie în care nu eşti ascultat, sau din care nu ai nicio satisfacţie. Dacă nu-ţi place, pleci. Ei, însă, au rămas şi, cu siguranţă, în urma unor „anchete ziaristice adevărate”, vorba lui Vladimir Ţurcanu, s-ar putea demonstra cam câte nivele au castelele lor. Pardon. Ale majorităţii lor.

Ce fac acum aceştia? Îşi schimbă atitudinea după cum bate vântul. Azi dinspre democraţi, mâine, poate, iar dinspre comunişti. Încearcă să-şi salveze pielea acum, cât nu este prea târziu. I-au slujit lui Voronin, timp de 8 ani, iar acum încearcă să facă acelaşi lucru în condiţiile noii guvernări. Problema e că acum sunt ceva mai mulţi, fapt ce le complică misiunea. Şi dacă sunt mai mulţi, există şi mai multe opinii, iar atunci când există mai multe opinii, renaşte democraţia. Singura speranţă e că cei care încep să ne guverneze vor putea distinge laşii de adevăraţii profesionişti. Pe laşi, care întotdeauna vor trăda, îi vor deconspira şi le vor găsi un loc după merit, iar adevăraţilor profesionişti li se va da şansa să transforme iluziile de altădată în certitudini, chiar aici, în R. Moldova.

Victor Moşneag 
v.mosneag.zdg@gmail.com