În atac sau în apărare?

“Atac asupra Moldovei”, pelicula semnată de jurnalistul Constantin Starîş, relatează povestea unor lideri din opoziţie care ar fi organizat evenimentele din 7 aprilie. Pelicula a fost comentată de presă şi de actorii politici ca fiind un film de acţiune în care rolurile jucate sunt false. Chiar şi interceptarea convorbirilor telefonice între edilul capitalei şi viceprimarul Vladimir Coteţ, care ocupă  câteva cadre din film, au fost rupte din context, declara Dorin Chirtoacă după ce a fost audiat de procuratură pe marginea scenelor din film.

A trecut puţin timp şi opoziţia a lansat propriul documentar, “În apărarea Moldovei”. Aici apar actori mai puţin cunoscuţi printre care şi eroul anului, Valeriu Boboc. S-a lăsat tăcere peste producţiile cinematografice montate după 7 aprilie. Mai rămâne ca Starîş, împreună cu vedetele publice, să concureze la Hollywood pentru secţiunea cel mai prost film. Astfel, Starîş ar putea deveni stea cinematografică.

De altfel, în opt ani de guvernare comunistă, Compania Publică Teleradio Moldova a demonstrat că nu este în stare să relateze faptele într-un mod independent şi echidistant. La Mesager sunt difuzate ştiri despre oficialii comunişti care se perindă pe la evenimente cu foarfeca în mâini, tăind  panglici colorate, dar nu se pun pe post materiale despre problemele cu care se confruntă cetăţenii. În acest context, opoziţia şi ONG-urile de media şi-au exprimat opinia vsv de politica editorială de la Moldova 1.

Pe data de 8 septembrie, când Curtea Constituţională a pronunţat verdictul în cazul alegerii speaker-ului Mihai Ghimpu, PCRM a emis o declaraţie. “Declaraţia fracţiunii parlamentare a PCRM privind politica de reprimare din partea-aşa numitei coaliţii liberal-democratice a libertăţii cuvântului şi ameninţările la adresa mijloacelor de informare în masă incomode”. Comuniştii au sărit în apărarea jurnaliştilor de la Moldova 1, ca nu cumva să treacă de partea AIE. În declaraţia respectivă se mai arată că AIE a încercat să exercite presiuni şi să intervină în politica redacţională şi în grila de emisie a televiziunii publice. Tot ei ţin să atragă atenţia misiunilor diplomatice acreditate în R. Moldova despre atacul AIE asupra jurnaliştilor de la Moldova 1. Se pare că, pentru comunişti, e mult mai important să aibă în mâini televiziunea publică decât Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Iurie Sanduţa


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. Simona

    Dmitri Medvedev: Rusia este corupta si primitiva
    11-09-2009-RFI si Gardianul

    Presedintele rus a facut pentru “Gazeta.ru” o analiza fara precedent a “marelui suflet al Ursului”, o sarja pe care unii o cred indreptata spre premierul Vladimir Putin. “Oare trebuie sa ducem spre viitor o economie primitiva, bazata pe materii prime, o coruptie endemica, obisnuinta noastra de a ne baza pe stat, pe strainatate, pe o “doctrina universala’’, pe orice, dar nu pe noi? Are vreun viitor o Rusie incarcata cu astfel de poveri?”, se intreaba Medvedev, care face aici dovada unui spirit fin de observatie. “Rusia nu a reusit sa scape de dependenta umilitoare de materiile prime. La fel ca in epoca sovietica, economia rusa ignora nevoile omului. Societatea civila e slaba, iar poporul este lipsit de initiativa. Toate acestea arata ca nu am facut ce era necesar in anii precedenti”, spune Medvedev in articolul “Rusia, inainte!”. El a cerut inarmarea Rusiei “astfel ca nimanui sa nu-i vina ideea sa ne ameninte tara sau aliatii”. Rusia a fost varf de lance de doua ori in lume: in sexolul XIX contra lui Napoleon si in secolul XX contra lui Hitler. In ce priveste combaterea primitivismului Rusiei, Medvedev a primit vizita lui Hugo Chavez, presedintele Venezuelei, la resedinta din Barviha, Moscova. “Venezuela recunoaste de astazi Osetia de Sud si Abhazia. Foarte curand vom lua masuri pentru a stabili relatii diplomatice cu aceste state”, a spus Chavez. “Multumesc, Hugo, ai facut niste declaratii serioase si importante. Soarta acestor state nu ne este indiferenta si vreau sa-ti multumesc pentru aceasta decizie”, a raspuns Medvedev.

  2. Klaus Steinberg

    simona ,sperca stefanitza , cenzorul de serviciu nu imi va mai sterge postarea.Nu ma mira faptul ca medvedev spune asa ceva , Medvedev e periat de ” pretinii ” care-l regreta pe defunctul Elzin . Ce bine ar fi acum cu un betziv la carma Rusiei

  3. Simona

    Klaus,tu ai probleme grave ,taica !De unde si pana unde ma scoti pe mine “cenzor”la ZdG ?Vino-ti in fire Klaus,iar daca scleroza te roade,incearca sa te tratezi naturist,daca pastilele sau injectii le nu mai dau rezultate si ai inceput sa ai dificultati de perceptie si vedenii…Ingrijeste-te Klaus …

  4. STEFANITA

    Simona gresesti,pe mine ma face Klaus saracul de el ,cenzor !In rest sunt de acord cu remediile pe care i le recomanzi,sperand ca se va face bine…

  5. STEFANITA

    Mihai Ghimpu, desemnat preşedinte interimar al Republicii Moldova

    Mihai Ghimpu va asigura interimatul la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, după demisia lui Vladimir Voronin, informeaza Unimedia.md. Cei 52 de deputaţi moldoveni au decis ca Mihai Ghimpu, care este şi preşedintele în funcţie al Parlamentului, să asigure interimatul la conducerea ţării.

  6. STEFANITA

    Apărare
    Uniunea Europeană
    Europa nu mai ţine pasul (militar)

    În timp ce bugetul militar al Chinei, Rusiei, Statelor Unite sau Indiei nu încetează să crească, cel al Uniunii Europene stagnează de 10 ani. Capacitatea de influenţă a Europei la scară mondială s-a construit pe principiul “soft power”, în detrimentul unei adevărate politici de apărare comune, regretă El Pais.

    Luna iulie a fost până acum foarte grea pentru trupele britanice mobilizate în Afganistan. Moartea a 19 soldaţi în trei săptămâni, majoritatea din cauza exploziilor de dispozitive artizanale, a determinat o dezbatere furioasă la Londra cu privire la echipamentul nepotrivit cu situaţia al trupelor Regatului Unit.

    Dezbaterea în Regatul Unit – care este împreună cu Franţa, cea mai mare putere militară europeană – ridică o întrebare politică importantă întregului continent: in ce stare sunt muşchii Europei ? Sunt ei suficienţi faţă de ambiţiile sale la nivel global ? Statisticile privind cheltuielile militare oferă un răspuns clar : în ultima decadă, toate marile puteri din lume şi-au mărit vertiginos ritmul cheltuielilor militare, doar Europa nu. Comparativ, forţa militară europeană este în curs de rapidă erodare.

    Datele sunt copleşitoare. China şi-a mărit cheltuielile militare cu 194% între 1999 şi 2008. Rusia, cu 173%. Statele Unite ale Americii, cu 66%. India, cu 44%. Comparativ cu aceste cifre, în aceeaşi perioadă, Franţa şi-a mărit cheltuielile cu 3%, Italia cu 0,4%, Germania le-a scăzut cu 11%. Regatul Unit şi le-a crescut cu 20%, din cauza implicării ei importante în războaiele din Irak şi Afganistan. Continentul întreg a înregistrat o creştere de 5%. Datele provin de la prestigiosul Institut Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

    “Cheltuielile militare sunt determinate de trei factori de bază”, spune Samuel Perlo-Freeman, cercetător la al departamentului de cheltuieli militare al SIPRI. “A fi implicat în conflicte armate, ca SUA; a avea ambiţii de putere militară globală ca China sau Rusia; a înregistra o mare creştere economică, ceea ce facilitează creşterea cheltuielilor militare. Europei nu i se aplică nici unul dintre cei trei factori. Pentru obiectivele pe care ţările europene le consideră prioritare ele nu estimă util sau necesar să-şi dezvolte puterea militară”.

    Astfel, capacitatea de influenţă europeană la nivel global este din ce în ce mai dependentă de aşa-numita soft power (putere… de catifea) bazată pe putere economică şi comercială, pe seducţia culturală, pe atractivitatea specialităţii lor de amestec între piaţă liberă şi protecţie socială. Pentru mulţi, acest lucru este pozitiv. Dar în acest sens, există opinii de toate felurile. Din păcate faptele vorbesc de concurenţi duri într-o lume mai puţin nobilă decât cea luată în considerare de adepţii puterii de catifea. O lume în care puterea hard power (puterea grea) nu este cu mult mai puţin importantă decât atunci când Stalin, întrebat despre relaţiile cu Biserica Catolică, a spus ironic: “Papa ..? Câte divizii are Papa?”

    “Europa s-a desprins de ritmul de creştere al celorlalţi. Este o sursă de îngrijorare”, observă, din Franţa, Yves Boyer, director adjunct al Fundaţiei pentru Cercetări Strategice franceze. “Dacă vrem să evităm o Europă sortită decadenţei, guvernele trebuie să o doteze de mijloace în sectoarele industriei, culturii, diplomaţiei, dar şi militare. Chiar dacă este împotriva opiniei publice, guvernele au dreptul să acţioneze în interesul strategic al ţării”. Tendinţa, cu toate acestea, arată o stagnare absolută în ultimul deceniu, şi estimările pentru viitoarele bugete nu o dezmint. Criza economică la nivel mondial reduce şi mai mult posibilităţile de manevră.

    “În ciuda încetinirii investiţiilor ce pun în pericol disponibilitatea de materiale”, spune Boyer, “Europa încă se bucură de un avantaj comparativ din punct de vedere al expertizei. Dar chiar şi acesta necesită mijloace pentru a se menţine în timp, şi actuala spirală descendentă poate fi periculoasă”. Pentru a avea o idee de ansamblu, cele cinci mari puteri militare europene, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi Spania, cu o populaţie echivalentă cu cea a Statelor Unite şi cu un PIB conjunct un pic inferior, adună un total de cheltuieli militare egal cu 40 % din cel al SUA.

    Pe de altă parte, este clar că suma cheltuielilor militare europene rămâne mai mult o realitate aritmetică decât politică. Cu toate că venirea la putere a lui Sarkozy – cu apropierea sa de NATO şi de SUA – deschide calea pentru dezvoltarea unei politici de apărărare europeane comune, realitatea este că nu sunt progrese semnificative în acest domeniu. Forţa militară europeană rămâne pulverizată în multe fragmente, în timp ce la orizont se ridică naţiuni reale fără probleme de coeziune şi din ce în ce mai înarmate.
    Andrea Rizzi-Press Europe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *