Grigore Vieru: retorici post-mortem
Bune, rele, zilele trec. Sunt două săptămâni de la nenorocirea de la Dănceni şi 9 zile de la despărţirea noastră de Grigore Vieru. Poetul rămâne, însă, subiect constant de presă, dovadă, şi asta, că omul face timpul. Până şi cei care nu l-au tolerat, scriu şi îl vorbesc de bine de la tribune şi în presă. Trăieşti senzaţia că lumea şi, respectiv, presa, niciodată, de-a lungul vieţii, nu i-a acordat atâta trecere, spaţiu şi omenire. Şi acum, parcă iar întoarce nişte datorii, mari şi întârziate, pe care nu şi le-a onorat la timp şi pe măsură.
S-a dus, a plecat Vieru. Cu trecerea timpului, însă, lumea conştientizează tot mai mult că Vieru a plecat altfel decât şi-ar fi dorit şi ar fi meritat. Plecarea lui Vieru a lăsat şi continuă să lase în urmă tot mai multe „de ce?”-uri. De ce au lipsit din „programul funerar” de la Operă cântecele Doinei şi a lui Ion Aldea-Teodorovici? De ce au fost sechestrate cântecele cuplului Aldea-Teodorovici în ziua funerariilor şi „după” la Tele-Radio Moldova? De ce sicriul lui Vieru nu a fost înveşmântat, aşa precum i-ar sta bine unui „na-ţi-o-na-list” în cele „3 culori” care, pentru Vieru, au însemnat, alături de limba română, sfinţenia sfinţeniei noastre naţionale? De ce sicriul lui Grigore Vieru, declarat Poet Naţional, inclusiv de autorităţi, nu a fost instalat sub Tricolor la Opera Naţională? De ce a fost exclus din procesiunea funerară „podul” de la monumentul lui Ştefan cel Mare? De ce s-au perindat prin „faţa” lui Vieru cei care, în anii vieţii, l-au determinat să-l anunţe pe Dumnezeu că e mort? De ce militarii care, alături de poliţie, au însoţit coloana funerară spre cimitir şi-au permis insulte în adresa copiilor-purtători de coroane, întrebându-i dacă au fost plătiţi sau „cinstiţi”, să facă aceasta? De ce „ora Vieru” nu a fost admisă în toate şcolile din republică? De ce Guvernul şi nu Uniunea Scriitorilor s-a pomenit responsabil de funerariile lui Vieru? De ce preşedintele Academiei de Ştiinţe şi nu preşedintele Uniunii Scriitorilor a rânduit lucrurile la mitingul de doliu de la Cimitirul central? De ce Marian Lupu şi nu Mihai Cimpoi a decis lista vorbitorilor la mitingul comemorativ din cimitir? De ce s-au pomenit în afara listei, la mitingul de doliu, prietenii de viaţă şi de idei ai Poetului, excelenţa sa, ministrul Ion Ungureanu şi scriitorul Nicolae Dabija? De ce? De ce? De ce?
Vieru – confiscat?
De la funerariile lui Vieru încoace lumea este preocupată de o singură întrebare: a fost sau nu Vieru confiscat de putere? Daca există atâtea „de ce”-uri, evident că a fost. Nu în măsura în care şi-ar fi dorit-o puterea, poate, dar a fost. Şi acest lucru s-a făcut, extrem de abil, trebuie s-o spunem, prin această „comisie naţională pentru funerarii”, care a devenit, de fapt, „pâinea şi cuţitul” în mâna puterii. La ce bun, se întreabă unii? Să arate că l-au iubit sau că sunt şi ei parte la jalea populară pentru Vieru? Nu. Pentru ei interesul a fost altul, cinicul interes politic dintotdeauna: să scoată sau, cel puţin, să diminuieze acuzaţiile că ei ar fi ucigaşii lui Vieru.
Putea fi altfel? Putea, în cazul în care iniţiativa funerariilor ar fi fost preluată, cu acordul familiei, de Uniunea Scriitorilor, Forul Democrat al Românilor, Primăria, Uniunile de Creaţie şi partidele politice care împărtăşesc crezul lui Vieru. Voronin şi serviciile sale speciale au anticipat, însă, şi de data aceasta, evenimentele. Sau poate că demult erau gata de ele?
Singurul lucru care, cu siguranţă, nu l-a întristat pe Vieru, din toate câte s-au întâmplat, este aflarea sa de peste noapte în Catedrala „Sf. Teodora de la Sihla”, milioanele de oameni care, direct sau indirect, au fost cu el pe ultimul său drum şi vecinătatea din cimitirul central cu Ion Vatamanu şi Anton Crihan, în preajma Doinei şi a lui Ion Aldea-Teodorovici, a lui N. Sulac, N. Costin, Gh. Ghimpu şi a Cerului, sub care a căpătat libertatea veşniciei.
Petru AMARIEI
