Frica de Unire
Dodon, fără să știe, a lansat, de fapt, la Chișinău, cea mai românească acțiune cu prilejul Centenarului Unirii. Și vă spun de ce. Pentru că a consacrat acest an Celui mai Mare Român din Toate Timpurile, titlu cu care a fost distins Ștefan cel Mare în campania „Mari Români” de la TVR, din 2006. Felicitări, Igor Nicolaevici. Vedeți ce face frica?
2018 îi va înnebuni la Chişinău pe mai mulţi, nu doar pe Igor Dodon, preşedintele, dar pe Dodon îl va tulbura cel mai mult. De ce? Pentru că acest cavaler glazurat al lui Putin a promis, încă în 2016, şi vrea, se zbate, încearcă, caută şi nu se poate nicicum opune Timpului şi Istoriei şi a elimina din calendarul vremii principalul, pentru noi, eveniment istoric şi politic al acestui an epocal, 2018: Centanarul Unirii Basarabiei cu România. Încă nu era preşedinte (după cum nici nu este, decât formal), nu se umflase încă în pene şi nici nu primise încă binecuvântarea Preafericitului Kirill al Rusiei la tron, că deja declara război României şi Românismului în Basarabia: „Jos Limba Română”, „Jos Grafia Latină”, „Istoria Românilor afară din şcoală”, „Jos Tricolorul”, „Unionismul la zid”, „Jos Drapelul Uniunii Europene” etc. Nimic despre ceea ce avem de 27 de ani la Nistru şi dincolo de el: Krasnoselki e „maladeţ” (l-a şi strâns în braţe la Tighina), cazacii sunt ai noştri, mercenarii ucişi la Nistru în 1992 sunt „eroii noştri” (le-a dus şi flori), trupele ruse de la Nistru sunt bravo, pentru că ne au mereu la ţintă. Concluzie: Dodon nu se orienteză în timp. Şi nici în situaţie. La peste un an de la intrarea în mandat, din tot războiul său împotriva României şi Românismului, nu au rămas decât declaraţiile de război. Igor Nicolaevici calcă pe loc greşit. Nu ştiu, a uitat sau poate nici nu ţine minte că o ispravă de război, similară cu a sa, a mai încercat-o în 1992, la scurt timp după ce ajunsese şef de guvern, şi Andrei Sangheli de la agro-comunişti (care nu ştia că Dragoş-Vodă descălecase în Moldova din Maramureş şi vorbea româneşte, nu moldoveneşte). Sangheli anunţase mobilizare generală în guvern: la conferinţele pedagogice din august, miniştrii merg în teren şi pun problema ca, din 1 septembrie, Limba Română să nu mai aibă ce căuta în şcoli. De mers au mers. De reuşit, însă, nu. Miniştrii, inclusiv Sangheli, au fost huiduiţi şi daţi afară. Nu ştiu în ce măsură agrarienii s-au dat bătuţi, dar după pierderea alegerilor, în 1998, mi-a fost dat să-l văd pe fostul premier de mai multe ori, cu nepoata de mână, intrând sau ieşind pe poarta celui mai prestigios liceu de limbă română din Chişinău (ceea ce se întâmplă, de altfel, şi cu copiii lui Igor Dodon). De la căderea agrarienilor, nimeni, nici măcar V. Voronin, care a avut putere exclusivă în R. Moldova timp de două mandate, nu şi-a permis s-o facă pe chelbosu, după cum o face Dodon.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Palatul Republicii, în condiţii de maximă solemnitate, cu preoți, mitropolit, steaguri, icoane şi rugăciuni, 2018 a fost declarat de către Igor Dodon, Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Până aici, totul bine. Numai că evenimentul, în prezentarea făcută de Dodon, nu e unul de cinstire a Marelui Voievod, ci startul unei cruciade împotriva Românismului într-un an în care „societatea moldovenească va fi tulburată de mesaje şi acţiuni unioniste”, zice el, făcând aluzie la Centenarul Marii Uniri şi, nemijlocit, la Declaraţiile de Unire cu România, semnate de la începutul acestui an de mai multe consilii locale din republică. E vorba de satele Puhoi, Parcova, Goteşti, Fântâna Albă, Feşteliţa, Opaci, Bardar, Săseni, Ruseştii Noi, Ulmu, Văsieni şi Nişcani, în total, 12 localităţi. Da, sunt. Şi vor mai fi. Anul abia începe. Care-i problema? E Istoria noastră. E fapt real. A fost. Neliniştea exprimată de la tribună de către Igor Dodon că „anul lui Ştefan cel Mare ne va ajuta să trecem peste aceste ispite” e semn de panică, de frică. De ce ar fi să ne temem de Unire? De ce ne-am teme de Românism şi de România, dacă noi suntem parte din ea, dacă crearea României moderne este proiectul realizat sub domnia ultmului dintre domnitorii Moldovei Istorice şi primul dintre domnitorii Principatelor Unite (Moldova şi Muntenia), Alexandru Ioan Cuza. Se întâmpla la 1859. E vorba despre Mica Unire, ca peste 59 de ani, în 1918, să se întâmple şi Marea Unire, startul căreia era dat de Basarabia, prin decizia Sfatului Ţării din 27 Martie. Şi, din nou întrebare: la ce să ne temem de Unire, când aproape un milion de persoane cu cetăţenie moldovenească (şi nu doar moldoveni) sunt şi cetăţeni ai României, inclusiv lume din anturajul socialiştilor lui Dodon (s-a scris deja în presă). La ce să ne temem de Unire şi de România, dacă anual, începând cu 1990, mii de copii ai Basarabiei au mers şi merg să facă şcoală în România, 90% dintre care nu se mai întorc acasă şi, la modul practic, sunt parte a Ţării. La ce să ne temem de România şi de Unire, dacă bibliotecile publice şi şcolare sunt pline de carte românească, ca să nu mai vorbim de schimburile culturale, academice, cele bisericeşti, cooperarea militară, parteneriatele cu România, practic, pe toate domeniile publice. Ele toate sunt semne de o tot mai multă sincronizare dintre cele două maluri de Prut. Unirea nu e doar actul politic propriu-zis. Actul politic e culminarea, iar procesul Unirii nu porneşte de la începutul acestui an, odată cu Declaratiile de Unire, semnate de consilii şi primăriile locale. Toate au inceput mult mai devreme, din momentul în care a fost desovietizată şi demilitarizată frontiera pe Prut, de când scrisul e latin, de când în şcoli a intrat Limba Română şi Istoria Românilor, de când stăm sub Tricolor, de când s-a intonat pentru prima dată în parlament şi la guvern „Deşteaptă-te, Române”, de la prima Mare Adunare Naţională şi de la primul Pod de Flori. Dodon înţelege, iar dacă nu el, atunci cel puţin sfetnicii săi, că a lupta cu Românismul atâta timp cât frontiera pe Prut nu mai este controlată de Rusia, e ca şi cum ai prinde peşte pe uscat. Nici declararea anului 2018 – Anul lui Ştefan cel Mare nu are cum să îi fie de folos. De fapt, care folos? Dodon, fără să ştie, a lansat, de fapt, la Chişinău, cea mai românească acţiune cu prilejul Centenarului Unirii. Şi vă spun de ce. Pentru că a consacrat acest an Celui mai Mare Român din Toate Timpurile, titlu cu care a fost distins Ştefan cel Mare în campania „Mari Români” de la TVR, în 2006. Felicitări, Igor Nicolaevici. Vedeţi ce face frica?
