Discuţie neoficială cu un fost angajat al CCCEC

Pe această doamnă am întâlnit-o întâmplător, săptămâna trecută, în preajma Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Filmam şi vorbeam cu un coleg despre CNA când doamna a exclamat ceva care ne-a atras atenţia. Era nemulţumită.

Discutam. Aşa am aflat că face parte din echipa defunctului Centru pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), că a fost eliminată din sistem odată cu aşa-zisa reformă. Ne-a spus că, în situaţia sa, sunt sute de oameni, mulţi dintre ei tineri, care aşa şi nu şi-au găsit un loc în structura nouă a instituţiei abilitate să combată corupţia. Au fost cu toţii determinaţi să plece din sistem. Majoritatea, oameni cinstiţi, spunea ea.

Nu ştiu cât de corect şi-a făcut meseria această doamnă. Poate că nu a fost reangajată deoarece nu a meritat. Poate că, în CNA, au rămas doar oamenii cei mai buni. Nu ştiu. Cert e că, tot ce mi-a povestit, seamănă mai mult a adevăr decât a minciună. Am întrebat-o ce au făcut cei care au rămas să lucreze la CNA. “Au rămas doar cei comozi, care ştiu să rezolve o problemă atunci când li se dă o indicaţie precisă”, mi-a zis ea, nu înainte de a afirma că “jurnaliştii ştiu mai bine cum stau lucrurile”.

Să nu credeţi că interlocutoarea mea a vorbit neîntrebată şi din toată inima. La început a ezitat, argumentându-şi starea prin faptul că a depus un jurământ, prin care se angajează să nu divulge nimic din activitatea ei. Nu s-a putut abţine, însă, să nu spună anumite lucruri. Bunăoară, că degeaba criticăm uneori oamenii simpli din instituţiile de stat. Mi-a dat chiar şi câteva exemple când ea, personal, dar şi alţi colegi au fost obligaţi de şefi să renunţe la dosare penale atunci când acestea erau gata să ajungă în instanţa de judecată sau chiar se aflau deja pe masa judecătorilor, dosare pentru care procurorii simpli, cei ca şi ea, şi-au sacrificat duminicile din familie, pentru a le instrumenta cât mai profesionist, astfel încât, până la urmă, cei vinovaţi să răspundă. “Nu ştiţi cât de dezamăgiţi rămâneam în asemenea situaţii, dar nu aveam ce face”, mi-a spus ea, după care a plecat. Să-şi caute un loc de muncă.

Victor Moşneag, victor.mosneag@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Aleks

    e corect.. singur lucrez la instit de stat.. ce se face acuma nici nu se compara cu 6-4 ani in urma.. spre regret nu spre bine. Astia nu stiu de conduita dupa statut, nu stiu de legi.. si cel mai rau revin pers. dubioase si nu ai nici o garantie in ziua de miine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *