Despre „cinste și onoare” în sectorul privat
Acum câțiva ani, rectorul unei universități private de la Chișinău publicase un articol în ziarul “Literatura și Arta”, intitulat “Despre cinste și onoare în Republica Moldova”. Faptul că adăugase o fotografie în care apărea lângă fostul Ambasador american, Chaudhry, dă de bănuit că scopul articolului a fost transferul de imagine dinspre demnitarul american –simbolul valorilor și realizărilor revoluției americane și visului libertății – către un academician din Republica Moldova, trecut prin școala sovietică.
În zilele noastre, eticheta și conținutul pot fi atât de diverse, încât consumatorul de informație deseori recurge la euristici – proceduri mentale simplificate pentru a face față disonanțelor cognitive care ne înconjoară. Dacă, teoretic, este posibil ca un fost funcționar sovietic să fie trecut printr-un proces de ispășire intelectuală, optând acum cu inima curată pentru valorile unui sistem bazat pe respectul proprietății private, cum ar fi respectarea contractelor, renunţarea la atacuri asupra proprietății altora, dar și abandonul intrigilor de tip securist, prin contrast, în Occident s-a evidențiat un proces opus – popoare, dar și indivizi care au un istoric profund impregnat de un spirit individualist și antreprenorial şi-au trădat treptat propriile idealuri. Respectiv, acolo, libertatea individuală, dar și riscul și răspunderea pentru propriile acțiuni sunt sacrificate pentru o iluzie de siguranță, pe care sistemele asistențiale de stat le-o oferă până când nu falimentează în momentul în care se prăbușește sectorul public.
Am fost învățați să acordăm multă atenție situațiilor în care, după lungi dezbateri, sunt realizate compromisuri politice, pentru ca apoi să proiectăm calități titanice asupra actorilor arenei politice, care, dezinteresat, luptă permanent și eroic pentru binele nostru. În timp ce aplaudăm extatic realizările din sectorul public, în cazul alegerii șefului statului bunăoară, cele din sectorul privat sunt complet ignorate, dacă nu pedepsite. Cu cât o persoană are mai mult succes în afaceri, să presupunem că în mod cinstit, cu atât e mai mare pedeapsa sub forma invidiei colective, care se traduce printr-o povară fiscală pe măsură. Cu cât mai insistent mișcarea pentru drepturile omului ne inoculează ideea privind prezumpția nevinovăției, mai ales în cazul segmentelor de populație potențial discriminate, cum ar fi rromii, persoanele de orientare sexuală diferită sau adepții diferitelor culte, cu atât mai mult, în cazul antreprenorului de succes, noi, paradoxal, consolidăm prezumpția vinovăţiei!
Oare nu este straniu că Occidentul, considerat capitalist, finanțează numeroase campanii de “sensibilizare a opiniei publice” în Republica Moldova, dar nu implementează niciuna pentru promovarea “spiritului capitalist” în rândurile tineretului?! Poate că noi, europenii, am uitat, pur și simplu, că drepturile omului din ziua de azi, libertățile civice, cum ar fi libertatea presei sau “habeas corpus”, au fost rezultatul libertăților economice și protecției proprietății private în orașele libere? Probabil, statele din Occident, care în viziunea unui tânăr din Moldova reprezintă încă cetăți ale libertății, sunt de mult pe calea pe care Friedrich Hayek o numea “Calea spre servitute”. Realitățile socialiste sunt mascate prin concepte cum ar fi “justiție socială” sau “statul bunăstării”.
E timpul să redescoperim cu uimire copilărească adevăratele miracole zilnice, cum ar fi un magazin cu rafturi pline și fără cozi, sau nişte produse simple, cum ar fi un creion. În faimosul său eseu “Eu, creionul” Leonard Reed ne-a dovedit că nimeni dintre noi nu ar fi în stare să producă un simplu creion, care e rezultatul colaborării pașnice a mii de persoane. Dacă înaintea inventării creionului am fi propus populației un astfel de proiect, s-ar fi estimat că un singur creion ar trebui să coste milioane: trebuie tăiat lemnul, pentru tăierea lemnului trebuie produs un topor, pentru producerea toporului e nevoie să extragem minereu de fier, pe care apoi să-l transportăm; de asemenea, avem nevoie de anumite componente și procese chimice etc., etc. Probabil, s-ar fi cerut să fie desemnat un Comisar pentru creioane! Astăzi, acest obiect ne costă câțiva lei, un preţ ridicol, dar nimeni nu aplaudă. Noi aplaudăm atunci când un grup de deputați reușesc să ridice mâna în mod sincronizat, pentru a decide cum să fie cheltuiți banii noștri.
Gerhard Ohrband, lector universitar
