Despre balauri, crocodili şi alte dihănii

Scena politică moldovenească a început să se zoomorfizeze nu ştiu cum. Tot mai des politicienii noştri îşi văd rivalii transformaţi în speciile regnului animal (şerpi, viţei sau crocodili), precum şi în fiinţe mitice (balauri sau draci). Nici oamenii de rând nu se lasă mai prejos, poreclind neiertător politicienii şi partidele lor şi contribuind, şi ei, la bestiarul politic local (purcei, măgari, hiene, lupi, ploşniţe, păduchi, guzgani, gândaci de bucătărie, ciori etc.).

Desigur, de cele mai multe ori, imaginile animalelor şi ale fiinţelor mitice sunt folosite cu sens derogativ. Mă întreb, totuşi, dacă se va întâmpla şi în Moldova aşa cum s-a întâmplat cu simbolurile animalice ale celor două mari partide americane, Democrat şi Conservator – măgarul şi, respectiv, elefantul –, care, întâi, acum vreo sută de ani, au apărut schiţate într-o serie de caricaturi sfidătoare la adresa partidelor sus-numite, ca mai apoi să fie asimilate de membrii acestor mişcări, atribuindu-li-se noi calităţi, pozitive. Actualmente democraţii americani văd, printre altele, în măgar un simbol al înţelepciunii şi al prudenţei, iar conservatorii văd în elefant putere şi eminenţă.

Pe lângă faptul că simbolurile îşi pot schimba cu timpul sensul şi pot fi percepute de unii indivizi într-un anumit fel, iar de alţii în alt fel, diametral opus, e curios şi altceva: aceleaşi simboluri pot fi folosite pentru a descrie mişcări politice diferite, deci, cumva, discursurile bestiale ale politicienilor sunt, practic, repetitive şi deloc constructive. Dat fiind faptul că ultimul schimb de replici animalice s-a iscat între preşedinţii PC şi PD, vă invit să vedem dacă calificativele (de balaur, şarpe, crocodil, bou (sau viţel) şi măgar) au fost folosite la adresa ambelor partide. Ne limităm doar la aceste câteva epitete şi doar la aceste două partide din lipsă de spaţiu şi doar cu titlu de lansare a unei ipoteze. S-ar putea să greşim, dar intuim că aceste epitete (şi încă multe altele) au fost folosite la adresa mai tuturor partidelor politice suficient de mari existente pe mapamond.

Să le luăm de la coadă, dar nu înainte de a specifica faptul că imaginile pe care vi le prezentăm nu sunt nici pe departe exhaustive, ci doar nişte mostre colectate în grabă.

Balaurul. (De fapt, în româneşte balaurului i se mai zice şi şarpe, adică, într-un fel, Dumitru Diacov i-a răspuns lui Vladimir Voronin cu aceeaşi monedă.) Postere cu balauri comunişti-roşii, un fel de dinozauri înaripaţi,  în stilul preluat din iconografia creştină –  Sf. Gheorghe care biruieşte pe monstru –  au fost folosiţi atât în propaganda antibolşevică în timpul războiului civil din Rusia (1917—1923), cât şi în propaganda anticomunistă din al Doilea Război Mondial. În primul tip de poster – cel care lovea monstrul cu paloşul era un bogatâr de culoare albă, iar în al doilea era silueta unui soldat waffen SS. Cea mai interesantă imagine de dragon roşu-comunist ne parvine, totuşi, de pe unul dintre fluturaşii aruncaţi din avioanele americane asupra Vietnamului de Nord în timpul războiului din ‘66. Aceste hârtiuţe făceau parte din aşa-numita «ofensivă psihologică» şi aveau scopul de a înstrăina vietnamezii de rând de Partidul Comunist. Pe fluturaş e reprezentat un comisar comunist intrând într-un coteţ şi cărând în spate un zmeu roşu, supranumit «China Roşie». Sub desen apare următoarea inscripţie: „Partidul comunist aduce zmeul să mănânce găinile oamenilor”. Pe versoul fluturaşilor de acest gen se tipărea ceva mai mult text, care cuprindea de obicei variaţiuni despre faptul că liderii comunişti din Vietnamul de Nord împreună cu Viet Congul sunt doar instrumentele unui complot internaţional pus la cale de imperialiştii chinezi: „Viet Congul şi comuniştii nu vor nimic altceva decât să opună opresiunii cetăţenii liberi, aducând în pragul dezastrului naţiunea” şi tot aşa.

Un apropo – simbolul naţional al galezilor este un balaur roşu, acesta apare şi pe steagul acestei naţiuni. Desigur, nu este un balaur comunist, ci mai curând naţionalist.

Balaurul democratic ne vine din SUA. Are trup de om, cap de măgar şi aripi de liliac. A fost folosit la ilustraţia unui text despre puterea de vot a superdelegaţilor democraţi – elita partidului – în campania din interiorul partidului pentru desemnarea candidaturii la preşedinţia SUA între senatorii Obama şi Clinton. În articol se specula că aceşti superdelegaţi ar putea „corecta” votul final al delegaţilor obişnuiţi.

Şarpele. Drept şarpe comunist, vă propun un cadru dintr-un film de propagandă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unde o mână de nazist strangulează reptila pe care e scris Marxism/ Internaţionala/ Marii Finanţişti. O altă lucrare foarte interesantă este un graffiti apărut pe pereţii Pragăi după invazia  tancurilor sovietice, unde secera este stilizată în formă de şarpe.

Unii propagandişti îi consideră pe democraţi într-atât de periculoşi, încât „până şi viperele sunt mai puţin periculoase decât ei” – ăsta-i sloganul uneia dintre placardele antidemocratice folosite în raliurile electorale americane.

Măgarul şi boul (sau viţelul). E simbolul neoficial al PD American, de cele mai multe ori e desenat tricolor – jumătate roşu, jumătate albastru şi înfrumuseţat cu patru steluţe albe cu câte cinci colţuri. Iar pentru a vedea un măgar comunist, haideţi să revenim la fluturaşii aruncaţi de sus peste vietnamezi în ‘66. În imagine ne apare Mao Tse Tung cocoţat pe nişte saci de orez, înmânând armament comisarilor comunişti, reprezentaţi prin imaginea unui măgar şi a unui bou. În următoarea imagine boul şi măgarul calcă peste osemintele vietnamezilor ucişi. Banda desenată e însoţită de următorul text: „Dragi compatrioţi, ştiaţi voi oare că Bădiţa cel din Nord le-a jurat credinţă comuniştilor în războiul lor din Vietnamul de Sud, care va dura până la ultima picătură de sânge vietnamez?!”

Viţeluşul democrat basarabean e tinerel ca şi partidul şi l-am descoperit pe un blog de pe Internet. Are trăsături împrumutate de la boul egiptean Apis sau, poate, de la boul  lui Vasile Vasilache din romanul cu Cocoşul roşu. Imaginea mi se pare chiar drăguţă şi, cine ştie, poate va deveni cândva mascota PD-ului, datorită, poate, şi alurii sale transcendentale.

Crocodilul. Înainte de apelativele recente ale fostului preşedinte Voronin la adresa liberalilor şi a democraţilor, recunosc, nu mai auzisem vreodată despre o legătură între crocodili şi democraţi, dar d-lui precis că are informatori mai documentaţi decât mine. N-a mai rămas mult ca un ilustrator să se pună pe treabă şi să ne deseneze un crocodil democrat.

În ce priveşte crocodilii roşii, apoi, se ştie cu siguranţă că acum vreo 240 de milioane de ani au trăit pe Pământ – aşa-numiţii Erythrosuchidae. Din păcate, nu se ştie nimic despre orientarea lor politică, deşi, întâmplător, au locuit pe teritorii care aparţin azi Federaţiei Ruse şi Chinei, aşa că speculaţii, desigur, se pot face.

Un alt crocodil roşu s-a făcut vestit prin aceea că a fost instalat recent în Geneva. Culoarea, de cele mai multe ori, nu înseamnă mare lucru, dar sculptura a fost numită neoficial pe câteva pagini din Internet „crocodilul comunist”, deci, am decis să v-o prezint aici, se potriveşte cu contextul acestui articol.

Ultimii crocodili roşii, şi cu asta închei, apăruţi în milioane de exemplare şi pe care nu pot să nu-i menţionez, sunt cei de pe coperta şi din interiorul revistei sovietice de satiră şi umor KROKODIL – probabil singurii crocodili rămaşi cu adevărat de stânga în imperiul totalitar care a fost URSS.

Teodor AJDER, psiholog