Cine erai tu, Moşule?

Ţii minte ce mi-ai adus prima dată? Un toc de hârtie cu dulciuri, pe care l-am găsit sub pernă. Aşa am aflat că exişti. Mama îmi spunea că erai adevărat, dar nu aveam voie să îţi scriu – căci Poşta Sovietică ar fi dus scrisoarea direct la KGB. Ar fi fost prea mult ca părinţii mei să fie arestaţi a doua oară.

Aşa am comunicat cu tine fără să îţi scriu şi fără să îţi pronunţ numele în glas. Indiferent dacă veneai sau nu cu un toc de hârtie în noaptea de Crăciun, simţeam că îmi citeşti gândurile, visurile, dorinţele şi că chiar le şi împlineşti. Poate că nu erai tu, dar eu credeam că eşti tu.

Când am mai crescut, tocurile de hârtie s-au spulberat. Dar nici eu nu mai vroiam zăpadă de Crăciun şi nici sanie nouă. Vroiam să scap de Istoria Comunismului de la facultate, de toate volumele lui Lenin, de cuvântările lui Brejnev.

Prin 1982, ştiam că m-am săturat să văd la ştiri un singur om clefăind cuvintele din sălile Kremlinului, dar nu spuneam asta în glas, aşa cum nu spuneam numele tău. Şi familia mea, şi colegii mei, şi întreg poporul sovietic se săturaseră, dar toţi tăceau. Totuşi, pe aproape de Crăciun am fost „cruţaţi” de Brejnev. De următorul, Cernenko, ne-am săturat şi mai repede, iar de Andropov chiar ne-am speriat din start. O mână invizibilă ni i-a luat pe toţi. Pe urmă ne-am săturat de Uniunea Sovietică şi a plecat şi ea din urma liderilor ei.

Pe urmă, m-am săturat de cel care mi-a spus că nu mă primeşte la lucru la Teleradio Moldova dacă mă mărit şi dacă nasc copii, m-am plâns la tine şi pe cel care mi-a numărat de câte ori am rostit în luna ianuarie 1994 cuvântul Basarabia şi mi-a tăiat tot salariul.

Mulţumesc. Nu au plecat toţi după Brejnev, dar am plecat eu pe la alte locuri de muncă. Oricum, reuşeam cumva să scap de aceste probleme. Anul trecut, tare mă săturasem iar de oamenii anului 1982 şi 1994. Mă gândeam că nu mai rezolvi, dar ceva-ceva s-a mişcat.

Acum, uite ce, Moşule. Ai auzit cum a vorbit ieri Aneta cu Poşta din Ivancea? M-ai auzit cum am vorbit eu marţi cu Poşta din Anenii Noi? Deci, ai înţeles că au zis că nu au „slovari” şi nu îşi pot traduce preţurile la abonare, de aceea sunt abonate doar ediţii de limbă rusă. Moşule, e simplu – pune-le sub pernă câte un „slovari” alături de un „bucvari”, nu mai umbla pe la ei cu pachete cu bomboane, că nu ajută.

În 2010, Ziarul de Gardă intră cu nişte procese judiciare, începute hăt în perioada comunismului. Dă-le judecătorilor câte o Convenţie privind dreptruile omului şi libertatea de expresie, punele-o la căpătâi. Şi vameşilor – câte un Cod penal. Şi şefilor de tren – coase-le buzunarele. Şi poliţiştilor – inteligenţă.

Dar mai tare, Moşule, te rog, lasă diversiunile. Ne-am stricat la cap de aşteptare, gândind că doar moartea biologică ne scapă de rele. Dragul meu Moş, oricine ai fi, fă să ne simţim în 2010 oameni normali într-o ţară normală, să nu ne aşteptăm doar la rele, să nu existe nume pe care nu le-am putea rosti în glas, să nu existe vise de copil spuse în şoaptă.

Alina Radu, 
alinaradu.zdg@gmail.com