Amantele demnitarilor

Parcă a devenit o modă incontestabilă. Cei care ajung la putere se pricopsesc, în scurt timp, cu automobile moderne, cu locuinţe spaţioase, cu altfel de prieteni, dar şi cu amante, de parcă treburile statului nu ar mai putea fi puse la cale în lipsa acestora.

Unii preferă nişte tinere fără esenţă, fără pretenţii, fără nume. Fac orice ca acestea să devină sclipitoare în ochii lor. Le cumpără locuinţe, le îmbracă în straie de firmă. Le iau automobile. Le trimit în săli de fitness sau la piscine. Ele sunt ascultătoare, docile, iar singurul lucru care îi scoate pe ei din pepeni, deseori, este insistenţa cu care acestea le trimit mesaje la telefonul mobil: „Când vii?”. Aşa cum sunt, nu prea lecturate, nu prea cizelate, ele nu ţin cont de faptul că ei, demnitarii, sunt la vreo şedinţă importantă, prin parlament sau prin guvern, şi nu au de unde şti atunci un răspuns exact la aceste întrebări stupide, scrise de la telefoanele mobile extrem de scumpe, pe care tot ei le-au dăruit.

Alţi demnitari preferă un tip de vedete. Tinere pe care, deşi sunt foarte cunoscute publicului, demnitarii-amanţi le ţin departe de ochii lumii, păstrând în taină aceste relaţii. “Bine fac”, spun unii, explicând că demnitarii sunt obligaţi să-şi păstreze imaginea neşifonată, iar imaginea nealterată este formată şi din bunul nume al familiilor lor. “Când apar pe la recepţii sau prin delegaţii, eticheta îi obligă să-şi aibă soţiile în preajmă. Soţiile, nu amantele. Vedeţi ce scandal s-a iscat în jurul lui Putin, soţia căruia, de mai mult timp, nu-l mai însoţeşte nicăieri? Unii spun că s-ar fi retras la mănăstire, alţii spun că ar aştepta un copil, pe motiv că Putin, având două fiice, şi-ar fi dorit cu tot dinadinsul un moştenitor… Până la urmă, motivele nu contează atât de mult. Mai şifonant e că, umblând singur peste tot, Putin şi-a ştirbit imaginea în faţa ruşilor, dar şi în faţa străinilor. Vedeţi? Preşedintele SUA e mereu împreună cu Michelle, iar recent, aceasta, într-un interviu pentru revista People, face dezvăluiri despre relaţia dintre ea şi soţul său: cântă foarte frumos, mereu fredonează ceva şi, indiferent cât ar fi de ocupat, preşedintele Obama îşi face timp pentru a-şi înveli soţia, în fiecare noapte”, încearcă să mă convingă interlocutorul meu – un om pasionat de politică.

Vreau să-l contrazic. „Cum adică, bine fac că îşi ascund amantele? Oricum sunt infideli. Oricum sunt certaţi cu moralitatea. De ce să le ascundă, de ce alegătorii nu ar trebui să-i cunoască aşa cum sunt? De ce, în electorală, se dau drept buni familişti, părinţi grijulii şi soţi fideli? De ce noi nu am cunoaşte din ce fel de bani oferă demnitarii cadouri atât de scumpe iubitelor lor? Iau banii din bugetul familiei? Puţin probabil. Atunci?” – îi spun interlocutorului meu, gândindu-mă şi la ele, la amante, care, de obicei, nu au o familie, nu au copii, dar, iată, ajung „preferatele” unor persoane cu funcţii importante în stat, care le pot oferi multe, de toate, cu excepţia unei familii.

Îmi amintisem de campania mediatică lansată în jurul relaţiei Carla Bruni-Nicolas Sarkozy. S-a scris mult, dar puţini au remarcat că, doar după divorţul de Cecilia, Nicolas Sarkozy, cel de-al 23-lea preşedinte al Republicii Franceze, a fost surprins alături de Carla Bruni. Se întreba cineva, o jurnalistă de la noi, cine dintre demnitarii noştri, cei care preferă să aibă iubite în afara familiilor, ar avea curajul să rupă relaţia casnică şi să înceapă totul de la zero? De ce nu ar avea acest curaj dacă,  oricum, le şoptesc amantelor că sunt viaţa lor, că nu au mai întâlnit astfel de femei, că doar ele îi pot face cu-adevărat fericiţi, doar ele le pot dărui tihna de care au nevoie în puţinele clipe de detaşare de la treburile statului?
De fapt, frământând acest subiect, mă gândeam cu compasiune la ele, care, fiind momite cu daruri scumpe, cu automobile, apartamente sau chiar case de toată frumuseţea, îşi amână pentru altă dată viaţa de soţii şi de mame, dedicându-le cele mai importante perioade din viaţa lor unor bărbaţi care, de fapt, nu-şi văd prezentul sau viitorul alături de ele.

Ieri, Guvernul a decis că procurarea directă sau prin intermediari a serviciilor sexuale urmează a fi sancţionată cu amendă de la 100 la 300 de unităţi convenţionale (6 mii de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore.

Cum vi se pare această decizie în raport cu demnitarii-amanţi?

Aneta Grosu, aneta.grosu@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. Alina

    Bun comentariu. La cati bani cheltuie demnitarii nostri pe intretinerea amnatelor, acestea ar trebui introduse in calitate de persoane intretinute in declaratia de avere.

  2. vera

    SCHIMBARE

    3000 de lei in 3 zile,
    Lunar, din buzunare,
    Demnitarii vor plati,
    Fara sex, nu vor trai!

    Placerea-i mai scumpa
    Dupa o zi de munca,
    C-o duduie fara grigi,
    Care face tot ce-i zici…

    La transpot – majorare,
    La judecatori – majorare,
    La picoare desfacute…
    Treburile-s mai slute!

    Nu-i nimic de mirare:
    Se face schimbare,
    Statul plateste demnitarii,
    Din putinul bugetului,

    Pentru mincare,
    Pentru relaxare
    Ca prostitutia,
    De rind cu coruptia,

    Sa nu dispara,
    Averea sa-si “lateasca”,
    Tinind femeea ca sclava
    Piina la moarte – devotata;

    Cu inima frinta,in tacere,
    Care tine la familie,
    Inghitind, nodul din git,
    Cand barbatul a venit:

    Satul,ofelit,chilit
    Ca un arici zgribulit,
    Ce cauta: patul, perna,
    Fara ai auzi vorba…

    Noapte buna!

  3. tatar

    amantele au fost,sunt si vor fi….oare nu este cea mai veche profesie? la subiect – demnitari nu au platit, nu platesc si nu vor plati impozitele taxele,si toate celelate, care le plateste ‘prostimea”, adica poporul (ei nu platesc lumina, apa, gazul de facto, da cum le doreste rinza), da voi intrebati daca vor plati amenda pentru servicii sexuale ( ce calificare !), cum va inchipuiti voi, ca de ex. seful fiscului plateste amenda pentru infedilitate si beneficiar de servicii sexuale?????, ca de latii nici nu mai zic…da Vasilica si Gheorghita va plati politistului ceva si va merge cu scirba in asternut la nevasta si copii…

  4. crestin

    Curvaria nu ma intereseaza,sunteti invidiosi.Ce va luati voi de gaozarii astia? Credeti ca-s mari si tari in mataranga? Luati-le banii si raman niste chirieci minusculi si gretosi.Sa se roage macar copiii sa fie conceputi de ei…
    Amant vine de la iubire,nu de la bani.Iar ei o fi auzit de iubire,numai ca-s pe fuga mereu si n-au timp de iubit,sexul e altceva.Si nevestele se multumesc tot cu bani,ca demnitatea pe farfurie n-o pun.
    Clinton? Clintoanca a ales sa fie cornorata,dar nu de oricare vacar,ci de un sot presedinte.
    Brejnev cu dantura pe noapte in pahar? Imi vine sa vomit,insa nu pt ca aici nu era nu numai iubire,dar nici sex,ci pt ca mosneagul nici cu capul nu era in toate hotarele.
    Vreau sa vad o parasuta,care s-ar da in laturi de la un patrimoniu,adunat de 90% prosti si batut la talpa de 10% amanti.
    3 biznesmani in tren:un neamt,un francez si un rus.Au mancat,au baut,Ivan mai mult,si primii aveau gust de sex,iar Ivan s-a culcat.
    Li s-a adus o fufa si au inceput a se targui.Fufa-100,ei-90,fufa de acord,ei trec la 80,fufa de acord si asa,dar ei trec la 70 si tot asa mai jos si mai jos.Ivan n-a mai rabdat si le zice:cand ajungeti la 3 ruble,sa ma treziti si pe mine…

  5. Nicu

    da mie imi pla astea de la PL, idei una mai mastrusnica , decat alta, sa vie oare de la ashii din pantalonii lui GHIMPU?

  6. Kristine

    O precizare letgaa de chestia cu Tudor Chirila.Un model moral si-l alege fiecare pentru sine, atunci cand este capabil. Reperele sunt cele care ne pot ghida in viata pentru a ajunge la un astfel de model.Cine are cea mai mare nevoie de repere morale in Romania azi?Ce ar intelege un pusti de 16 ani dintr-un orasel de 15.000 de locuitori dintr-un model gen Neagu Djuvara sau Maica Tereza ? Dar un student de la Universitatea din Targu Jiu?Tudor Chirila nu e un model. Dar, in parte, poate fi un reper. Avantajul enorm este ca Tudor este un ceva real, viu, tangibil si, cel mai important, poate fi inteles de foarte multi. De foarte multi dintre cei care au nevoie de asa ceva.Cati dintre tinerii nascuti dupa ’89 au sansa macar sa se gandeasca la Patriarhul Daniel si sa si-l aleaga ca un model in viata daca nu au nici macar reperele ca sa ajunga acolo.Crin si-a asumat un risc. Nu cred ca a fost calculat. Am senzatia ca a fost spontan. Si s-a adresat celor carora urmeaza sa le fie presedinte, nu peretilor.Nu Crin are nevoie de un model moral ci societatea noastra are nevoie de repere

  7. AVRAAM

    Bravo Aneta!!!!!!!Super!!!!!!!Ai atins o tema tabu!Toti stiu,toti se ocupa cu asta si toti tac facand pe NIZNAIU!Amante au toti in RM.La acest capitol campioni sunt politistii,procurorii,judecatorii,functionarii publici etc. La moldoveni deja este si o vorba : UN MXXX IN CABINET! Da acasa poti spune sotiei de sedinte,de criza,de griji,de sefii debili etc. La Antalia toti pleca intai cu sotiile,apoi la Cipru cu amantele,chipurile in deplasare.Si cel mai ridicol,ca unii barbati ale caror sotii sunt plecate la ITALIA,pe banii trimisi de sotii isi intretin amante gospodine…La Molodva daca n-ai Mercdes,BMW ori Porshe si amanta esti NIKTO si nici partnerii de afaceri nu te stimeaza…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *