100 de zile de supărări
În 3 luni de mandat să nu vrei să faci altceva, decât să ceri puteri suplimentare și anticipate, nu e un lux prea mare? Sau, într-o sută de zile să te cerți cu toată lumea și pe interior și pe exterior, nu e prea de tot? Un Putin prieten nu e rău. Dar e puțin.
Igor Dodon așa și nu a ajuns la condiția de președinte. Nu al meu, pentru că al meu nu a fost nici până a fi ales (dacă cumva a fost ales și nu tocmit), nici dupa investire. Mă refer la felul lui de a fi, la modul în care și-a înțeles funcția, statutul, responsabilitățile, obligațiile, relațiile cu lumea – fie ”de acasă”, fie din afară. Cele 100 de zile de mandat, care au bătut la ușa președinției marți și în care trebuia să-i simțim ”stăpânirea”, au trecut pe alături cu el. I-am ascultat ”raportul de activitate” (dacă asta-i raport), cu care a ieșit în fața presei și l-am văzut pe ”rege” gol-goluț, umbrit de orgolii și rămas în aceeași campanie electorală de acum 4 luni, cu aceleași mesaje, pretenții, ifose și cu aceleași promisiuni electorale, de parcă nu ar fi președintele R. Moldova, ci candidatul socialiștilor la prezidențiale. Dodon a rămas neschimbat, cu excepția faptului că îi place s-o facă pe șeful statului, în rest nici tu carismă, nici diplomație, nici nerv, stofă, maniere, ținută, cultură politică, ca să nu mai zicem de condiția condițiilor unui suveran: Cultul Onoarei. Noi, de fapt nu am avut la Chișinău încă nici un președinte cu un Cult al Onoarei bine pus la punct, iar în cazul lui Dodon este cu totul în plus să ne gândim la asta. După cum îi place să se afișeze în presă și să se prezinte în public, Igor Dodon este mai degrabă un mare fanfaron.
Despre ce le-a vorbit președintele jurnaliștilor, iar de la ecrane și ”poporului”, cu care lui Dodon îi place, de altfel, sa speculeze ori de câte ori vrea să pună pe cineva la punct, fie că-i vorba de Candu, Filip, Sandu, Năstase, Ghimpu, Iohaniis, NATO sau UE. Așa dar, despre ce? Evident, despre ”realizări”. Pe primul loc, Dodon plasează vizita sa externă în Rusia. ”Am promis să merg la Putin și am mers”. Bravo. A mers și nu o dată, ci de două ori, iar pe 9 mai urmează să plece în a treia (?!). Putin nici guvernatorii din Rusia nu-i convoacă la Moscova mai des decât de două ori pe an, dar pe Dodon, practic, lunar. De ce ? Pentru că Dodon pentru Putin nu e președinte. Dodon este un obișnuit vechil, pe care Putin îl cheamă, periodic, pentru a se interesa cum stau treburile în moșie și a-i da noi „teme pe acasă”. Ce a reușit Dodon să rezolve în două vizite în Rusia? Să-i jure credință ”țarului”, să-i promită că va readuce R. Moldova sub dominaţie rusească, să facă un schimb de cadouri cu el (în prima vizită) și să-i ducă câteva sticle de vin de Cricova, în a doua. În rest au fost ”înțelegeri” bilaterale, după cum zice Dodon, prima din care ar fi amnistierea migranților moldoveni, deși președintele Diasporei Moldovenilor din Rusia, Al. Kalinin a recunoscut pe Facebook că concetăţenii noştri cu deport și cei cu altfel de sancțiuni, decât administrative, nu vor fi admiţi sau readmişi în Rusia. Nu a luat foc nici promisiunea electorală a lui Dodon privind redeschidrea pietei ruse pentru mărfurile moldovenești. Putin încă nu a dat „dobro”. Piaţa rămâne închisă, cu excepția mărfurilor din regiunile transnistreană și găgăuză. Și nici rușii nu se grăbesc să investească în R. Moldova. Ar mai exista, potrivit lui Dodon, și alte două ”înțelegeri” pe relația sa cu Rusia: semnarea unui nou Acord de parteneriat strategic și a unui Memorandum cu Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), înțelegeri pe care și parlamentul și guvernul de la Chișinău au anuțat că, chiar dacă vor fi semnate, nu le vor onora, pentru că ele pun în dificultate relațiile RM cu UE și NATO. Vorbind de ”realizări”, Dodon nu a uitat să treacă pe listă și întrevederea sa de la Bender cu Krasnoselski, întâlnire de care presa și dreapta politică și-au șters picioarele. Dacă e să ne amintim, la Bender, Dodon i-a strâns mâna așa-zisului ”președinte” transnistrean, l-a felicitat cu ocazia alegerii în funcție, s-a scuzat pentru războiul din 1992 (parcă Chișinăul și nu Moscova daclanșase războiul), a depus flori la mormântul căzăcimii nomade, ucise la Nistru și i-a declarat că e pentru federalizarea R. Moldova. Nimeni, în 25 de ani de după război, nu a umilit mai mult onoarea luptătorilor de la Nistru și statutul instituției prezidențiale. Dodon a făcut-o. Mai mult, el își glorifică fapta ca pe una de ”început a acțiunuilor de unificare a celor două maluri ale Nistrului”, deși la Nistru toate rămân pe vechi. Și mai curios e faptul că Dodon și-a permis să treacă marți pe lista „realizărilor” și vizita sa la Bruxelles, de unde, practic, s-a întors cu ”buza umflată”. Cunoaștem că președintele a mers să discute cu oficialii UE și NATO retragerea lor din R. Moldova. În cazul UE era vorba despre suspendarea Acordului de Asociere RM-UE, iar în cel de-al doilea – renunţarea la deschiderea unui Birou NATO la Chișinău, încetarea raporturilor parteneriale și semnarea unei Declarații de recunoaștere a neutralității militare a R. Moldova. Deși a fost primit în vizită, Dodon a revenit acasă cu mâna goală, chiar dacă așa cum zice el în Raport, nimeni, din ex-președinții RM de până la el, nu a realizat o vizită la cartierele NATO și UE. S-ar putea. Dar o vizită în gol, pe bani publici, de dragul ambiției sau curiozității, nu știu dacă trebuie luată chiar atât de mult în serios și trecută în capul realizărilor unei instituții prezidențiale. Ca şi retragerea cetățeniei moldoveneşti ex-președintelui României Traian Băsescu, care de altfel a câștigat procesul în prima instanță. Păi, pentru un președinte, asta-i chestie de ”realizare”, cu care să ieși în presă? Sau instituirea Consiliului Economic ori cel al Societății Civile pe lângă președinte. Sau decretul cu privire la demiterea ministrului Educației Corina Fusu. Sau eliminarea din curricula școlară a Istoriei Românilor. Sau întroducerea limbii ruse ca disciplină obligatoprie, în loc de opțională. Sau întâlnirile (electorale) ale preşedintelui cu cetăţenii în raione… Sunt lucruri care, fie nu țin de atribuțiile instituției prezidențiale și atunci e abuz, fie sunt prea prozaice și reduc din valoarea acestei instituţii. Însă, dacă nu avem cu ce ieşi în fata lumii dar vrem să facem show (să prostim lumea) atunci, da, putem pune totul la grămadă: și întâlnirea cu Putin și Krasnoselski, și scoaterea drapelului UE de pe reședința prezidențială, şi aburcarea steagului Moldovei medievale la sediul PSRM, și piața rusă de desfacere, și migranții, şi forul economic în Rusia, și acordarea distincțiilor de stat, și limba rusă, și decretul cu Băsescu, și unionismul, și tot felul de consilii de pe lângă președinte, şi decretele cu ambasadorii etc… Le adunăm în acelaşi coş şi le oferim, per ansamblu, „poporului”, ca trudă, deși majoritatea dintre ele sunt, de fapt, un hobby a lui Dodon. Un joc criminal de-a ”balenele”. E pentru proști. La fel ca și decretul cu privire la referendumul consultativ, semnat marți demonstrativ („pocazuhă”) in fata presei de către Dodon. Ce vrea să demonstreze Dodon? Că e tare? Păi nu e tare. Că e mare? Păi nu e mare? Că dacă era tare și mare (dar mai ales, înțelept) nu umbla cu scâncitul că nu are putere. Închipuiți-vă că ar fi avut-o, că ar fi deținut dreptul la ultima semnătură în relațiile externe, păi în două vizite câte le-a avut în Rusia demult eram un al doilea Kaliningrad sau a doua Crimeie. Dodon nu e președinte, nu poate, nu are darul și nici harul. I-a zis-o și V. Voronin, că decât ar piarde timpul la președinție, mai bine ar căuta o undiță și ar merge la prins pește. De ce nu? În 3 luni de mandat să nu faci altceva, decât să ameninți cu referendumuri și să ceri puteri suplimentare și anticipate, nu e un lux prea mare la leafa pe care o ai? Sau: într-o sută de zile să dovedești să te cerți cu toată lumea, și pe interior și pe exterior, nu e din cale afară? Un Putin prieten (deşi ruşii nu cred în prietenii) nu e rău. Dar e puțin. Şi riscant. Un şef de stat trebuie să adune câţi mai mulţi prieteni în jurul stăpânirii sale. Dodon, dimpotrivă, dă cu piciorul şi în cei pe care i-au adunat alţii. E grav și ridicol, ca în mai bine de 3 luni de mandat, un șef de stat să nu aibă decât invitația în vizită a unui singur omolog (Putin). Nu vă pare ”dle președinte” că ar trebui să cedați salariul dlor Filip și Candu, care fac, în locul președintelui, și politică externă?
