Сe vor face demnitarii în următoarele 4 zile

Planurile lor sunt aproape imprevizibile. Bunăoară, cine ar fi spus, acum o săptămână, că, pe 27 ianuarie, la Odesa, s-ar putea desfăşura întâlnirea premierului Vlad Filat cu proaspătul înscăunat lider transnistrean, Evgheni Şevciuk? Cine ar fi crezut, acum câteva zile, că, în sfârşit, activitatea Consiliului Municipal Chişinău (CMC) ar putea fi deblocată şi că consilierii AIE ar putea deţine majoritatea în CMC? Cine ar fi admis că, în actualele condiţii de austeritate, Guvernul va aloca 113 milioane de lei pentru prime anuale, egale cu salariile tarifare, acordate în luna februarie, angajaţilor din sectorul bugetar (cu excepţia cadrelor didactice şi a celor militare)? Cine ar fi crezut că ministrul Focşa, surprins de poliţişti în stare de ebrietate în automobilul său, va scăpa “nepătat”, rămânând în fotoliul de membru al Guvernului Filat? Cine ar fi crezut în revenirea lui Iurie Roşca în PMAN, scandând mesaje anti-AIE în faţa electoratului PCRM? Cine crede spuselor lui Igor Dodon, potrivit căruia, în câteva săptămâni, am putea avea preşedinte?

Sau, să ne referim şi la alte subiecte. Cine crede, bunăoară, că directorul tuturor Vămilor din R. Moldova, Tudor Baliţchi, potrivit declaraţiei sale pe venituri şi proprietăţi, afişate la 16 ianuarie 2012 pe www.customs.gov.md, deţine un imobil în Chişinău, estimat la 1500 lei, şi un lot de pământ pomicol în Vadul lui Vodă, estimat la 1239 lei. De altfel, în declaraţia sa lipsesc date despre veniturile financiare obţinute în 2011, de parcă ar fi muncit cu totul neremunerat. Deci, un şef de vămi arată opiniei publice că singurele sale venituri şi proprietăţi sunt imobilul, estimat la 1500 de lei, şi  terenul, estimat la 1239 lei. De altfel, acest imobil nenorocit a figurat şi în declaraţiile anterioare ale lui Baliţchi. Deşi presa a scris şi a analizat acest subiect neveridic, şeful Vămilor a continuat să-l prezinte în declaraţii, mimând, astfel, respectarea, în calitatea sa de demnitar, a Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii. Apropo, dacă, în R. Moldova,  această lege ar funcţiona nu doar sub aspectul declarării, ci şi sub aspectul controlului, Baliţchi nu ar mai fi continuat să mimeze că el este un funţionar onest, chiar sărac, ducându-şi zilele într-o locuinţă de care de mult nu mai există în Chişinău.

Dacă va rămâne în funcţie, la început de 2013, Baliţchi va declara că deţine aceeaşi casă de 1500 de lei la Chişinău şi va dormi în continuare liniştit, deoarece niciodată, niciun funcţionar, dintre cei care prezintă declaraţii de proprietăţi şi venituri false sau trucate, nu a fost pedepsit.

Baliţchi, de altfel, nu e singurul demnitar care şi-a afişat averile doar de ochii lumii. Ministrul Culturii, Boris Focşa, bunăoară, scrie că are un apartament cu 3 camere, în Chişinău, care costă 366000 lei, şi un automobil Honda, de 30 000 de lei. Ministrul de Externe nu are locuinţă, iar cu 4 zile înainte de 30 ianuarie, când expiră termenul de depunere a declaraţiilor pe proprietăţi şi venituri, destui miniştri, şefi de servicii nu şi-au afişat averile. E simplu să deducem din ce cauză întârzie să facă acest lucru.

La MAI, Finanţe, Educaţie, la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, la Ministerul Sănătăţii şi al Economiei, pe paginile web ale acestor  instituţii, lipsesc declaraţiile miniştrilor pentru 2011. Credeţi că, în următoarele 4 zile, demnitarii se vor grăbi să-şi afişeze declaraţiile? La SIS, bunăoară, ni s-a spus că instituţia nu ar avea un director, ci unul interimar, astfel încât, după consultarea legislaţiei în vigoare, s-a decis că acest interimar ar fi în drept să nu-şi afişeze veniturile şi proprietăţile. La Procuratura Generală, declaraţiile mai vechi ale procurorului general sunt postate pe www.procuratura.md, cea pentru anul 2011, însă, lipseşte şi nu cred că motivul ar putea fi deplasarea în Georgia, în care s-a aflat Valeriu Zubco pe parcurul acestei săptămâni.

Apropo, experienţa Georgiei în acest sens ar fi utilă nu doar şefului Procuraturii Generale, ci şi celor mai mulţi dintre demnitarii de la noi.

Aneta Grosu, 
aneta@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. AGHEASMA - 29

    ANUL 2012: DOSARELE MARII RE-UNIRI ( I / 29 )
    ———————————————————————————-
    ANUNT IMPORTANT:
    O invitatie, intrarea libera:
    Colocviul și expoziția „Grigore Gafencu – diplomat, istoric și gazetar”
    Luni, 30 Ianuarie 2012, orele 10:00
    Muzeul Național de Artă al Moldovei, Chisinau
    http://www.icr.ro/chisinau/evenimente-13/colocviul-si-expozitia-grigore-gafencu-diplomat-istoric-si-gazetar.html
    http://anatolpetrencu.md/?p=3917

    – Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău,
    – Ministerului Afacerilor Externe al României,
    – Ambasada României în Republica Moldova
    – și Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” din Chișinău
    – organizează Colocviul și expoziția „Grigore Gafencu – diplomat, istoric și gazetar”.

    Manifestările ce doresc a prezenta istoricilor și publicului din Republica Moldova
    personalitatea lui Grigore Gafencu urmează să se desfășoare pe trei componente:
    – o expoziție de documente, ce dezvăluie momente dramatice din istoria perioadei în care a activat
    ca diplomat Grigore Gafencu, din arhivele Ministerului Afacerilor Externe al României,
    legate de aspecte inedite din activitatea diplomatică a acestuia,
    – prezentarea-lansare la Chișinău a lucrărilor „Preliminarii la războiul din răsărit”/
    „Préliminaires de la guerre a l’Est. De l’accord de Moscou (21 aout 1939) aux hostilités en Russie
    (22 juin 1941)” și „Ultimele zile ale Europei” scrise de Grigore Gafencu,
    apărute sub egida Institutului Diplomatic Român
    – și un colocviu despre viața și activitatea diplomatului român.

    La manifestări și-au anunțat prezența:
    – Radu Carp, directorul Institutului Diplomatic Român,
    – Petre Otu, director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din România, –
    – Laurențiu Constantiniu, cercetător la Institutului Diplomatic Român,
    – Dan Taloș, cercetător la Unitatea Arhive Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al României
    – alături de reputați specialiști locali:
    – prof. dr. hab. Anatol Petrencu,
    – conf. dr. Gheorghe Palade
    – și Valeriu Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

    Evenimentele se vor desfășura pe data de 30 ianuarie 2012,
    la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chișinău
    (str. 31 august 1989, nr.115) după următorul program:
    ora 10.00 – Deschiderea Expoziției „Grigore Gafencu – diplomat” și prezentare de carte
    ora 14.00 – 18.00 – Colocviul „Grigore Gafencu – diplomat, istoric și gazetar”
    Toata lumea este binevenita !
    —————————————————————————
    N.B.
    Grigore Gafencu / 1892 – 1957 / despre ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei in 1940:
    “Am citit cu băgare de seamă schimbul de note telegrafice dintre ruşi şi noi.
    Notele ruseşti sunt abile ca formă şi fond, moderate ca ton şi de o perfidie foarte bine socotită.
    Notele noastre sunt greşit concepute şi foarte prost formulate.
    La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei,
    nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contra argument, nici un protest.
    Ne-am mulţumit să răspundem – pentru a câştiga timp, pretinde Ministerul de Externe,
    – că suntem gata să stăm de vorbă …
    Ruşii au înlăturat cu multă îndemânare intenţiile dilatorii cuprinse în nota noastră de răspuns,
    aducându-ne numaidecât la cunoştinţă programul de evacuare”.

  2. AGHEASMA - 30

    ANUL 2012: DOSARELE MARII RE-UNIRI ( I / 30 )
    ——————————————————–
    “Basarabia 1940. Dovezile unei tradari”
    / de Florea Tiberian /
    O SLUGA A MOSCOVEI: NICOLAE TITULESCU,
    ministru de externe al României / 1932 -1936 /
    http://www.scritube.com/istorie/Basarabia-Dovezile-unei-tradar115169134.php

    fragmente:
    Vreme de decenii românii au fost inoculati cu ideea ca guvernul de atunci
    nu avea de ales in fata agresivelor pretentii rusesti.
    Numai cercetatorii care s-au apropiat fara idei preconcepute au pus finalmente in evidenta faptul
    ca starea de spirit defetista, repetata pana la stereotip de generatii de istorici,
    colportata chiar si azi de majoritatea lucrarilor cu acest subiect, preluat de politicienii cu o cultura istorica sumara, a fost creata si intretinuta cu multa grija de conducatorii de atunci ai tarii.
    In ciuda aparentelor, Basarabia a fost abandonata cu nepasare si cinism de la cel mai inalt nivel,
    deoarece anumite personalitati politice de varf fusesera demult prinse in jocul unor interese regionale care, odata intretinute cu inconstienta sau, mai grav, interesat,
    conduceau cu necesitate la un astfel de deznodamant.
    Printre acestea, activitatea diplomatica a lui Nicolae Titulescu s-a inscris ca unul
    dintre cei mai nefasti factori care au dus, in final, la instrainarea acestor teritorii.

    Deasupra ei insa, politica si atitudinea Regelui Carol al II-lea,
    de indiferenta, inclinare spre compromis si concesie fata de pierderile teritoriale din 1940,
    atata vreme cat cedarile nu ii amenintau pozitia, incepe sa fie tot mai bine documentata.

    ….Fata de primele zvonuri ale pactului dintre Germania si Rusia, stupoarea si panica i-a cuprins pe cei raspunzatori pentru orientarea politicii externe a tarii (Regele Carol, Armand Calinescu, Grigore Gafencu), continuatori ai liniei titulesciene, bazata pe axioma (falsa) a unei adversitati ireductibile dintre cele doua tari.

    – Dupa 28 iunie, in timp ce trupele romane din Basarabia dadeau curs ultimatumului,
    generalul Glogojeanu din zona Galati ia initiativa de a trece Prutul pentru a recupera material si armament abandonat in timpul retragerii, actiune la care trupele sovietice s-au retras in graba,
    crezand ca romanii contraataca. Faptul este extrem de semnificativ, deoarece denota ca,
    din punctul de vedere al marelui Stat Major de atunci, SE PUTEA REZISTA .

    Autorul lucrarii din care am reprodus pe larg aceste citate construieste ipoteza conform careia Elena Lupescu ar fi putut intra in anturajul lui Carol II ca agenta a U.R.S.S.
    Colationarea unor surse care evidentiaza o serie de activitati suspecte ale acesteia, precum si opiniile
    unor personalitati avizate ale epocii, par sa sustina aceasta ipoteza, la care autorul revine de mai multe ori
    in cadrul lucrarii, volumele II si III. Pentru scopul textului de fata prezinta un interes faptul ca
    “…Elena Lupescu intretinea legaturi informative cu activisti din randurile socialistilor români, de regula evrei,
    si ca printul Carol folosea acest canal pentru a produce campanii de presa impotriva Bratienilor
    si a printului Barbu Stirbey.”

    Tabloul situatiei diplomatice, dupa patru ani de ministeriat Titulescu, se prezenta dezastruos:
    din 1932 pana in 1936, singurele rezultate concrete ale intensei activitati diplomatice,
    purtate intr-o maniera foarte personala,
    se soldasera cu slabirea considerabila a pozitiei Romaniei fata de imperiul de la rasarit
    si izolarea ei fata de aliati, in primul rand de Polonia,
    manevre la care a contribuit decisiv si diplomatia franceza, care spera, in felul acesta,
    ca o Românie timorata de pericolul din est va reveni pe fagasul politicii antantiste,
    respingând avansurile germane.

  3. AGHEASMA - 34

    ANUL 2012: DOSARELE MARII RE-UNIRI ( I / 34 )
    ———————————————–
    CAPITOLUL Marilor Tradari Interbelice.
    cu referinta la “Colocviul și expoziția „Grigore Gafencu – diplomat, istoric și gazetar”
    organizat de Institutul Cultural Român din Chisinau /ianuarie 2012 /
    1.
    http://www.icr.ro/chisinau/evenimente-13/colocviul-si-expozitia-grigore-gafencu-diplomat-istoric-si-gazetar.html
    2.
    http://www.adevarul.ro/actualitate/Grigore-Gafencu-Basarabia-Rusia-renuntat_0_631137014.html
    3.
    http://www.timpul.md/articol/12-decembrie-1939-batalia-carnatilor—-agresiunea-u-r-s-s–impotriva-finlandei-30832.html

    Astazi Va prezentam un comentariu preluat de la Damian Hâncu,
    student in Franta si martir al Teroarei comuniste din Aprilie 2009 de la Chisinau:
    http://anatolpetrencu.md/?p=3917
    ———————————————————-
    Nu sunt de acord cu afirmatia lui Gafencu:
    ”Am pierdut Basarabia pentru ca Rusia n-a renuntat niciodata la ea!”
    Ma întreb de ce marelele patriot finlandez Mannerheim n-a afirmat :
    ” Am pierdut Carelia pentru ca Rusia n-a renuntat niciodata la ea?”
    Pentru ca românii din Vechiul Regat nu sunt finlandezi , iar românii basarabeni nu sînt carelieni!

    Astfel Finlanda n-a avut parte de “eliberatori” sovietici pe strazile din Helsinki sau Tampere,
    în schimb românii au pierdut prosteste tezaurul pretios în 1917,
    au cedat fara rezistenta armata Basarabia si Bucovina sovieticilor rusi si ucrainieni în iunie 1940,
    armata româna a fost distrusa miseleste la Stalingrad sau în Crimeea,
    România a fost ocupata total de sovietici între 1944-1990 si a platit si 300 mln de dolari despagubiri agresorului ocupant URSS ,dupa Tratatul din 1947 ! O tragedie totala!

    De ce s-a ajuns la un asemenea dezastru?
    Din cauza fricii si tradarii mioritice între români.
    In cazul aflarii în fruntea României din 1927 ( pe timpul crizei regale) a lui Nicolae Iorga,
    Iuliu Maniu, Ion Nistor sau Ion Pelivan, Em. Catelly dar nu a regelui aventurier Carol al 2-lea,
    al lui Gh. Tatarescu sau Fl. Tenescu, am fi avut o alta viata.

    Care ar fi fost România din 2012 cu schimbarea monarhiei române din 1927
    cu o republica democrata libera dupa modelul celei franceze
    în frunte cu Nicolae Iorga, Iuliu Maniu , Ion Nistor sau Pan Halippa?

    România ar fi fost mai puternica în 1940 – anul de rascruce al Europei si al lumii!
    In urma ultimatului sovietic din iunie 1940 doar Turcia a raspuns afirmativ ca va ajuta militar România ! Majoritatea istoricilor români vobesc de garantiile anglo-franceze.
    Dar de ce omit din subiect ajutorul sigur din partea Turciei?
    Pentru ca ar fi schimbat altfel cursul evenimentelor.

    La finele razboiului din 1945 anglo-americanii n-ar fi lasat România toata
    sub ocupatia armatei sovieticie si ar fi intervenit printr-un debarcament
    la Constanta împreuna cu armata turca.
    Macar România fara Basarabia si Bucovina ar fi avut nivelul economic
    ca al Finlandei sau al Coreii de Sud, iar Moldova de Est cel al Coreii de Nord.
    Dar n-a fost sa fie: monarhia româna s-a compromis atît cu Antonescu,
    cît si cu Grozea în fata aliatilor anglo-americani.
    Iar toata tara a fost timp de ocupata si jefuita de mongolo-ruso-sovieticii barbari ,
    care au deportat, omorît prin foamete milioane de români .

    Concluzia :
    Cel care tradeaza (monarhia româna Basarabia si Bucovina sovieticilor în iunie 1940),
    va fi tradat: România în sept.1944 de Churchill prin ” Acordul de Procentaj” de la Moscova .
    Dar Finlanda n-a devenit republica sovietica si n-a renuntat la Carelia,
    pentru ca în fruntea Finlandei a fost presedinte un fino-carelian
    laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în 2008 , Martti Kalvi Ahtisaari.
    ———————————————–
    N.B.
    de vazut si ” Dosarele ” I/29 si I /30.
    http://www.zdg.md/editoriale/%D1%81e-vor-face-demnitarii-in-urmatoarele-4-zile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *