Multă lume îşi adresa această întrebare, atunci când apăruse un tânăr funcţionar, arătos şi bine şcolit, care, ieşind la tribună, lăsa lumea impresionată de prestanţa sa. Impresionându-i şi pe comunişti, în special cu discursul în limba rusă, a devenit politician mare în partidul respectiv. Întrebarea fiind nelămurită, dădea cele mai mari frământări celor care vroiau să se adreseze atunci când era preşedinte de Parlament. Bâlbâiau sub uşă, înainte să intre – Marian Ilici, dom’ Lupu!… Cum să-l ghiceşti, că parcă era de acolo, dar parcă din altă parte… Nici el nu era hotărât şi nu este încă.
L-am auzit recent, înclinând, a nu ştiu câta oară, spre Ilici, exprimându-şi nemulţumirea faţă de decretul lui Ghimpu referitor la condamnarea comunismului. Supărat, parcă ar cădea şi el sub incidenţa acelui decret. Chiar m-a amuzat cum s-a exprimat: “- fosta guvernare…” Frumos! Adică el nu are nimic în comun cu fosta. Şcoala partidului, şcoala lui Voronin şi Roşca nu au trecut pe alături de el. Partidul cela, pe care îl apăra Marian Ilici, odată cu celelalte crime odioase, a mai săvârşit una fatală pentru noi. Ne-a lăsat fără lideri, fără acea viţă sănătoasă a unei naţiuni, pe care ştiinţa o numeşte fondul genetic. Iată acum trăim consecinţele exterminării noastre ca naţiune, rămânând fără DOMNI de viţă, rătăcim prin umbra unor tovarăşi parveniţi. Nu mai ştim cine suntem şi unde ne ducem. Când auzim cuvântul patrie, ne gândim cel puţin la două direcţii – Moscova şi Bucureşti.
Domnul Ilici e un moldovean adevărat, cum se declară şi, bineînţeles, se simte mai confortabil cu gândul la Moscova. E dreptul lui. Datoria noastră, însă, în calitate de cetăţeni şi electorat, este – să ne hotărâm încotro mergem şi cu ce lideri.
Apropo, de lideri… În alt interviu, Marian Ilici declara că el este unicul, cel mai bun (mai frumos) pentru funcţia de preşedinte. La acest capitol s-a pronunţat cel mai bine fostul său coleg de partid, şef mare. A spus foarte bine ce visează să facă Lupu la Preşedinţie – să mănânce bomboane! Aici eu îl cred pe Voronin. El scapă, din când în când, şi câte un adevăr, fără voia lui Tkaciuk! Despre lideri… nu-i prea avem. Să alegem bine măcar din puţinul care este. Sigur că e greu. În 20 de ani s-au tot rotit, nu glumă. Toţi buni, toţi patrioţi, dar cea mai aproape patrie era, aţi ghicit, BURTA şi hălitul. Ce avem acum, după atâtea aşteptări şi după atâtea promisiuni? Noii lideri încep să preia moda şi reacţia celor vechi… Viteza melcului la reforme, răspunsuri sterile, campion la acest capitol fiind candidatul unic la Preşedinţie.
Despre tărăgănarea reformelor nu se revoltă Marian Ilici, având grijă mai mare pentru fostul său partid, criticând decretul lui Ghimpu. Că nu se fac schimbări, că vechii săi colegi conduc în continuare şi ne conduc spre râpă. Nu!… Pentru că aceia îl vor vota şi chiar făceau declaraţii în presă despre unicul, cel mai bun candidat.
Închei! Sunt mai mulţi lideri de genul lui Marian Ilici, care se gândesc, cum a spus Voronin, doar la bomboane. Cel mai mult, însă, mi-a provocat reacţia anume dl Marian Ilici, cu “grijile” sale faţă de partidul său trecut, dar şi prin faptul că aşteptările mele (şi ale multora) de la timpul când a apărut ca tânăr funcţionar şi până acum – mare politician, a devenit o dezamăgire profundă…
Grivei TEAJUT
Esential
Buna, Grivei, cred ca ar trebui sa “musti” mai tare de Ilici. Cand era mai tanar, se uita in oglinda si regreta ca e atat de inalt, deoarece vroia sa semene cu Vladimir Ilici.
ion
Hai Grivei ca latri bine , cea ce nu e clar nici pentru tine nici pentru toti moldovenii e ca macar nu stiti cine sunteti. Prin urmare nu stiti ce vreti si nu stiti incotr’o mergeti. Unii sustin ca sunt romani, altii ca sint moldoveni, altii nu stiu cine sunt,determinativa odata faceti in referendum facetiva clar macar pentru voi, pentru ca mare confuz e in mitea moldoveanului. Vin unii la putere adica voi ii aduceti dupa aia pe altii si toti hartuiesc tarisoarea asta si fura care si cum poate si voi gura casca ba strigati;jos coronin sus rosca jos filat sus lupu jos gimpu “bonjur maman” si tot acolo sinteti Ma bucur ca am plecat din mijlocul unor oameni buimaciti care nu stiu cine sint si unde merg macar ca ma doare cind ma uit la voi Fiti fericiti.
Bob Sositor
:))) bil, bil, bil…doi metrii de bulbuci! :)))
daria
Mucsa ca mulsti bine, sa fie doar inceputul sa nu te gaseasca astea si sa te eutanasieze.
Succes Grivei!
Larisa
Nu stiu cum altii eu insa am o slabiciune pentru barbatii care vorbesc frumos si mai ales cu accent de peste Prut. Dar mai ales cind persoana data are si aparente placute statura, fata plina de inteligenta imi zic El e El e viitorul presedinte Cu dinsul nu ne va fi rusine sa iesim in lume De fapt in situatia in care ne aflam ar trbui uh presedinte care sa exprime jalea si compasiunea celor din jur dar nu invidia Imajinati-va-l pe Lupu alaturi de Medvedev Dar nu despre asta e vorba De la o vreme incoace incerc sa-l inteleg pe acest om si nu pot nu l-am auzit niciodata sa raspunda da sau da tot timpul a vorbit pe ocolite UAm lasat la o parte muzicalitatea vorbelor cautind sa patrund in esenta celor spuse si fata nelipsita de inelect Cu timpul m-am convis aparentele sunt aiait de amagitoatare
Larisa
Desi n-am terminat comentariul ,nici nu l-am controlat de greseli ,el a aparut fara sa fie trimis. Imi cer scuze celor, care-l vor citi si nu -l vor intelege .Obisnuiesc sa verific dupa ce termin de scris.
Esential
Larisa, cred ca politicienii nu ar trebui tratati ca niste barbati, adica nu ar trebui sa ne uitam la chip, la ondulatia parului sau la statura. Onestitatea si libertatea de a raspunde deschis la orice fel de intrebari, ar trebui sa ne intereseze. Si Pavel Turcu e inalt, cred ca are succes la fete si femei tinere, maritate, dar cum sa-l privesti ca pe un potential presedinte?
Pirelli
Mi-l imaginez pe Lupu alaturi de Basescu, si nush de ce imi face impresia ca nu vor face treaba buna impreuna…oricât de asemanator le-ar fi accentul.
Grivei
Salut prieteni! dau din coada 🙂 !!! Nu e doar datoria lui Grivei sa latre. E bine sa ne ascutim cu totii dintii si vocea, altfel astea lungi si grosi… ne papa ei pe noi…
ioan
asa suntem noi gasim nodul in papura oricand…cred si eu neletimpul ei Comisia de condamnare a comunismuli, in conditiile interimatului, cand toate sunt tlbure, cand cei de la putere se contrazic… Si aveti in vedere ca fara Lupu nu era azi nici Ghimpu si nici Filat la putere! Totusi Lupu merita sa fie Presedinte!
Animal Planet
Lupu imbatrineste si blana se insuresti., Nu mai are mult de stat in politica.
alexx
Marian Lupu estre un al doilea IUDA! (Vezi Iurie Rosca).Este lupul in ,,blana rosie” de miel.El este provocatorul comunistilor, un proiect al lor pe termen lung.El va face politica ,,pasilor marunti” pro comunista, vezi tu doamne ,,centrista” E doar o perdea de fum foarte deasa, unde chiar si cei mai versati politicieni si analisti pot sa piarda urma ,,lupului” Este o tactica obisnuita de secole: daca nu poti invinge intr-o confruntare directa, infiltreaza un provocator si spion in tabara adversa si el va face ceea ce nu au putut adversarii politici cu toata resursa administrativa si financiara! Marian Lupu e un fel de ,,Stirlitz” in adanca conspiratie in sanul dusmanilor, care, la momentul potrivit va da lovitura de gratie.
alexx
UN SFAT pentru liderii AIE: CAUTATI URGENT UN CONTRACANDIDAT LUI M.LUPU PENTRU PRESEDINTE!!!
costel
lupul este un tradator e lingaul moskovei ,stiti vorba romanului ,lupul schimba parul dar naravul de bolsevic rosu ba,
Grivei
fara Lupu nu erau la putere astea nou-urcati, dar fara Lupu, Diacov, Serebrean+altii si Rosca… nu era la putere nici Voronin
Esential
Imi pare ca Grivei se uita deja cu alti ochi la Lupu!
Stefanita
Tkaciuk e comunist ?Presupun ca e comunist pentru ca numai un comunist poate sa faca pe prostul cu atata eleganta .Ascultati aici va rog ce poate sa dea din el acest Tkaciuk si cruciti-va !Se face ca nu are habar ca Pactul Ribentropp-Molotov a fost semnat pe vremea cand Moldova dintre Prut si Nistru era unita cu Romania …Convingeti-va singuri:
http://www.youtube.com/watch?v=RwlQ1zTrOd8&feature=player_embedded
Alte noutati puteti afla pe :
http://www.cersipamantromanesc.wordpress.com
Grivei
Grivei si alti caini de casa nu suporta lupii din padurea comunista…
Esential
am uitat ca Grivei e caine de casa… Scuze.
Francisc
Numai Unirea cu Romania Mare ne va salva de lupii din haitele ruso-comuniste.
oleg
Pai din pct. de vedere stiintific, corect e dl. Lupu, dar din pct. de vedere politic e Marian Ilici Roshkovansky.
galina
STII CUM SE SUBINTSELEGE D.FRANCISC CEEA CE AI SPUS:numai unirea cu marea bogàtsie ne va salva de mizeria care o avem sub nas.
NU TE VA SALVA NICI DRACU,DACà NU VEI ACCEPTA TRECUTUL CUMUNIST(era doar un stil de viatà- comun…acolo unde este nevoea este shi viata comunà,pentru a se sustsine reciproc).
Trecutul comunist trebue acceptat shi modificat cu o altà numire,dacà nu và stà bine acea de intii.
Salturi mortale de la un stil de viatà la altul cu asha motive negative,nu a reushit nimeni shi nu va reushi nici odatà.
Cu o cauza pozitivà shi intselegere reciprocà se poate ajunge la un rezultat productiv pentru majoritatea.
S’o belit din ou nishte individualishi intelectuali,care trag mintsile altora,pentru cà sunt trashi de sine insàshi in viata lor dishteaptà…
De ce nu presupunetsi,dacà altà posibilitate nu avetsi,cà nu toatà lumea are capacitàtsile voastre de inaintare cu curaj orb…Lumea mai are nevoe de timp pentru a experimenta shi a intselege mai in profund situatsia.
Cum deschid ziarul shi vàd UNIREA CU MAREA ROMINIE_–dà chicarea in mine…shi và zic cà suntetsi proshti ca probka chind innaintatsi shi chind và permitetsi sà và luatsi asupra vopastrà hotàriri comune…
Dacà avetsi probleme personale —rezolvatele acasà cu sotsiea voastrà,dar nu unitsi shi nu alipitsi pe nimeni la nimeni.
Dorintsele voastre sunt tot atit de false cum suntetsi voi falshi…
Doritsa de a manipula-astae… nu avetsi ràbdare shi và comportatsi exact ca comunishtii numai cà schimbatsi cuvintele.
Orice politicà contsine un procent oarecare de conunizm…povestca dnea…planèrki….
Picioarele pe pàmint shi observatsi,astfel vor avea posibilitate sà hotàrascà fiecare pentru el…shi sà producà de la sine fiecare o hotàrire…
Demokratsia include shi individualitatea.
Voi insà suntetsi individualishi manipulatori, deci sà zic mai clar:construitsi casà fàrà fundament….
Grivei
galina e vre-un KGBist volodea de la SIS care citeste ziarul in scop de serviciu si are textul bil,bil,bil ca marian ilici
Victor
…griveii latră spumegând iar Lupii fac ce trebuie.
Lucinschii, moţpanii, diacovii, stepaniucii,
muşuceii şi alţi brăgişei-plohişei care fără “moldovenizm” nu mai pot ţinea basarabenii în Ţarc
nici c-un Vologhe (nici cu “paliţanu”,nici cu cel cu lanţug şi cruce la buric ) – ăştea-s “drugii” noştri.
Unde-s Lupii, frate?
alexx
Ma galina, ce sa mai experimentezi. nu ti-au ajuns experimentele din gulaguri, deportarile,glontele in cap,executiile cu miile??!! Mai vrei? Esti tu, oarba si surda. Sau doar inca o activista pro-ruso-bolsevico-sovina.
Si Parca Eram Mai Tineri
daca a existat o perioada remarcabila a ultimelor evenimente,dupa parerea mea,aceasta a fost perioada celor 41..atunci a fost (cel putin asa am simtit eu,din romania)o perioada plina de solidaritate,de camaraderie,de credinta,de speranta..nu am crezut ca in urma alegerilor repetate se va pierde un vot..pt.acel “al 41-lea”,votul pierzaniei,as fi dat orice,toti lupii naraviti sau tot aurul din lume..era o chestie de simbol,care nu s-a intamplat..am pierdut..fatalitate,as putea spune..un singur vot..de atunci,nimic nu mai poate fi asa cum sigur ar fi fost..acel “al 41-lea” pierdut este un sfarsit.
Mara
Am si eu niste dubii cu alianta asta,cà si-a ocupat fotoliile si atàt.Parcà s-ar teme sà punà buldozerul sà curete bàlegarul làsat de boii si vàcarii lui VORonin.Lupu a tràdat si va mai tràda,putinà incredere,Cine stie ce invàrteste si mocneste el prin aliantà si cine la trimis aici.Presedinte? nici intrun caz,àsta aduce comunistii inapoi.Alde Ghimpu nu-si dau seama ce-i cu vràjeala asta pe acolo? Un individ nu-si shimbà ideile de la o zi la alta càt de clonat ar fi.Và pare normal:Lupu eri era comunist si azi e democrat.Lasati vodka si treziti-và.
ION
Noi oameni buni dati sa ne trezim la viata,ce sa zicem de acei fosti comunisti ,da sa zicem si de LUPU ca macar priciosca de comunist nu si-a schimbato cum a fost asa si o ramas.Are un plus ca poate fi cult si intelegent. dar cum se zice in popor lupul si schimba parul dar naravul ba. Credem in dumnezeu poate macar el MARIAN LUPU nu ne va trada , ca cind era la comunisti poate era influintat de Voronin si nisi permitea sa faca nimic p-u noi cetatenii acestei tari. Dar pe altul nu-l avem, sai mai dam o sansa si lui LUPU speram sa nu ne duca de nas, succes d-ul LUPU.Ce stati acolo si rasuflati linistiti ,degradatii din posturi pe fosti comunisti. Sau vii ingrija sa nu se afle ce smecherii ati facut si voi cind erati comunisti..