„Gata cu criza”

În acea dimineaţă, a ieşit din patul cald, de sub plapuma din puf de lebădă, a tras pe picioare ciupicii săi în carouri maro, şi-a pus pe umeri halatul din mătase chinezească, a intrat în baie, să se privească în oglindă. Uitase povestea despre „Oglindă-oglinjoară”, dar această pată pe memorie nu i-a stricat dispoziţia.

Era o zi importantă. Visase că trebuie să facă în public, poate chiar la TV, o declaraţie strălucitoare. Trase iarăşi cu ochiul în oglindă. A observat pe mustăţi o pată albă. Nu cumva cărunteţea? Răscoli prin memorie să afle la ce vârstă a încărunţit mustaţa tatălui său. Ştia de undeva că încărunţirea e o chestiune ereditară. Nu-şi aminti, dar era sigur că e prea devreme, în cazul său. Privi mai atent în oglindă şi răsuflă uşurat. Era pastă de dinţi, Aloe Vera Ice. O cumpărase nevasta, după ce aflase de la televizor că anume ar avea o formulă revoluţionară.

Liniştit, îşi pieptănă mustaţa şi, fredonând o melodie, se apropie de sufragerie. Era ora micului dejun, cea mai importantă masă a zilei. A aflat asta din internet, de când e ministru şi are mai mult timp pentru diverse lecturi. Într-o zi, a extras de acolo şi câteva meniuri, pentru dejun, prânz şi cină. Le-a prezentat soţiei şi, de atunci, nu mai are probleme, în special cu cea mai importantă masă. În acea dimineaţă, s-a limitat la un pahar cu lapte degresat, o felie de brânză, un bol de cereale, o felie de şuncă şi un ou. După toate – un fruct proaspăt. „Cafea?” – întrebă soţia. „Nu, la birou”, a răspuns elegant ministrul, făcând o mină importantă atunci când pronunţă cuvântul birou.

S-a ridicat, s-a apropiat de geam. Zăpadă, aer proaspăt. Automobilul, deja încălzit, la uşă. E ok, şi-a zis în gând. A deschis frigiderul, spaţios, încărcat cu de toate, a scos un borcan de caviar şi a „furat” o lingură, trăgând cu coada ochiului la uşă, să nu vadă soţia. Dacă ar vedea, i-ar zice, ca de fiecare dată: „Cine bea lapte cu caviar?” De astă dată a avut noroc. Nu l-a văzut.

S-a mai plimbat prin casă, şi-a luat costumul, şi-a ajustat cravata, din trei încercări. Să nu uite. Parfumul. Un Kenzo, Jungle Elephant. Condus cu căldură spre uşă, mai să-şi uite mapa. Dar ce fel de ministru fără mapă? Soţia, tot ea, a avut grijă de acest accesoriu important pentru el.

La birou, cafeaua aburea pe masă. „Frişcă? Ciocolată?”, întrebările tradiţionale ale secretarei. A acceptat şi una, şi alta. Simţea că are nevoie de energie.

Poşta? Nimic nou. Nişte mesaje plângăcioase, la care va răspunde cândva. Presa? A răsfoit ziarele, căutându-şi fotografia. Găsi una mică, de grup… La ce să mai consume ministerul bani pentru ziare? E şi asta o întrebare. Telefonul? A sunat de câteva ori, dar nu s-a grăbit să răspundă. Nu erau apeluri de la premier. Între timp, un vice îşi făcu loc cu nişte mape. „De ce azi?” – se chinuia ministrul să înţeleagă. Ora mesei… Ar fi să servească prânzul în birou. Zis şi făcut. A renunţat la restaurant. După masă avea o întrevedere importantă şi nu ar fi fost adecvat ca mirosul de Kenzo, Jungle Elephant să fie adumbrit de mirosul somonului la grătar.

După masă, primi o invitaţie la baie. În afara oraşului. „Cu de-ai noştri”, aşa a explicat D. componenţa echipei. „Pe sâmbătă”, s-au înţeles.

Întâlnirea de după amiază a avut loc în faţa camerelor de luat vederi. „Gata cu criza! Avem stabilitate economică!”, a pronunţat el, încercând să pară sigur de cele spuse. O fi având dreptate. Pentru cei care nici nu au fost în criză, aceasta… s-a terminat!

ACF (Alianţa Cetăţenilor Flămânzi)