Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Eminescu al meu

Eminescu al meu

Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la naşterea marelui Mihai Eminescu, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” (BNC) a organizat un colocviu cu genericul «Eminescu al meu». Alături de cei peste 100 de elevi, profesori şi bibliotecari de la nouă instituţii de învăţământ din Chişinău,  la eveniment au fost prezenţi Nicolae Jelescu, actor la Teatrul „Alexei Mateevici”, folclorista şi interpreta de muzica folk Maria Mocanu.

Colocviul a început cu o mărturisire a moderatoarei Eugenia Bejan, director adjunct al BNC “Ion Creangă”, care a prezentat reflecţiile sale despre Eminescu-filosoful. Reprezentativă în acest sens este celebra “Glossă”. “Această operă ar trebui să fie ca un crez rostit zilnic, pentru a nu uita că suntem copiii lui Dumnezeu”, a spus dna Bejan.

Eminescu – model de înţelepciune

„Cine este “Eminescu al meu”? „La început îl percepeam ca o simplă temă pentru acasă,   puţin trivial… Apoi a devenit  un model de înţelepciune. Este o urmă în sufletul meu. Face parte din fiinţa mea – mă înţelege, mă ajută… Este un luptător pentru o lume mai bună, este curat şi pur. Nu mă obligă şi nu mă schimbă, dar va fi mereu cu mine”, spune  Olga, elevă la Liceul „N. Gogol”. „Este prietenul meu. Chiar din clasele primare am învăţat numeroase poezii despre natură, apoi de dragoste… şi am observat că sunt unite – natura stimulează dragostea”, a remarcat Iurie, elev la acelaşi liceu. Daria, o altă  elevă de la Liceul „N. Gogol”, a realizat un filmuleţ – „Eminescu etern”. „El este poetul, prietenul meu, îmi aminteşte de prima dragoste… Nu ştiu, până la urmă, cine este Eminescu, dar ar fi bine să nu-i uit numele”, a conchis tânăra. Impresionată de viziunea liceenilor, folclorista şi interpreta de muzică folk Maria Mocanu a spus că Eminescu înseamnă talent cu carul, patriotism nedisimulat, referindu-se la publicistica sa. „Pentru mine el este şi o muzică neîntreruptă. M-am format la umbra lui Eminescu. Am cântat pe textele sale, mi-au plăcut întotdeauna romanţele”, spune Maria Mocanu.

Creaţia lui – poartă din cântări

„Frumosul poet ne-a îmbogăţit cultura, el ne veghează mereu prin opera sa”, opinează Viorica,  elevă la Liceul „V. Alecsandri”. „Opera sa este veşnică. Eminescu este pentru mine dragostea de neam”, a precizat Vera, colega ei. În continuarea cuvintelor frumoase despre marele poet s-au alăturat şi elevii Liceului „Mihai Eminescu“. Reprezentativă în acest sens este comparaţia lui Dumitru la adresa poetului: „Creaţia sa este ca o poartă din cântări…”.

Au urmat elevi de la Liceul „Petru Rareş”. Mariana crede că Eminescu a moştenit puţin, dar a făcut enorm de mult, a făcut un mare salt în literatura română. „Este excepţional prin arta sa de a folosi cuvintele. Când citesc opera lui Eminescu, simt cu sufletul, şi îmi dau seama că el este salvarea limbii române. Dacă ar mai fi trăit, cu siguranţă ar fi scris o matematică în versuri”, îşi împărtăşeşte părerea tânăra. „Din cântecul melodios al păsărilor şi din glasul răguşit al codrilor s-a născut Eminescu. El este un brad verde, plin de sevă, iar noi ne înfruptăm din rodul scrisului său”, spune Maria. „Într-adevăr, aşa e, a remarcat actorul Nicolae Jelescu. E foarte greu să vorbim despre Eminescu. E un poet complex, deoarece a scris pentru toate vârstele, făcând şi  teatru. În poeziile sale pot săpa zeci de generaţii, ele fiind un izvor nesecat. Eminescu este leagănul copilăriei, adolescenţei, maturităţii şi apusului”, spune actorul.

„Luceafărul” în tehnica batic

Alina este  elevă la Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM. Ea crede că Eminescu este un infinit pe care trebuie să-l iubim. „A trăit greu, dar ne-a lăsat un tezaur de sentimente, n-a trăit doar pentru sine, ci şi pentru alţii. Opera sa este un confident al sentimentelor mele.”  „Este un nor de dragoste şi de tristeţe care plouă peste cultura românească”, remarcă Anas-tasia de la Liceul „Konstantin Sibirski”. „Când spun Eminescu, mă gândesc la poezia „Doina” – ea vine ca un îndemn la luptă pentru apărarea limbii”, adaugă Cristina, de la Liceul „Mircea Eliade”.

Drept dovadă a recunoştinţei sale faţă de  poet, Olesea Şibaev, tânără pictoriţă, şi-a prezentat ilustraţiile la „Luceafărul” realizate în tehnica batic – o primă lucrare de acest gen în R. Moldova.

„Acesta a fost unul dintre scopurile întrunirii noastre – de a vedea cum îl percepe pe Eminescu fiecare tânăr, cât le este de  aproape…”, susţin organizatoarele evenimentului, Zinaida Ursu, Lolita Caneev şi Evghenia Mocrinschi.

Oxana Colţa