Publicitate electorală cu circ

A început o nouă campanie electorală şi unele partide intrate în competiţie au o mare bătaie de cap: cum să obţii cât mai multă publicitate la televizor, să fie cât mai ieftină şi încă lumea să te creadă ce spui.

Fiecare partid şi-a elaborat minuţios planuri de promovare, studiind atent care este scopul şi ţinta electorală. Astfel, socialiştii au ales să o vândă mult şi bine pe candidata Zinaida Greceanîi la PROTV şi la alte posturi româneşti, că acesta este publicul ei ţintă, ştiindu-se că românii din R. Moldova mor după fosta premieră, mai ales după ce a ameninţat părinţii în aprilie 2009 că le împuşcă copiii dacă îi prinde pe stradă. Acum este clar că planul ei de a face ordine în Chişinău a fost pus la cale de pe atunci, doar că ea n-a reuşit, că s-a schimbat regimul. Dar faptele bune nu se uită, despre asta – puţin mai jos.

Renato Usatîi va da publicitate şi el în ediţii româneşti, data trecută, de exemplu, şi-a afişat copios imaginea în ediţia on-line a ziarului Adevărul, căci pe aceşti cititori europeni mizează el cu banii săi ruseşti. Datorită succesului românesc de data trecută, Renato Usatîi şi-a tras un candidat de Chişinău cu pronunţie profund românească, cu studii profund juridice şi cu o familie profund implicată în activitatea de integrare europeană a R. Moldova, soţia sa fiind angajată la Ministerul de Externe.

PLDM a scos de la dulap un lucru bun, şi l-a plasat pe panouri, dar şi pe micile ecrane în curând. Sloganul „Gospodarul se întoarce” este foarte potrivit, mai ales pentru un spot televizat, căci în spot Serafim Urechean se va întoarce când pe dreapta, când pe stânga, creând telespectatorului senzaţia perpetuă de întoarcere.

Partidul Liberal nu prea are acces la televiziuni, de aceea a decis să îşi facă publicitate la mitingurile unioniste din PMAN. Aşa cum George Simion eliberase recent un loc, acesta a fost ocupat de Dorin Chirtoacă. De ce anume în PMAN? Pentru că acolo sunt totuşi mai puţine gropi în asfalt, şi Dorin poate sta cu ambele picioare la acelaşi nivel. Pe alte străzi, Dorin nimereşte mereu în gropi, ori cu stângul, ori cu dreptul. Şi asta nu pentru că ar fi prea multe gropi în Chişinău, ci pentru că poartă o mărime mai mare la pantofi şi talpa sa găseşte mereu groapa din faţă.

Partidul Comuniştilor a decis să-i facă publicitate electorală omului de afaceri Vasilii Chirtoca. Astfel, pe panourile publicitare cu Chirtoca este un portret mare al acestuia, iar simbolul de glorie al PCRM, secera şi ciocanul, e pus într-un colţ micuţ-micuţ, încât pot să vadă doar oamenii cu dioptrii mari sau cu viziuni largi.

Partidul Democrat deocamdată nu iese în PMAN. Poate dacă Kirkorov şi alţi eurofobi de la Moscova revin pentru un concert sub simbolul Brâului Românesc (Marian Lupu zice că în limba moldovenească brâul românesc se traduce drept Brâul de Stat). Pentru că aceste concerte ruseşti cu brâu latin încă nu sunt stabilite, PD a decis să îşi facă publicitate la televizoarele pe care le deţine. Deşi Vlad Plahotniuc deţine doar 4 posturi TV, „aşa s-a primit” că trandafirii democraţi apar pe toate ecranele din casele oamenilor. Oamenii butonează, butonează, schimbă canalele, dar tot peste trandafiri dau. Adică, nu că e mereu publicitate, căci aceste 4 posturi au o mulţime de buletine de ştiri, pentru că aşa obligă legea: nu doar să-l retransmiţi pe Putin, ci să ai şi produs autohton. Zis şi făcut. Toată ziua cele 4 canale arată ştiri proprii despre faptul că Plahotniuc e corupt, că Marian Lupu e mankurt, că Filip e intransparent. Hopa! Greşeală de tipar. Corectare: toată ziua aceste 4 posturi TV arată la ştiri cum Edelweiss donează, cum membrii PD soluţionează, cum Candu guvernează, cum Plahotniuc supraveghează. Monica Babuc, după campania din toamnă, când a informat satele că au internet de viteză datorită PD, a fost transferată în viteză să candideze la Primăria Chişinău. „Eu vin cu fapte concrete” este sloganul ei, pe care le va realiza cu viteza internetului.

Pentru că mai mulţi telespectatori simpatizanţi ai lui Renato, Dodon, PL, PLDM, PCRM s-au plâns la CCA că au ameţit de atâţia trandafiri artificiali, PD va propune în Parlament un nou Cod al Audiovizualului, prin care se va cere oprirea propagandei politice, şi anume: a nu se considera propaganda proprietarului politic drept reclamă, ci drept ştire de importanţă naţională. În aşteptarea noului Cod al Audiovizualului, aşteptăm alegerile locale.

Marian Şura-Mura
! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Nova OL

    Stiu una – cine-si face mai multa publicitate,ne va fura mai mult! Mult bagi,mult tre sa scoti. Ganditi-va lume la lucrurile astea.

  2. Grișa Papuc

    Unora tare le mai place distorsionare, caci Babuc cind spunea ceva de internet prin sate, se referea la proiectul NOVATECA dezvoltat impreuna cu investitiile din SUA, si care preconizau renovarea bibliotecilor din sate, si inclusiv dotarea si conectarea la internet a calculatoarelor, puse la dispozitie, gratis locuitorilor din satele Moldovei…

  3. Dorel Donici

    ai uitat sascrii si de partidul JurnaltV care de mai bine 3 ani, oto intr-o voce, PDM PDM PDM, iata acolo ii manipulare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *