Judecătorii îşi schimbă hainele, dar năravul?

Schimbare în vestimentaţia judecătorilor. Toţi magistraţii vor purta robe asemănătoare cu cele ale judecătorilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Doar culoarea este diferită. În partea stângă ei vor avea o eşarfă cu stema R. Moldova şi o bucată de blăniţă. Astfel, ţinuta judecătorilor se va deosebi de cea a avocaţilor, spune preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, potrivit protv.md

Schimbările îi vizează pe magistraţii judecătoriilor din primele instanţe, dar şi pe cei de la Curţile de Apel. Robele au fost accesorizate cu o eşarfă, pentru ca magistraţii să se deosebească de avocaţi. Eşarfa este prinsă pe umărul stâng, iar pe ea este brodată stema R. Moldova, La margini este cusută o bucată de blană. De regulă, blana este naturală, însă la noi ea va fi artificială. Hainele vor rămâne de culoare neagră.

“Dacă vă referiţi la calitatea actului de justiţie, sigur că această robă nu va contribui direct, dar în acelaşi timp urmează să impună respect şi pentru magistraţi, şi pentru cei care sunt în sala de judecată”, a declarat pentru acelaşi post de televiziune ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

Schimbarea vestimentaţiei judecătorilor a fost propusă de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, care în ultimii ani a fost judecător la CEDO din partea R. Moldova. “Metoda a fost preluată de la CEDO. Am respectat mot-a-mot ce este acolo la mantiile judecătorilor, doar că în afară de stema Consiliului Europei am pus stema R. Moldova”, a declarat Poalelungi pentru Pro TV.

Un astfel de accesoriu costă în jur de 200 de lei, iar banii vor fi cheltuiţi din bugetul judecătoriilor. Toţi judecătorii din ţară vor trebui să se conformeze.
Anterior, la propunerea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, fost judecător la CEDO, au fost schimbate şi robele judecătorilor instanţei supreme. Atunci, oamenii simpli declarau pentru postul public de televiziune că hainele nu vor influenţa cu nimic actul justiţiei din R. Moldova. “Forma nu contează, ci doar conţinutul”, spunea o doamnă. “Nu haina îl face pe om”, menţiona altcineva. Totodată, după aceste schimbări, mai mulţi internauţi s-au întrebat dacă vor fi schimbate doar hainele judecătorilor, sau şi judecătorii înşişi. “Dar capetele judecătorilor vor fi moldoveneşti sau de la CED?” se întreabă un internaut.

În R. Moldova activează circa 400 de judecători.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vera

    MURITORII

    Ce folos de haina noua,
    Care plinge pe ei, toti,
    Ce au inima de piatra,
    Iar naravul – ca la hoti?

    Lupul,tot i-si schimba,blana,
    Cand caldurile topesc,
    Dar gindul, tot e la oaia,
    Ce-o doreste-n a sa-i colti!

  2. Anggi

    Stiu ca era un site cu capace de canal. Dar nu mai stiu daca de pntdueirteni (de aiurea) sau dintr-un oras anume. In Budapesta, Praga si Viena arata tare misto. Ce mi-a placut mult in Praga e ca au emblema orasului cam peste tot ce tine de amenajari facute de primarie – pubele, capace de canal, stalpi de iluminat, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *