Dodon în locul lui Merkel
Până în 2009, pentru federalizarea R. Moldova s-a zbătut doar Federaţia Rusă, îmbărbătată, periodic, de başcanul de la Comrat, M. Formuzal. După 2009, însă, au pornit a face valuri cu federalizarea şi comuniştii lui Voronin, şi PSD-iştii lui Şelin, şi “Vozrojdenia” lui Mişin-Tarlev, şi “Patrioţii Moldovei”, şi Dodon cu PSM- iştii săi. Toţi vor să vândă R. Moldova. Cât mai repede şi la un preţ cât mai convenabil. Pentru ei. Voronin vrea să plece din politică ca un Kim Ir Sen, Mişin vrea bust la Tiraspol, alături de Suvorov, Şelin se doreşte premier la Chişinău, Tarlev şi Dodon aspiră, fiecare, la şefia statului. Şi tot aşa.
Cel mai mare “bătăuş” pentru federalizarea R. Moldova se dă, de la o vreme încoace, Igor Dodon. Nu are egal. Vrea s-o depăşească până şi pe Merkel, şi OSCE-ul şi chiar Externele ruse. El a anunţat (recent) că are “trei soluţii” pentru “rezolvarea problemei transnistrene”. Prezent zilele trecute la un “for ştiinţific” la Tiraspol, Dodon a dat peste cap toate proiectele vehiculate până acum (în închipuirea sa) privind reunificarea teritorială a R. Moldova, inclusiv “proiectul Karasin” (viceministru rus de Externe) despre revenirea Transnistriei la R. Moldova “cu statut de raion cu împuterniciri speciale”. În opinia lui Dodon, proiectul Karasin se exclude din start, pentru că, zice marele strateg moldovean, “este periculos… Acest scenariu este posibil doar în rezultatul unei intervenţii militare (?!), deoarece majoritatea populaţiei din Transnistria şi elitele lor politice de la Tiraspol categoric nu acceptă un astfel de scenariu”, a declarat profetic Dodon, de parcă nu ar şti că scenariile pentru Tiraspol le face Moscova (la fel, ca şi pentru el). După o pauză (promiţătoare) şi o lungă aşteptare a sălii, pretinsul reîntregitor de la Chişinău a coninuat cu “este lipsit de sens şi cel de-al doilea scenariu: renunţarea la Transnistria”, pentru că asta ar însemna să renunţăm “la viitorul (?!) ţării noastre”, – a continuat Dodon într-o manieră exclusiv “ştiinţifică”, adăugând, într-un final (sala a amuţit pentru câteva secunde): “singura alternativă de compromis în soluţionarea diferendului transnistrean este federalizarea. Ea ne va permite să obţinem controlul deplin asupra hotarelor… deplina încredere între cele două maluri ale Nistrului şi să ne unim poporul”. Şi acum toată lumea stă şi se întreabă: dacă îl avem pe Dodon la Chişinău, la ce ne mai trebuie OSCE, UE şi NATO observatori în formatul de negocieri “5+2”, la ce ne mai trebuie Merkel şi mai are oare rost vizita acesteia la Chişinău?
Miron CUIERU
